Mister Twitter a pornit în joacă, şi tot în joacă o să şi continuăm. Doar că deja avem peste 40 de nominalizaţi – cam pe unde v-aţi ascuns unii dintre voi până acum?! şi trebuie puţină organizare. Dat fiind că interesul e mai mare decât mă aşteptam, se impune şi “croşetarea” unui set de reguli. Pe care le fac din mers/scris, aşa că dacă nu sunt perfecte, aia e.

NB: nominalizările se închid în această seară!

Desfăşurarea concursului

Mă gândesc că mai nominalizăm un pic şi după aia putem începe votul pentru alegerea semifinaliştilor. Aceştia vor fi, zic eu, vreo 10. Hai, poate 15, dacă se strâng peste 50 de concurenţi. Semifinaliştii vor fi selectaţi prin vot democratic, dar multiplu, aşa cum au cerut doamnele de pe twitter, că cică sunteţi atât frumoşi cât şi simpatici, dar mulţi, şi nu se pot opri la unul singur! :))

Semifinaliştii vor avea parte de prezentări ceva mai detaliate decât nume, username şi adresa blogului – pentru cine are. Va exista un set de întrebări standard pentru ei. Întrebările vor fi concepute de juriu, iar juriul va fi nemilos!

Juriul concursului

Apropo, juriul este format din: Miruna Molodeţ – anurim, Oltea Zambori – nebuloasa, Mădălina Uceanu, Daniela Petrescu şi eu, care m-am autoproclamat în mod democratico-dictatorial, preşedintă. Nu că asta ar însemna ceva! Nimeni n-are drept de veto :))

Aşaaaa… După prezentarea semifinaliştilor, urmează votul pentru finalişti, cinci la număr. Aceştia vor fi “chinuiţi” personal şi individual, fiecare de câte o membră a juriului, cu întrebări personalizate, de această dată. Şi apoi vot, şi apoi aflăm cine e #mistertwitter şi gata!

O să mai fie un premiu de popularitate şi, for fun, alte câteva “trofee” trăznite – juriul va decide asupra acestui aspect.

Reguli

– fiecare concurent se poate autopromova cum doreşte pentru a căpăta un capital suplimentar de simpatie. Please, don’t go nude! :)) Şi fără alte foto decât ale voastre, cu voi înşivă, care esteţi!

– ideea e să ne distrăm, deci nu ne certăm. Orice probleme nu se pot clarifica prin DM-uri şi telefoane de ameninţare vor fi semnalate juriului, iar acesta va decide modalitatea lor de rezolvare.

– nu există criterii prestabilite, totul se taxează! Şi fac pariu că, dacă nu scrieţi corect, Daniela Petrescu o să vă ţină minte!

Avem un prim sponsor: o zi de răsfăţ suprem la Body Art Wellness Club, ceea ce e foarte bine, pentru că la ei o zi înseamnă fix 24 de ore, Clubul fiind deschis non-stop. 1600 mp, piscină, firness şi, mai mult ca sigur, multe doamne preocupate de siluetă, deci numa’ bine, aveţi cu ce să vă clătiţi ochii! Valoarea premiului este de 35 de euro. Mulţam, Claudia Tocilă!

Avem şi un prim partener, SmartGifts, care o să personalizeze chestii pentru cei cinci finalişti şi pentru căştigător.

Şi alte premii TBA.

Indubitabil, ecostin e “un bărbat aşa frumos”. S-a spus asta negru pe alb (pe roz, de fapt), gata! It’s a fact! Piticu e challenger şi pune mustăcioara drept mărturie pentru asta! Şi aşa mi-a venit ideea, respectiv să desemnăm, prin vot democratic, pe #MisterTwitter.

Deci doi candidaţi, da? Dar mai sunt! Fiindcă, din alte surse, am auzit că şi Adi Ciubotaru are nişte fane. Aşa vorbeşte lumea, ce vreţi? Eu, una, mi-am declarat deschis amorul pentru Crivăţ, de exemplu, dar nici Arhi, care are un avatar admirat de-o lume întreagă, nu mi se pare de lăsat de-o parte.

Tot la capitolul super eroi s-ar înscrie şi Chinezu, cu logo-ul lui pelerinat, şi SuperHadean care s-a făcut super hero de Revelion!

Ar mai fi şi artiştii Make şi Dulea. Ştiu, competiţia cu ei nu e cinstită, au fane multe, dar nici nu pot fi ignoraţi, taman din acest motiv! Şi pentru că umorul e o calitate obligatorie la un domn, aş zice să-l trecem pe listă şi pe Auraş.

