Când eram copil, am fost odată în vizită la o vecină a lui Darly, la Buftea. Nepoată de pictor celebru (Schweitzer-Cumpăna), Tanţi (prescurtare de la Constance, vă rog!) avea o casă care arăta ca un muzeu, lucru pe care, desigur, n-aş fi avut cum să-l apreciez la măreaţa vârstă de patru ani! Am apreciat, însă, nucul imens din curte şi am plecat către casă cu o mică “comoară”: câteva nuci din copacul impresionant.

La noi în curte, am decis, Darly şi cu mine, să plantăm o nucă din aia mare, poate ne facem şi noi copacul nostru. Desigur, unde să planteze Ruxandra un copac, dacă nu fix în mijlocul grădinii?! Iar bunică-mea mă iubea aşa de tare, încât mi-a permis această aroganţă. Zis şi făcut, am săpat o gropiţă, am pus două nuci în ea, şi am uitat de această acţiune de “înnucire” a grădinii.

Doar că nucul avea alte planuri. Şi a crescut. Şi când a crescut, Darly şi cu mine am militat la tata pentru a fi lăsat în pace, că e mic, şi nu face umbră grădinii. Dar el a continuat să crească, aşa că l-am mutat într-o zi, peste nişte ani, mai spre vie, să nu mai deranjeze legumele din grădină. Şi e bine mersi şi azi acolo.

Totuşi, prima mea acţiune organizată de plantare de copac, a avut loc ieri, undeva printre betoanele din cartierul Militari, şi a fost organizată de Floria.ro. Aşa se face că am dat cu sapa şi mi-am plantat frumuseţe de platan pe un viitor fost loc viran din Bucureşti, eu, o floare (sic!) dimpreună cu mai mulţi grădinari (Manafu, Cabral, Mugur, Liviu, Andrei, Clement, Dan, Sorin) + Raluxa, care a trebuit să plece un pic mai devreme, al’fel am fi fost două flori până la final :)

Şi, pentru că avem pile la TV, o fană de Cabral zice-se c-ar fi promis să nu se clatine frunză în pomii noştri proaspăt plantaţi, în aşa fel încât să crească faini copaci dătători de oxigen pentru oraş! În acest sens, vă rog să observaţi cum dau cu sapa!

Bine de ştiut că Floria are de gând să tot facă acţiuni de încopăcire a oraşului, la fiecare 100 de buchete vândute. Aşa că dacă tot cumpăraţi flori (hint: preferatele mele sunt anemonele), luaţi de la floria, ca să mai plantăm şi la primăvară nişte copaci!

V-am spus că mă apuc de obiceiuri sănătoase, da?! :)

Ei, de-acum ştie toată suflarea online ce-i cu obiceiurile sănătoase, că e o campanie Activia de la Danone şi că suntem implicate în ea şase autoare şi deţinătoare de blog, după cum urmează: Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata şi cu mine. Şi că poza mea de pe poster e un pic diferită de lookul meu actual fiindcă mie mi se pare un obicei sănătos să-ţi schimbi din când în când lookul :p

Azi, însă, aş vrea să vă spun cum m-am gândit eu să declin campania asta, în aşa fel încât să ştiţi şi la ce să vă aşteptaţi (deşi vor fi multe surprize!), dar şi care sunt temele discuţiei sănătoase de printre rânduri.

După vorbă, după port, obiceiurile sănătoase despre care o să vă tot povestesc până la anul şi după! sunt din seria “pentru minte, inimă şi literatură“, pentru că astea sunt lucrurile pe care încerc să le promovez aici, întocmai ca revista de pe vremuri, şi pentru că eu cred că premisele unui corp sănătos ar trebui să aibă la bază o minte sănătoasă.

În vremurile astea cu atâta viteză, încleştări, închistări şi consum nervos, am impresia că uităm să ne mai şi relaxăm şi de-aia ajungem să fim toţi “cu capul” – cine nu e, mâna sus!, vreau să te cunosc şi să ştiu cum reuşeşti!

