Pe Francesco Agnello l-am cunoscut la Sibiu, anul trecut, la conferinţa de presă care a precedat spectacolul Warum Warum regizat de Peter Brook. Am fost vrăjită, ca toţi cei prezenţi, de muzica eterică ce venea din instrumentul muzical, un hang. Între timp aveam să aflu istoria instrumentului şi să am bucuria de a asista la două concerte ale lui Francesco.
Mi-a plăcut atât de mult încât am încercat, anul trecut, să fac un concert de hang la Bucureşti. Din păcate, însă, faptul că instrumentul nu e prea cunoscut nu m-a ajutat şi a trebuit să renunţ… pentru o vreme. Zilele acestea, însă, Francesco a venit la Bucureşti pentru un alt proiect artistic şi m-am bucurat foarte tare că a acceptat să petreacă vreo două ore în compania unor oameni frumoşi pe care i-am invitat alături de mine în această seară şi cărora le mulţumesc pentru că m-au creditat când le-am promis o întâmplare pe placul lor. Sper că am şi reuşit să le ofer asta!
Foto via Cristian Şuţu. Mai multe, aici, video aici
Evenimentul – deşi mie nu-mi vine să-i spun aşa, fiincă a fost mai degrabă, vorba lui Francesco, un happening – nu a fost un concert propriu-zis, ci o poveste pe muzică de hang. Francesco ne-a spus, emoţionant, cu modestie şi umor, povestea întâlnirii lui cu teatrul şi, mai apoi, cu hangul, pe o stradă din Avignon, cum a aşteptat multe luni ca să ajungă să aibă propriul său instrument, cum i-a cunoscut pe creatorii hangului, Sabina şi Felix, care azi îi sunt buni prieteni, şi cum aceştia l-au îndemnat să petreacă câteva ore cu mai multe instrumente pentru a şi-l alege pe cel potrivit lui.
Am ascultat, de asemenea, cum i-a cunoscut pe trei dintre cei mai mari regizori de teatru din lume, Peter Brook, Eugenio Barba şi Pippo del Bono (toţi trei prezenţi cu spectacole la FITS!) şi cum un regizor de film l-a auzit într-un concert şi a trimis nenumărate mailuri pentru a da de el şi a-i propune să lucreze ceva pentru coloana sonoră a următorului său film. Pe regizor îl cheamă Pedro Almodovar.
Şi pe urmă a desfăcut hangul din învelişul său şi a început să cânte. Aşa:
Live, sunetul e încă şi mai impresionant, mai amplu, mai profund şi vă doresc mult să aveţi experienţa asta fiindcă este incredibilă, uluitoare, extraordinară!
Şi gata! Acum, daţi-mi voie să reiterez mulţumirile pentru cei care au venit în seara asta, Cristinei Bazavan pentru tot ajutorul, lui Mimo, care ne-a ajutat să ne înţelegem mai bine cu Francesco, Nicoletei Gavrilă şi gazdelor, The Institute, o cafenea piartistică unde găsiţi cele mai colorate creioane şi super atmosferă îmbogăţită cu cărţi şi reviste de comunicare, publicitate şi marketing, că doar nu degeaba locul ţine de Millenium People!
Nu în ultimul rând, Merci, Francesco!!!