Day: October 31, 2012

  • Ce e Halloween ăsta şi ce vrea el de la noi

    Mă amuză cum, de dragul consumerismului – că alte motive nu văz! – toată lumea o dă azi în Halloween, de parcă am avea o adevărată tradiţie în a ne urâţi peste măsură şi a porni… nu către tradiţionalul “trick or treat” ci către cluburi, ca la oricare altă petrecere.

    Nu ştiu când am ajuns să împrumutăm şi Halloweenul de la străini, întocmai precum am făcut cu St. Valentine’s Day, deşi aveam, bine, mersi, şi noi, sărbătoarea noastră de Dragobete. Dar, nu, inimioarele de import sunt mai amoroase, iar Cupidonii lor sunt mai romantici decât Cupidonii noştri. Şi, vai şi-amar de domnii care omit să celebreze amorul pe 14 februarie!

    (more…)

  • PUMA zice să-ţi iubeşti planeta!

    Săptămâna trecută, într-o frumoasă zi de toamnă, PUMA a invitat nişte oameni, teoretic creativi, să se joace cu o vopsea şmecheră, care se activează la lumină, şi să deseneze nişte tricouri şi nişte genţi de pânză cum le-o plăcea, cu mana, liber, ori cu un şablon, ori să imprime o fotografie proprie, sau, şi mai bine, vreo poză făcută de Alex Gâlmeanu.

    Toată povestea a fost for fun, cred, aşa, de dragul creativităţii, şi a avut şi o temă, Love Thy Planet – fiindcă celor de la PUMA le pasă de planetă. Concret, există un parteneriat cu Wildlife Works pentru producţia de articole PUMA în Kenya, ceea ce înseamnă locuri de muncă pentru oamenii de acolo, dar şi o îngrijire a mediului, prin procesele de fabricaţie.

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471