Ia să vedem… care va să zică… Costin, Piticu, Crivăţ, Adi Ciubotaru, Arhi, Chinezu, Adi Hadean, Make, Vlad Dulea, Auraş. 1, 2, … 10. Da’ mai propuneţi şi voi, doamnelor, la comentarii, fiindcă sigur mai sunt domni bine pe twitter! (sper că nu-mi iau block pe motivul ăsta!) :))

Şi după aia votăm, iar eu promit premiu. Premiu pe bune! :D

PS Înainte de închiderea ediţiei, una dintre consultante – femeie serioasă, altfel! – a insistat să fie trecuţi pe listă şi domnii Alex Tunaru şi Bobby Voicu. Să fie primiţi, zic!

UPDATE 1: au mai fost nominalizaţi domnii: Toma Nicolau, Ionuţ Bunescu (by Cristina Bazavan), Nihasa (by Andreea Pietroşel), Matei Garici – nominalizarea sa nu se ia in calcul până nu pune foto la avatar! (by Mihai Dragomirescu – nominalizat şi el, de altfel!),  Gogu Kaizer – lose the glasses, mister!,  Brylu (by Miruna Molodeţ), Andrei Basoc, Andrei Cismaru, Doru Panaitescu, Adrian Holerga, Ciprian Ailenei, Mircea Meşter, Mihail Petcu şi Cabral – toţi opt, propuşi de Oana Brătilă! Nominalizarea de_ce nu se validează deocamdată, n-are poză.

UPDATE 2: repede, repede, băieţii s-au organizat şi fac şi eu MissTwitter. Bring it on, zic! În defilări să ne batem! :))

UPDATE 3: alţi nominalizaţi Ionuţ Iancu (by Anca), Viorel Copolovici, Ştefan Murgeanu, Sorin Grumăzescu (by Anca Duma), Andi Moisescu şi Alex Ciucă (by Elena Cîrîc), Mihai Mateaş, Claus (nu validez până nu e foto ca lumea, domnul aiurea!) – by Daniela Petrescu, Cristian Sitov şi Andrei Dobra – by Blue Kris

UPDATE 4 – alţi nominalizaţi: Lorand Minyo (by Sigina), Costin Ilie şi Alin Pandaru (by me!), Crocodilu by Oana Olaru, David Pripas (by Pandutzu)

UPDATE 5 – ultima tură de nominalizări: Călin Biriş şi Fulgerică (să se arate cu numele complet, care este!) by Ana_Matei, Dragoş Bucurenci (by Tomitzel), Cosmin Tudoran (by Andra Zaharia)

Tabu de februarie e incendiar. Interviul exclusiv cu Răzvan Ciobanu, cunoscutul creator de modă care a ajuns de la extaz la agonie, primul pe care creatorul de modă îl dă după numeroasele speculaţii referitoare la situaţia lui, e de manual de jurnalism. Doi ani nimeni nu l-a convins să vorbească. A facut-o Cristina Bazavan acum.

Vrei să “spargi” piaţa, să vorbească toţi de tine şi de articolul tău? E ok, se poate – o să vedeţi zilele astea câte alte articole şi menţionări prin presă – tradiţională sau nu – o să genereze acest interviu, şi bravo!, Cristina, că ai ştiut cum să-l faci pe Răzvan să-ţi vorbească deschis despre banii din modă, banii şi prietenii pierduţi, preferinţe sexuale şi droguri! Ca să nu mai zic de super pictoriale – voila!

Dar Tabu de februarie nu e doar despre Răzvan Ciobanu. Merită să citiţi interviul cu Horia Brenciu, despre perfecţiune şi culise, interviurile cu Juliane Moore sau Godfrey Deeny, tipul al cărui nume este rostit cu respect şi reverenţe de cei mai mari creatori de modă din lume.

Amante, confesiuni, istorii de iubire

Nici Dosarul din această lună nu e unul “cuminte”: Amante – o privire în intimitate. Sunt acolo trei mărturisiri care te fac să te gândeşti dacă această “vină” e, într-adevăr condamnabilă sau numai iubire… Citiţi şi vedeţi de ce.

