Pentru mine e ca o zi de sărbătoare venirea toamnei. Pentru că abia aştept frunze foşnitoare în culori nebune, seri răcoroase cât să fie bine c-ai ajuns acasă, soare blând, miros de must, pere dulci şi găluşte cu prune (sunt la dietă dar pot să visez, da?), amintirea caietelor noi în care îmi promiteam solemn că voi scrie frumos şi îngrijit şi chiar reuşeam asta… vreo cinci pagini! :)

Şi îmi mai place toamna şi pentru asta, văzută şi ascultată, negreşit, la fiecare 1 septembrie, ca un ritual. Enjoy!

Îmi place clipul, îmi place muzica, îmi plac mâinile lui şi aerul uşor amuzat. Cred că aş putea să scriu o carte de la vitrina unei cafenele. Minunat!

Îmi place prenumele meu şi mi se pare că mi se şi potriveşte, cu atâţia R, sonor, adică, ba mă încântă şi rezonanţa lui istorică, apropo de povestea romantică dintre domniţa Ruxandra şi Timuş, duşmanul tatălui său. Şi de aia ţin să nu fie pocit. Nu Roxana, nu Ruxi. Compromisul pentru leneşi şi varianta scurtă pentru Twitter poartă numele de Ruxa. Dar prefer Ruxandra.

(Ilinca Dima e altă poveste)

Din pricina asta, nu cred că m-am recomandat niciodată altfel decât în formula prenume nume, lucru care, de altfel, mi-a atras admonestări din partea unor profesori care nu priveau cu ochi buni ieşirea din tiparul catalogului. Adică, vezi Doamne, eu aş fi fost Predescu, nu Ruxandra. Mie mi se rupea şi am continuat să-mi semnez lucrările şi tezele în acelaşi fel. Între timp, şi numele a devenit… renume, în sensul că s-a personalizat: mi s-a zis, încă mi se mai spune, pe alocuri, piaredescu, făcându-se referire la ceea ce fac, profesional vorbind, de vreo zece ani.

Tocmai de aia nu pot să nu fiu un pic surprinsă când văd, pe Twitter, pe Facebook sau chiar faţă în faţă, oameni care se recomandă Popescu Miaunel în loc de ceea ce eu găsesc firesc, adică viceversa. Şi nu pricep de ce fac asta. Nu le spune nimeni că nu e ok aşa, că după anii şcolii, hai, şi după liceu, obiceiul ăsta “dă rău”? Nu sunt conştienţi că, la fel ca în seria Nemuritorul, denumeşti întâi individul şi apoi familia din care face parte?

Ori sunt atât de lipsiţi de individualitate încât nu contează?!

Observ că articolul despre cum un motan bagă American Airlines în (PR de) criză a atras atenţia multora – vă mulţumesc pentru recomandări! Povestea, însă, continuă, şi vorbim tot de o chestie PR-related. Între timp, Jack the Cat nu a fost găsit iar ultimul update al AA e destul de palid în comparaţie cu precedentele din 29 şi 30 august, doar câteva rânduri:

Our JFK employees continue to diligently search for Jack the Cat.  Unfortunately there are no confirmed sightings of Jack at this time.
As well as our oneworld alliance partners, we have asked all other airlines at JFK to join us in the search for Jack.

Între timp, comunitatea celor care sunt preocupaţi de soarta lui Jack s-a dublat (pls Like, să crească şi mai mult!), ca număr, de ieri până azi, respectiv a ajuns la peste 11.000 de persoane, continuă să crească şi deja se aud voci care propun boicotarea AA până la găsirea motanului pierdut iar nemulţumirea faţă de reacţia companiei creşte.

Între timp, Virgin Airlines profită de criza prin care trece AA şi lansează, ieri, adică la trei zile după ce pierderea lui Jack a devenit publică, un program care se numeşte nici mai mult nici mai puţin decât: “No Chihuahua Left Behind” – adica o super reducere pentru transportul acesto animalele pe teritoriul SUA şi spre Mexic: doar 25 de dolari. Asta în timp ce taxele pentru orice animal transportat cu American Airlines variază între 125 şi 175 de dolari.“No Chihuahua Left Behind” e un program demarat de Virgin în parteneriat cu San Francisco Animal Care and Control prin care transportă căţeii spre coasta de est sau Mexic, acolo unde cererile pentru adopţia lor sunt semnificativ mai mari. Ocazie cu care drăguţii de la Virgin au anunţat şi introducerea unei serii noi de obiecte în magazinul lor, una “pet-friendly”, care include, printre altele, şi un hanorac special pentru căţei.

Mai mult, odată cu lansarea unei noi destinaţii, Puerto Vallarta, 25 de dolari din preţul oricum promoţional al biletului, sunt dona’i de Virgin pentru transportul unui chihuahua spre noii lui stăpâni.

Ştiu, nouă nu prea ne plac căţeii ăştia mici şi aparent isterici, dar americanii sunt înnebuniţi după ei!

Absolut de admirat viteza de reacţie a celor de la Virgin în contextul cu Jack the Cat! Şi, apropo, toată povestea am aflat-o pentru că a fost share-uită de un user în pagina cu Jack the Cat, semn că publicul reacţionează şi face diferenţa! WTG, Virgin!