Anul trecut, de ziua mea, eram pe coclauri cu Redescoperă România. Dincolo de petrecerea pe care au organizat-o colegii din haită, mă gândeam că e primul an în care nu ajung la mama să-i spun Săru’ mâna că mi-a dat viaţă (şi s-a şi chinuit ceva cu ocazia respectivă!), fiindcă, deşi ziua noastră, eu cred că mamele sunt eroinele din poveste. Până la urmă, eu n-am nici o amintire de atunci, cu siguranţă nici un merit!, n-am făcut altceva decât să vin şi să ţip!
Aşa că, anul trecut, de pe coclauri, cu ajutorul lui Mugur Frunzetti de la Floria, i-am trimis mamei un buchet de flori, mulţumindu-i că exist şi, da, s-a lăsat cu lacrimi.
Anul ăsta, dacă nu mă răpeşte vreun extraterestru sau ceva, sunt acasă de ziua mea, deci pot să livrez personal florile, nu e vorba despre asta, ci despre ideea celor de la Nokia care mi-a adus alte amintiri în minte:
În şcoală, în gimnaziu, am avut o super dirigă, profesoară de muzică, Valeria Bartzer pe numele ei. Se ocupa, cu multă energie, de corul şcolii (eram solistă la vocea 1 şi, da, mai ştiu şi acum cântecul cu care am câştigat nush ce Cântarea României), de formaţia de block flute şi de noi, nişte neastâmpăraţi curioşi care se credeau buricul pământului. Ziua dirigii era chiar pe 8 martie, aşa că noi îi organizam, în fiecare an, o petrecere-surpriză care, vă daţi seama, numai surpriză nu era! Şi ne chemam şi mamele, că era o serbare mixtă, Ziua Dirigii şi Ziua Mamei. Cântam, făceam mici scenete, spuneam poezii şi ne înghiţeam, foarte des, nodurile din gât.
De acord cu voi, poate că 8 martie, decretată zi a femeii, e o sărbătoare comunistă, trecută la “impuse”, exerciţiu de răbdare masculină şi profit pentru florărese. Dar, dacă le mai aveţi prin preajmă, trimiteţi mamelor voastre nişte flori mâine sau măcar o fotografie recentă cu voi – uite, Cristi şi Radu de la Foto Union sunt specialişti în Portret (de femeie).
Garantat, mamele se vor bucura la fel de mult, dacă nu şi mai mult fiindcă, ştiu eu, le e mai dor de noi decât ne spun nouă! Ca să nu ne supere, cumva :)
Mai traieste Valeria? Ai idee? Mi-a fost si mie diriginta in scoala generala (sc. gen. nr 1, fosta 151, actualmente Sfintii Voievozi). Amintirile mele sunt ceva mai vechi cred… anii ’70-’80. O femeie deosebita Valeria. Ea preda si pian, chitara si nu doar cor sau acel obligatoriu block flute. Activitatea ei muzicala din afara scolii imi este mai putin cunoscuta. Stiu insa ca a ocupat functia de dirijor de orchestra, pe vremea cand coloanele sonore ale pieselor de teatru erau executate in mod obisnuit de o orchestra. Amintesc ‘Opera de trei parale’ jucata la Bulandra in anii ’60 si pusa in scena de Liviu Ciulei, cu ilustratia muzicala realizata de prea putinul amintit compozitor Richard Bartzer, a carui sotie era Valeria (parintii lui Dana Bartzer adica). Sub bagheta ei au cantat atunci si regretatii (de mine cel putin) muzicieni de jazz… saxofonistul Dan Mandrila si (cred pe atunci doar contrabass-ist) Johny Raducanu.
Valeria venea cu bicicleta la scoala, o semicursiera, imbracata usor hippie si burdusita cu discuri de pick-up. Adesea orele de dirigo-muzica se transformau in adevarate auditii muzicale… Bach, Beatles. Led Zepp, Purple, Gershwin si desigur nu ezita sa ne puna jazz sau alte minunatii nu prea inghitite de partid in acele vremuri.
Valeria Bartzer… din punct de vedere al perceptiei artei in general si a muzicii in particular, pot spune acum ca a avut un rol fantastic in viata mea. A facut ce ar trebui sa faca orice dascal bun… sa trezeasca curiozitatea nesecata pentru un domeniu sau altul. Pasiunea pentru cele amintite mi-a ramas neschimbata inca de atunci.
