pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
De-ale fetelor

Crăciun-supriză! (quickie)

December 23, 2010 by ruxandra 6 Comments

Ziua de Crăciun nu se schimbă precum ziua de Paşti şi nici nu se sărbătoreşte pe 29 februarie, odată la patru ani. În fiecare an, de când mă ştiu, şi probabil nu se va schimba curând, Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie. Adică ştiu foarte bine când pică, şi anul ăsta, şi în 2050, dacă mai trăim până atunci – noi să fim sănătoşi!

Şi atunci, cum mama cadourilor eu mă trezesc cu o mulţime de lucruri de făcut azi şi mâine, de parcă m-ar fi luat prin surprindere?! Şi în fiecare an păţesc la fel, las pentru ultima zi (ah, cum? mâine e 24?!?) ditai lista, în loc să fie totul pus la punct şi eu să mă bucur de un pic de tihnă împachetând cadouri şi …

Ah, am uitat să iau fundiţe!

Share:
De-ale fetelor

The dark side of me

December 22, 2010 by ruxandra 7 Comments

Cu toate că spun şi cred cu tărie despre mine că nu sunt o impătimită a shoppingului, mi se mai întâmplă şi mie să dau iama cu cardul în magazine, şi găsesc cele mai simpatice scuze să fac asta. De exemplu, ieri am ieşit la o minirepriză de cumpărături de cadouri. Am luat un singur cadou (aia nu-mi place, aia nu se potriveşte, aia n-am găsit), da’ cum n-am putut să mă abţin, am dat o raită şi pe la magazinele cu încălţări, fiindcă îmi trebuie o pereche nouă de cizme. Unele mai serioase, cu o talpă care sa-mi permită să merg safe pe stradă şi când e gheţuş, altfel decât încălţată în bocanci (nu ştiu dacă ştiţi, dar tocurile de 10 centimetri şi talpa netedă ca-n palmă nu te ajută prea tare în sensul ăsta).

Dilema clasică de shopping

OK, intrat, ochit cizmele din prima, probat, perfect! Culoarea mi-a plăcut la nebunie, talpa îndeplinea condiţiile meteo… Şi după asta le-am văzut! Erau ele, cizmele perfecte. Dragoste la prima vedere, ce să mai, ca-n filmele siropoase în care protagoniştii aleargă unul spre celălalt in slow motion. Pun cizmele alese jos, le ating blând pe Perfecte, le probez. Sunt mari. Nu-există-dreptate-pe-lumea-asta-mamă-eu-de-ce-n’am-noroc de mari. Dar vin perfect pe gleznă şi eu am problema asta, că am gleznele subtiri şi majoritatea modelelor fălfâie în jurul lor precum steagul de pe Guvern. Dar sunt mari. Dar sunt atât de frumoase…Dar mari.

This is WAR!

Şi cum mă bălăngăneam eu mental între mari dar atââât de frumoase, le iau, nu le iau, vine o tanti şi ţuşti! le înşfacă pe primele de lângă mine.

– Nu vă supăraţi, sunt ale mele. Le-am ales, probat, le cumpăr.

– Nu, că nu-s ale tale, că erau ACOLO.

– Acolo, lângă mine, da.

Ce-i drept, acolo, lângă mine erau cizmele mele şi un maldăr de alte încălţări, că femeile la shopping sunt un fel de fiare, nu mai ţin cont de nimic, iar ordinea în rafturi e un concept mai mult decât uopic. Dar, nene, întrebi! Eu eram acolo, cizmele erau în picioare, una lângă alta, frumos, nu trântite.

– Nu le-ai cumpărat, deci nu sunt ale tale.

– Alooo, cucoană, dă-mi botinele, vezi de drum şi nimeni n-o să fie rănit.

Cucoana, nici gând să mi le cedeze. Eu, nici gând să i le las. Ne-am măsurat din priviri, mai rămânea să ne înclinăm politicos înainte să ne cărăm scatoalce. Când s-a apucat să le probeze (cât tupeu să ai???), a trebuit să dea drumul uneia dintre ele. I-am luat-o din mână şi i-am spus foarte calmă că eu am vreme să aştept. Ăla a fost momentul psihologic. S-a isterizat vocal vreo 30 de secunde, timp în care eu am fredonat liniştită A Merry Merry Christmas and A Happy New Year. Într-un final a cedat.

Happy End

După ce m-am asigurat că siiiigur nu au nici o pereche de Cizme Perfecte mărimea mea şi mi-am luat adio cu noduri în gît de la ele, am plecat veselă spre casă pentru a le plăti pe primele alese şi apoi câştigate în lupta dreaptă.

***

În mod normal, aş fi cedat. La naiba, vorbim despre nişte cizme, nu e ca şi cum fi aş umblat desculţă fără ele. Totuşi, când dau nas în nas cu forme patologice de tupeu mă împunge un drac de la spate să dau niţel peste nas cui mă provoacă. Şi, până la urmă, erau ale mele.

Dar tanti aia? Ea ce scuză are? Era posedată de ShoPoltergeist?

Share:
De suflet, De-ale fetelor, Din casă

Moşule, cooperăm şi noi mai cu talent?

