De fiecare dată când am avut ocazia de a sta de vorbă cu studenți sau absolvenți de comunicare am fost neplăcut surprinsă de lipsa lor de curiozitate și, de multe ori, și de lipsa de entuziasm. Știu că e complicat să găsești un job de director PR imediat ieșit de pe băncile facultății. Este, în același timp, și greșit. Managementul reputației presupune exercițiu și doar teoria nu te pregătește, nu suficient, în orice caz, să ai de-a face cu excepțiile de la reguli, situații de criză și alte chestii nuchiarașadedrăguțe care se întâmplă în activitatea curentă a unui comunicator.
Tocmai de-aia, ca să lămurim niște lucruri, am rugat mai mulți manageri cu experiență în industria autohtonă de PR, să ofere câteva sfaturi și resurse pentru cei care au început acum studiul universitar al acestei discipline. Prima invitată a fost Sorana Savu de la Premium PR, iar astăzi este rândul Crenguței Roșu de la DC Communication, căreia îi mulțumesc mult, de asemenea, pentru răgazul de a răspunde la întrebări. Citiți, conspectați, băgați la cap!