Din pacate nu-mi mai aduc aminte de alti profesori… Doamna Petcu parca era la clasele mici. Un tip la istorie cam violent, dar pasional.. si cu istoria si cu urechile. Caci datorita lui am inteles eu cu timpul ce mare derbedeu a fost Mihai Viteazu’… in fine… amintiri…
Toate bune si spor la scris… inspiratie!
Era interesant de aflat ce mai face domamna Valeria Bartzer! Numai surorile Bartzer ne-ar putea spune! Marius, tu ai fost cu mine in clasa, intre 1978-1982 ne-a fost diriginta, noi am terminat cls. 8C! Petcu ne-a fost invatatoare, iar proful de istorie, Popa parca, avea pe febletea lui, Iulia Filip, care spunea frumos lectiile la orele lui….Imi amintesc multe de atunci, poate mai apar “stiri” intre timp. Cele bune, Veronica N.
Buna Veronica! Bucuros de regasire. Incerc sa te localizez in clasa. Iulia statea pe randul din mijloc in spatele clasei. M-am intalnit cu ea intamplator dupa vreo 15 de ani. Eu, fiind cel mai mic din clasa, stateam in prima banca mereu. Catalin Irod, Adriana Ciresanu, Savu Arina – cea care m-a poreclit Michel, Raluca Fulga, Bogdan, Victor Mihail, Barascu Catalina parca, Dan Bogza, Ardeleanu Daniel – partener de “calatorii” pe mari si oceane, Andi Arosculesei … si destul de multa ceata dupa acesti aproape 35 de ani. Veronica, erai chiar apropriata de Iulia Filip daca nu ma insel. Da, Popa la istorie, masacrat de mine cu cerneala unui stilou, lucru tare neplacut perciunilor mei – smulsi. Valeria a reusit sa ma incarce cu multa pasiune pentru muzica, prea multa bag seama. Toate bune si tie Veronica!
Si ati aflat daca mai traieste Dna Bartezer? Eu am fost la Sc1 intre 1975-1983 (clasa A)? Stiu ca locuia pe Herescu 16 in Cotroceni. Daca as fi dat de Dana sau Mini Bartzer as fi intrebat. A fost un dascal de nota 10, open minded, anti-comunista, din familie de soi. Dl Veniamin Micu de desen, un bun grafician stiu ca a murit de 20 de ani. Dna Crina Cosoveanu iarasi era o mare doamna (nu stiu nici de ea dar daca traieste bate suta poate).
Buna Tudor. Probabil ne-am intersectat pe culoarele scolii. Nu am aflat nimic de Valeria. Dana Bartzer ar trebui sa aiba un cont pe undeva. Richard Bartzer, sotul Valeriei a murit si el acum aproape 20 de ani, eram student pe atunci intr-o facultate de muzica. A fost foarte respectat in mediul artistic. Prea putin din munca lui a ramas cunoscuta. Imi aduc aminte de Micu, un profesor grozav si el. Mai mult si mai mult imi aduc aminte insa de atmosfera de atunci cu iz de piatra cubica din zona Garii de Nord-Buzesti-Matache-Popa Tatu-Cismigiu sau invers spre Sosea si Herastrau. De castravetii acri, aia de 5bani de la butoaie, de covrigii calzi cu sare, de sucul cu sifon si de brutaria Spicu. De ciocolata Ambasador de la chioscul de la intrarea in Hotel Nord. De cinemato(chiulo)grafele din zona, inclusiv de gradina de vara de pe Buzesti – fosta companie de teatru a lui Birlic – unde rulau seara cu precadere filme indiene spre deliciul populatiei pestrite din zona respectiva. Imi aduc aminte si de mica gradina de trandafiri foarte inalti si cu alee pietruita din fata cancelariei, la intrarea profesorilor, care era plina mereu de avione de hartie. Nu orice fel de hartie, ci chiar cu lucrarile noastre de control notate cu note de 4 sau 5. Mai rar si cu prima pagina a manualelor scolare, cu portretul preaiubitului si care era de nerecunoscut din cauza coarnelor si a mustatilor desenate cu maiestrie de cei mai putin … “cutezatori”.