Day: September 6, 2011

  • Ce poţi face, legal, cu vecinii care te inundă

    Că am tras paiul scurt şi am nimerit în cea mai cretină scară a unui bloc de… români îmi e clar. N-a fost de la început, fiindcă eram prea încântată că am casa mea şi că e una cu energie bună şi vedere frumoasă, departe de a sta geam în geam cu orice vecin de vizavi. Dar acum e clar. A fost, de altfel, relativ repede, încă de când vecina de sub mine m-a sunat să-mi spună să nu mai umblu cu tocuri în casă. Desigur, eu nu umblam cu tocuri în casă. Şi după aia, nu la multă vreme după ce mă mutasem, m-a sunat să-mi spună să nu mai fac duş după 11 noaptea că ea doarme şi o trezesc. Ei, da, făceam duş, şi am continuat să fac asta la orice oră mi-a venit mie cheful. Că baia mea, duşul meu, eeee!

    În fine, nu e vorba de vecina de jos ci de ăla de deasupra care, într-o săptămână m-a inundat de două ori. În două locuri diferite din baie, că de ce să am eu o pată doar pe plafon şi nu şi pe perete?! okok, înţeleg. Se întâmplă. Nimeni nu-şi doreşte să facă asta. Vecinul nici nu stă aici, apartamentul e închiriat. Dar m-a mai inundat odată, nasol, în primăvară şi chiar dacă am spălat şi revopsit peretele, urmele tot se văd. Vag, dar se văd.

    Înţeleg că locuitul la comun implică şi genul ăsta de neplăceri dar, la dracu’!, măcar aş vrea să spună şi el odată “Îmi cer scuze” în loc să se poarte ca şi cum l-aş deranja cu ştirile astea de căcat referitoare la pereţii mei inundaţi de el. Nesimţirea e un păcat care mă deranjează foarte tare, motiv pentru care m-am informat ce pot face împotriva nesimţitului. Şi am aflat, şi vă spun şi vouă, că poate aveţi nevoie vreodată să ştiţi.

    Iată!

    Pe scurt, Poliţie, pentru constatarea pagubelor, Primărie şi Administraţie. Eu am sunat la Poliţie aseară, ca să fie plângerea înregistrată. N-am vrut să-i chem să facă proces verbal, pentru că între timp, chiariaşul, care e un tip în regulă, pare ca l-a convins pe proprietar că sunt destul de furioasă ca să nu mai accept nesimţirea lui şi, că până la finele săptămânii, o să-şi reparte ţevile, scurgerea, sifonul şi atitudinea. Şi am sunat şi la Administraţie, azi.

    Indiferent dacă face asta sau nu ce-a spus, mi-am promis mie că următoarea picătură de deasupra va fi fost şi ultima. Enough is enough!

  • Baletul matematic

    Am văzut aseară Noche Bach, spectacol de dans cu coregrafia semnată Gigi Căciuleanu şi mi-a plăcut tare mult. Nu pentru că aş fi un fan Bach, că nu sunt, cu excepţia Fugilor şi a altor câteva bucăţi, dar pentru că, dn nou, mintea mea care are nevoie de disciplină dar şi de ceva artistic a fost satisfăcută cu o doză serioasă din ambele.

    Coregrafia este matematică, dacă pot spune aşa, inspirată din şirul numerelor lui Fibonacci şi de cifra opt care, doar un pic culcată, se transformă în infinit:

    Iar “Optul” cu ale sale două zerouri suprapuse
    atat de mult-echilibratul Opt
    dacă în loc să-l fi înmulţit cu el însuşi
    l-am fi culcat de la început la orizontală
    am fi putut oare înţelege mai lesne infinitul?

    Da, mi-a plăcut, şi mi-a plăcut mult, dar nu asta e ceea ce m-a impresionat ci felul în care un ansamblu (în cazul ăsta El Banch, Compania Naţională de Balet din Chile) ajunge să funcţioneze perfect, ca un tot unitar. Nu e vorba neapărat de mişcările sincron, că din punctul ăsta de vedere am văzut şi elemente executate mai bine decât aseară, e vorba de încredere.

    În partea a doua, Cantico, dansatorii se întrepătrund, precum iţele unei ţesături, mergând cu spatele din faţă şi din laterale. Trec milimetric unii pe lângă alţii, fără să se atingă totuşi. Ştiu că e şi un aspect ce ţine de nenumăratele repetiţii, de locul şi disciplina desăvârşită a fiecăruia, dar mie tot mi s-a părut special. De asemenea, una dintre balerine, aşezată pe umerii colegilor, se aruncă în spate, fără să se uite, deci, pentru a fi prinsă de alţi dansatori. Mişcarea în sine nu e mare lucru, dar ideea de a te arunca în gol cu conştiinţa faptul că cineva e acolo şi te prinde pentru ca spectacolul să continue fără nici o ezitare, m-a sedus.

    Momentul meu preferat a fost, însă, o altă demonstraţie de încredere şi de echilibru în dansul cuplului Kana Nakao şi Cesar Sepulveda, absolut spectaculoasă!

    Nu mai e, deja! vorba doar de dans. E vorba de mult mai mult, de echilibru, de încredere, de o pregătire fizică excepţională, despre a-ţi cunoaşte propriul corp şi matematica lui. Mi-nu-nat!

    Noche Bach face parte din seria Întâlnirile JTI şi puteţi vedea spectacolul şi la Sibiu, pe 7 septembrie, la Cluj, pe 9 septembrie, şi la Timişoara, pe 11 septembrie. Dacă mai găsiţi bilete, nu e de ratat!


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471