Acu’ vreo zece zile 30 de oameni, dar nu chiar, că e vorba de bloggeri, am mers să vizităm fabrica Danone. Am scris deja un text despre asta, însă acum, că s-a scurs ceva timp, vraja pe care ne-au făcut-o acolo îşi pierde efectele, aşa că pot să vă spun cum a fost cu adevărat.

Întâi de toate, nu ne-am deplasat cu un autocar ci cu o locomotivă care a poluat foarte tare oraşul. Ceaţa aia de acum câteva zile, o mai ţineţi minte? Era de la locomotiva Danone! Apropo, tot ei sunt de vină şi pentru gropile din oraş. Nu ştiu cum, dar sigur ei sunt, nu credeţi?

Ce magie, ce vrăjitorie au făcut, nu am de unde să ştiu, dar cerul era senin şi se reflecta frumos în clădirea de sticlă unde compania îşi are sediul şi birourile. Ba era chiar soare, ca s-o zic p-a dreaptă! Fireşte, ceea ce nouă ni s-au părut tablouri cu copii erau, vezi bine, nişte poze cu diavoli tasmanieni care rânjeau. Dar na, noi, toţi 30, eram spălaţi pe creier chiar în acele momente, aşa că noi am văzut lumină, curăţenie şi zâmbete. A, şi pentru că veni vorba, fata de la recepţie mânca seminţe şi se uita la un meci de fotbal!

Georgiana, Bogdan şi toţi ceilalţi pe care i-am întâlnit acolo s-au concentrat tare mult pe parcursul întregii vizite în aşa fel încât nouă doar să ni se pară că gemul de fructe, fix ăla care se pune în iaurt, are gust bun, de fructe. De fapt, probabil am mâncat nişte lipici Pelicanol amestecat cu cerneală!

Iar în fabrică… De fapt, care fabrică? Câmp viran, nu e nici o fabrică, puteţi să mergeţi să vă convingeţi că nu e acolo clădirea! Nici rezervoarele imense în care şade laptele, nici maşinile care aduc lapte. De fapt, care lapte, nu?, că există atât de mulţi deştepţi pe internet care ştiu ei mai bine că nu există lapte în Danone decât pe etichete, că ditai firma internaţională, cu aproape 350 de milioane de consumatori la nivel mondial, s-a strecurat abil, din 1919 încoace, prin legislaţia a aproape 50 de ţări din lumea asta mare! Probabil au avut noroc, nu?

În fine. La fabrică se schimbă foaia, ne dau şoşoni, halate, căşti şi ochelari de protecţie, şi noi, neştiutorii, ni le punem, fără să ne dăm seama că ăsta e modul în care urmează să vedem, ştiţi voi, o fabrică de lactate şi nu ceea ce era, de fapt, acolo!

În primul rând, toate recipientele uriaşe pentru lapte, pasteurizare, separare şi toate ţevile sunt din carton vopsit cu argintiu, nu din metal. Fireşte, aşadar, că prin ele nu trece nici un lichid, altfel s-ar face terci. Logic, nu? Toţi oamenii aia pe care i-am văzut făcându-se că muncesc în fabrică erau actori de mâna a şaptea angajaţi cu ziua, ca să ni se pară nouă treaba treabă! Sunt aproape sigură că pe unul din domnii din camera de control l-am văzut într-un film semnat Sergiu Nicolaescu, era pe un cal şi încasa o smetie de la Mihai Viteazu!

Pentru că, na, chiar şi figuranţii, sau mai ales figuranţii!, sunt scumpi, nişte scumpi!, nu erau prea mulţi. Ceilalţi erau, după cum urmează: nişte marmote care lipeau etichete, o pereche de pinguini responsabili cu depozitele frigorifice, care zburau din raft în raft cu agerimea cu care prind peşte în ocean, două pisici responsabile cu CTC-ul, nişte urşi koala care dansau graţios în jurul dulceţurilor, şi, în fine, un vultur care supraveghea tot şi despre care am aflat că se numeşte MIG Brother! Nu sunt foarte sigură, dar cred că erau şi cei doi krilli din Happy Feet 2, lupul din Scufiţa Roşie şi alte personaje care există doar în binecuvântata imaginaţie a scriitorilor de basme!