December 17, 2010 by ruxandra 7 Comments

După ce ieri am fost ameninţată că voi fi tăiată de pe o anumită listă de Crăciun fiindcă am fost nedisciplinată cu un email (deşi pot să explic, zău că pot! am explicat de ce), m-am gândit că n-ar fi o măsură tocmai lipsită de sens să-i trimit o scrisoare deschisă lui Moş Crăciun, poate mai am vreo şansă…

Dragă Moş Crăciun,

te rog să mă ierţi că-ţi scriu doar acum, aproape de Ajun, probabil ai închis şi lista cu daruri şi pe cea cu persoane care ar merita să primească ceva. De altfel, sunt aproape sigură că nu te mai aşteptai să-ţi scriu, că nici atunci când eram copil nu prea te băteam la cap. E drept că am vrut şi am primit Optik Cabinet, dar ştiu că a fost unchiul Ionel, nu tu. Probabil tu erai responsabil cu pijamalele, dar când ţi-am cerut eu, vreodată, pijamale?! Nu, serios! Arată-mi scrisoarea aia şi o mănânc! Nici acum nu prea le (su)port, să ştii!

Oricum, trebuie să admiţi că te-am menajat de-a lungul anilor. Nu ţi-am scris, nu te-am deranjat, ba chiar te-am scutit de câteva drumuri, atât la mine cât şi pe la unii oameni dragi. Altfel, sunt sigură că ţie nu ţi-ar fi trecut prin minte să-mi aduci, anul trecut, paltonul ăla albastru. Sau geanta verde de acum doi ani. Sau pantofii alb cu negru de acum trei ani. Sau… Ai prins ideea, nu? Bun.

În cazul ăsta, pune pentru mine-n sac The Gift.

Mai important, însă, ocupă-te un pic de copiii pe care i-am cunoscut acum câteva zile, te rog. Sunt copii buni, dă-le o şansă şi poate la anul ai să primeşti scrisori scrise chiar de ei. Dă tu oamenilor un gând bun, iar eu îi trec pe listă cu şansa de a pleca în Thailanda, la Brăduţ, cu Air France. Ne-am înţeles?

Cu drag,

Ruxandra

PS N-am fost şi n-am să fiu cuminte. Dar şi tu… Pijamale?! Suntem aproape chit!

Share:
De-ale fetelor, Din casă

Dilemă de Moş Nicolae

December 5, 2010 by ruxandra 23 Comments

Care va să zică la noapte vine Moş Nicolae. Biiiine! Vine cu cadouri mai sărăcuţe, aşa, ca un teaser la Moş Crăciun. Sau cu nuiele, pentru cine n-a fost cuminte. Dar la mine nu e cazul.

Eu azi am fost atât cuminte cât şi harnică: am fost la piaţă, am făcut curat, am făcut şi ordine, am spălat, Moşule!, toaaaaate vasele din chiuvetă, chiar şi tava aia din cuptor de care “am uitat” în ultimele trei zile, am împăturit prosoapele şi le-am pus la loc, ba chiar am băut şi lapte, ca orice copil cuminte. Şi acum stă la crescut o minunăţie de aluat de pizza!

Se citeşte, aşadar, cu ochiul liber, cam cât de cuminte am fost eu azi, da? Deci asta nu e ceva ce se pune la îndoială, deci nu e asta dilema de care zic în titlu, nu. Nedumerirea mea e legată de cizmuliţe şi botine –  adică un aspect esenţial în toată poveştea cu Moş Nicolae. Să mă explic.

Mie îmi plac atât unele cât şi altele, problema e că există de toate felurile şi culorile şi, în principiu, oricâte ai avea, e posibil ca o anumită combinaţie toc-material-culoare-model să-ţi lipsească fix când eşti gata să ieşi pe uşă. Mi s-a întâmplat acest lucru de câteva ori, aşa că ştiu ce spun.

De aceea, am fost nevoită, forţată chiar, de-a lungul timpului, să-mi iau câteva perechi de cizme şi botine. Câteva mai multe. Adică, să vedem… botine roşii, portocalii, albastre, maro, albe, negre cu toc, unele ecosez şiiiii… cred că astea sunt toate. Cizme am cam tot atâtea. Mă rog, de fapt, sunt puţin mai multe, cred.. ăăăă… maro, gri şi negre de piele întoarsă, roşii, negre cu toc şi fără toc şi încă unele cu toc, da, dar au catarame! Mda, sunt mai multe. Cred ca dublu faţă de botine. În plus, ar mai fi vreo două perechi de bocanci. Deci cam 20 de perechi.

Şi acum, dilema: trebuie să le lustruiesc şi înşir pe toate în hol?! Nu de alta, dar dacă fac asta nu cred că se mai deschide uşa apartamentului şi deci cum mai ajunge Moş Nicolae să pună darurile în ele? Şi, mă rog, nu e doar asta. Mă gândesc că dacă le înşir pe toate o să spună (sigur o să spună, ştiu eu!), că-s obraznică fi’ncă i-aş sugera să pună daruri în toate cele 20 de perechi. Dar dacă nu le pun pe toate nu se cheamă că încalc tradiţia?

Deci? Cum procedez?! Aoleuuuu, mai sunt doar câteva ore!

Share:
Page 19 of 19« First...10«16171819

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu