Când eram copil, mi se părea, așa, o chestie super tare să avem un telefon fără fir, unul pe care să-l pot duce la mine în cameră și să vorbesc cu prietenii mei fără asistență parentală. Când a apărut telefonia mobilă la noi îi invidiam pe prietenii care aveau mobil și, firește, îmi doream și eu. Câțiva ani mai târziu, în ’97, când am avut primul mobil, nici nu bănuiam că o să ajung dependentă de micul aparat. Corespondență, jocuri, rețele sociale pozat, filmat, comunicat, nu-mi pot imagina acum viața fără telefonul mobil. Și, dincolo de asta, fără net pe telefonul mobil.

Iar de azi, telefoanele pot fi mai deștepte, pentru că, în cadrul unei conferințe de presă la care am participat, Vodafone a lansat Supernet™!

Vara asta n-am ajuns la mare și am fost atât de prinsă cu una-alta, toate, tot, încât aproape n-am apucat nici măcar să-mi fie dor. Abia la finele ei, pe 31 august, m-a apucat așa de tare că aș fi plecat atunci dacă pe 1 dimineață n-aveam niște treabă. Și, neprogramat, apoi, chestii de rezolvat, neprogramate, în zilele următoare. La final de săptămână, însă, în agendă scria doar atât: mare. Și nimic n-ar fi putut să mă țină departe.

Așa că, după oaresce peripeții, am plecat. La ceas de seară, numai bine să ne revedem noaptea, o noapte neașteptat de caldă, în ciuda brizei care bătea mai degrabă ca un vânt serios, cu niște zeci de kilometri pe oră. N-ar fi putut să-mi pese mai puțin!