De fapt, abia la SMS Bucureşti, când ne-a arătat Georgiana filmul mi-am dat seama că se turna un film, vedeţi bine, am avut dreptate cu asta, că nimic din ceea ce se vede mai jos nu e, nu are cum, vorba aia!, să fie adevărat! Apropo de asta, când nu vă uitaţi la ele, iaurturilor Activia le cresc nişte dinţi mici şi ascuţiţi, Actimelurile dansează cadril, cât despre smântână, ce pot să spun?! Ciorba pe care am dres-o cu smântâna Danone săptămâna trecută m-a ajutat să lipesc toate cărţile din casă între ele şi apoi, pe toate, de tavan, atâta aracet conţine!!!

In vizita la fabrica Danone from razvanbb on Vimeo.

Mă simt datoare să spun că acest text a fost sponsorizat de Institutul pentru Încurajarea Libertăţii de Exprimare din Coreea de Nord în colaborare cu un grup de veveriţe vesele din Narnia. Charlie şi Fabrica de Ciocolată sunt, de asemenea, responsabili şi, la fel, Fraţii Grimm.

NB Ca să nu existe discuţii, ce-aţi citit mai sus e un pamflet. Adevărul despre ce am văzut la Danone e în articolul ăsta.

Anul trecut, de ziua mea, eram pe coclauri cu Redescoperă România. Dincolo de petrecerea pe care au organizat-o colegii din haită, mă gândeam că e primul an în care nu ajung la mama să-i spun Săru’ mâna că mi-a dat viaţă (şi s-a şi chinuit ceva cu ocazia respectivă!), fiindcă, deşi ziua noastră, eu cred că mamele sunt eroinele din poveste. Până la urmă, eu n-am nici o amintire de atunci, cu siguranţă nici un merit!, n-am făcut altceva decât să vin şi să ţip!

Aşa că, anul trecut, de pe coclauri, cu ajutorul lui Mugur Frunzetti de la Floria, i-am trimis mamei un buchet de flori, mulţumindu-i că exist şi, da, s-a lăsat cu lacrimi.

Anul ăsta, dacă nu mă răpeşte vreun extraterestru sau ceva, sunt acasă de ziua mea, deci pot să livrez personal florile, nu e vorba despre asta, ci despre ideea celor de la Nokia care mi-a adus alte amintiri în minte:

În şcoală, în gimnaziu, am avut o super dirigă, profesoară de muzică, Valeria Bartzer pe numele ei. Se ocupa, cu multă energie, de corul şcolii (eram solistă la vocea 1 şi, da, mai ştiu şi acum cântecul cu care am câştigat nush ce Cântarea României), de formaţia de block flute şi de noi, nişte neastâmpăraţi curioşi care se credeau buricul pământului. Ziua dirigii era chiar pe 8 martie, aşa că noi îi organizam, în fiecare an, o petrecere-surpriză care, vă daţi seama, numai surpriză nu era! Şi ne chemam şi mamele, că era o serbare mixtă, Ziua Dirigii şi Ziua Mamei. Cântam, făceam mici scenete, spuneam poezii şi ne înghiţeam, foarte des, nodurile din gât.

De acord cu voi, poate că 8 martie, decretată zi a femeii, e o sărbătoare comunistă, trecută la “impuse”, exerciţiu de răbdare masculină şi profit pentru florărese. Dar, dacă le mai aveţi prin preajmă, trimiteţi mamelor voastre nişte flori mâine sau măcar o fotografie recentă cu voi – uite, Cristi şi Radu de la Foto Union sunt specialişti în Portret (de femeie).

Garantat, mamele se vor bucura la fel de mult, dacă nu şi mai mult fiindcă, ştiu eu, le e mai dor de noi decât ne spun nouă! Ca să nu ne supere, cumva :)

Fiindcă uneori şi fetele serioase chicotesc. Mylene Farmer a vândut mai mult de un milion de copii din fiecare dintre albumele ei, iar când a făcut clipul ăsta avea 47 de ani. Una dintre cele mai de succes artiste şi totuşi a reuşit să rămână în atenţia publicului fără scandal şi fără să facă public nici un detaliu despre viaţa ei personală. Despre care nu se ştie nimic. Adică nu e cu VEZI AICI, îmi pare rău!

Mi-ar plăcea să aibă un concert în România, deşi nu mi-e foarte clar cam câtă lume ar veni..