Day: October 9, 2013

  • Totul până la apa caldă, tovarăşi!

    Nu-mi place primarul Oprescu, mi se pare de o aroganţă strigătoare la cer, o gogoaşă de PR şi propagandă – amintiţi-vă campania de realegere cu mesajul Pentru că pot, sau ceva de genul ăsta. Tupeu maxim, şi cu ăsta s-a şi întors, pentru că a putut, atât a putut, realizări zero, tupeu cât cuprinde. Penionarii, însă, l-au votat, că, deh, avem încredere în el, că e doctor, mamă, ţine cu noi, amărâţii. Aham! Ţine pe dracu!

    Ultima găselniţă de la Primăria Capitalei vine azi sub firmă de anunţ bombă, via Marcel, viceprimarul Marcel, acelaşi Marcel care făcea glumiţe cu câinii de la Dinamo, cot la cot cu Mircea Sandu, după ce un copil de patru ani a murit mâncat de câinii comunitari – tot responsabilitatea Primăriei!

    (more…)

  • Nici o sumă nu e prea mică când vine vorba de a dărui viaţă!

    Ştiţi Pay It Forward, filmul? Un băieţel care are ca temă un proiect menit să facă lumea mai bună se gândeşte că dacă tu ajuţi pe cineva, care, la rândul său, ajută alte trei persoane, care, la rândul lor, ajută alte trei persoane, lumea va deveni mai bună.

    Cred, cu toate resursele de încredere şi optimism pe care mi le lasă traiul în România, că singura soluţie pentru o lume mai bună e ca fiecare să devină un om mai bun. Când oricare dintre noi nu va mai avea ce să-şi reproşeze, onest, probabil că realitatea ar deveni tolerabilă.

    Nu cu mult timp în urmă, un om fără adăpost din Boston a găsit o geantă cu acte, cash şi cecuri în valoare de 40.000 de euro. În loc s-o păstreze, s-a dus şi a predat geanta la poliţie, pentru ca proprietarul de drept să ajungă din nou în posesia ei, ceea ce s-a şi întâmplat.
    (more…)

  • O problemă de evaziune… morală!

    N-aş fi aflat că premierul Ponta are o nouă consilieră super şcolită în State dacă nu mă ciocneam (pe FB, unde în altă parte?!) de un articolaş scris de consiliera cu pricina, Ioana Petrescu pe numele ei.

    Consiliera Petrescu a stat şi a studiat 15 ani în America. A făcut matematici la colegiul Wellesley ( şcoală de oaresce fiţe, din câte pricep), este specialistă în combaterea evaziunii, are un masterat şi un doctorat în economie la Harvard. Bravo ei! Serios zic: bravo ei!, cu atât mai mult cu cât a ales să-şi aducă educaţia şi să lucreze la stat, la România. Daaaaaar…

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471