Aşa că o să mă concentrez, în perioada următoare, întru identificarea oricăror metode pentru relaxare, mai mult sau mai puţin activă, fiindcă vorbim, totuşi de minte! Vor fi multe interviuri cu oameni cool, o să vă povestesc cum e să mergi la psiholog ori nutriţionist, la variate feluri de masaj şi alte terapii de relaxare pe care oricine să şi le poată permite, atât ca loc în agendă cât şi ca loc în.. portofel!, multe experienţe faine la care sper că voi putea oferi acces pentru cititorii de printre rânduri.

Vom citi cărţi faine, vom merge la filme şi spectacole felurite, vom asculta sfaturi de la specialişti în diverse domenii şi vom învăţa, împreună, cum să ne facem viaţa mai frumoasă! Şi, din când în când, ne vom opri şi vom lua aminte la lucurile faine care ne înconjoară, aşa cum, de obicei, nu facem.

Pentru că aceasta este o campanie interactivă (că doar e de la Activia, nu?), aştept şi de la voi să-mi spuneţi ce vă interesează să ştiţi ori să încercaţi şi ce obiceiuri sănătoase aveţi deja, fiindcă niciodată nu-s prea multe! :)

Pe Francesco Agnello l-am cunoscut la Sibiu, anul trecut, la conferinţa de presă care a precedat spectacolul Warum Warum regizat de Peter Brook. Am fost vrăjită, ca toţi cei prezenţi, de muzica eterică ce venea din instrumentul muzical, un hang. Între timp aveam să aflu istoria instrumentului şi să am bucuria de a asista la două concerte ale lui Francesco.

Mi-a plăcut atât de mult încât am încercat, anul trecut, să fac un concert de hang la Bucureşti. Din păcate, însă, faptul că instrumentul nu e prea cunoscut nu m-a ajutat şi a trebuit să renunţ… pentru o vreme. Zilele acestea, însă, Francesco a venit la Bucureşti pentru un alt proiect artistic şi m-am bucurat foarte tare că a acceptat să petreacă vreo două ore în compania unor oameni frumoşi pe care i-am invitat alături de mine în această seară şi cărora le mulţumesc pentru că m-au creditat când le-am promis o întâmplare pe placul lor. Sper că am şi reuşit să le ofer asta!

Foto via Cristian Şuţu. Mai multe, aici, video aici

Evenimentul – deşi mie nu-mi vine să-i spun aşa, fiincă a fost mai degrabă, vorba lui Francesco, un happening – nu a fost un concert propriu-zis, ci o poveste pe muzică de hang. Francesco ne-a spus, emoţionant, cu modestie şi umor, povestea întâlnirii lui cu teatrul şi, mai apoi, cu hangul, pe o stradă din Avignon, cum a aşteptat multe luni ca să ajungă să aibă propriul său instrument, cum i-a cunoscut pe creatorii hangului, Sabina şi Felix, care azi îi sunt buni prieteni, şi cum aceştia l-au îndemnat să petreacă câteva ore cu mai multe instrumente pentru a şi-l alege pe cel potrivit lui.

Am ascultat, de asemenea, cum i-a cunoscut pe trei dintre cei mai mari regizori de teatru din lume, Peter Brook, Eugenio Barba şi Pippo del Bono (toţi trei prezenţi cu spectacole la FITS!) şi cum un regizor de film l-a auzit într-un concert şi a trimis nenumărate mailuri pentru a da de el şi a-i propune să lucreze ceva pentru coloana sonoră a următorului său film. Pe regizor îl cheamă Pedro Almodovar.

Şi pe urmă a desfăcut hangul din învelişul său şi a început să cânte. Aşa:

Live, sunetul e încă şi mai impresionant, mai amplu, mai profund şi vă doresc mult să aveţi experienţa asta fiindcă este incredibilă, uluitoare, extraordinară!

Şi gata! Acum, daţi-mi voie să reiterez mulţumirile pentru cei care au venit în seara asta,  Cristinei Bazavan pentru tot ajutorul, lui Mimo, care ne-a ajutat să ne înţelegem mai bine cu Francesco, Nicoletei Gavrilă şi gazdelor, The Institute, o cafenea piartistică unde găsiţi cele mai colorate creioane şi super atmosferă îmbogăţită cu cărţi şi reviste de comunicare, publicitate şi marketing, că doar nu degeaba locul ţine de Millenium People!

Nu în ultimul rând, Merci, Francesco!!!