Şi încă o poveste, o confesiune specială: Istoria nu se repetă, ci noi facem acelaşi greşeli din nou, şi care mi s-a părut SF şi când am auzit, doar o parte din ea, la finele lui decembrie,  şi acum, când am citit-o în întregime. Lucrurile pe care le facem din dragoste… Şi un posibil răspuns la “putem rămâne prieteni după ce ne despărţim?”

PS Am un “deal” cu Cristina. Ei nu-i plac portocalele, mie nu-mi place ciocolata, aşa că fiecare mănâncă porţia celeilalte, ca să păstrăm echilibru consumului mondial :))

Doamnă, luna asta manânc câte portocale vrei tu, ca să poţi să te alinţi cu un tort maaare de ciocolată! Maaaaxim, am zis!

Dacă tot n-am somn, am decis că mă uit la Globurile de Aur în seara asta, atât la premii în sine cât şi la defilarea de pe covorul roşu. Updates mai jos.

Hale Berry în Nina Ricci, rochie neagră, cu bretele subţiri, transparentă, i se văd picioarele, super sexi! Anne Hathaway într-o rochie mult prea cuminte, aproape bătrânească, Armani, nu-mi place! Jennifer Lopez în alb, frate, pare uriaşă! Scarlet Johansson, în schimb, e strălucitoare în culoarea somonului.

Claire Danes tot în roz, foarte roz, extrem de roz! Cristina Aguilera în dantelă neagră cu coafură de fetiţă cuminte – so not hot!, arată cam ca o ţărăncuţă. Superbă Mila Jovovich în gri perlat!

(şi cineva se întreabă pe twitter de ce toată lumea e îmbrăcată ca bunicile, haha!)

Brad Pitt şi Angelina Jolie – ea în verde, Valentino, el pare-se cu câteva kilograme în plus, dar e ok şi aşa, mulţimea urlă oricum. Elisabeth Moss tot în verde. Hugh Laurie (Dr. House) cu papion şi Robert Downey Jr. cu freză de Eminescu în mizerie, nişte bucle dubioase pe ceafă, hate it!

Nicole Kidman în culoarea untului, foarte drăguţă Eva Longoria (singură), într-o rochie superbă neagră, Jane Krakowski (vizibil însărcinată) în gri petrol, Julianne Moore în roşu (în sfârşit cineva în roşu) – nefericită coafură, totuşi. Catherine Zeta Jones în verde, superbă, dimpreună cu Michael Douglas care a declarat că tumoarea a fost operată, că acest tip de cancer e puţin posibil să recidiveze şi că se simte foarte ok.

Se poartă mult roz “somon”, dar am văzut şi negru, coafurie sunt simple, par prins în coadă sau în coc banană, aproape neglijent. Desigur, sunt si excepţii, Helena Bonham Carter cred că nu s-a pieptănat de-o săptămâna pentru Red Carpet şi, atenţie, are un pantof verde şi unul roşu. Horror!

Mă întreabă Maldita de farduri şi relaţia mea cu ele, motiv pentru care m-am aşezat întru cugetare şi pescuire de amintiri, cam ca Dumbledore din pensiv.

Primul obiect din această categorie de care pot să-mi amintesc e o mascara Helena Rubinstein. Tubul era auriu, semăna cu un stilou şi mă atrăgea ca un magnet. Nu ştiam nici la ce foloseşte şi nici nu mă interesa. Eu îl foloseam ca microfon pentru lălăielile curente, as seen on TV. El e, neschimbat în ultimele decenii:

Mama zice că m-a găsit odată măzgălită cu ruj din cap până în picioare, dar eu nu-mi aduc aminte aşa o ispravă. Şi chiar dacă s-a întâmplat, cu siguranţă, rujul e cel care m-a atacat. Eu eram un biet copil lipsit de apărare.

Istoria recentă

Până să încep şcoala, machiasem toate păpuşile. Cu carioca. Erau hidoase! Dar pe faţa mea tot nu eram tentată să desenez şi primele încercări s-au petrecut abia în liceu. Vinovat, de data asta, era un creion dermatograf. Tata m-a pus să mă şteg imediat şi mi-a tras un perdaf de parcă luasem măcar un patru la mate – ştiu, pentru că l-am luat şi pe ăla, tot în primul an de liceu!

Deci, pe furiş, mai puneam nişte dermatograf. Şi, ulterior, un pic de mascara. Când şi dacă îmi aminteam. Ceee ce nu se petrecea prea des, oricum. Abia printr-a 12-a am început să mă machiez, dar numai în cadrul activităţilor extraşcolare, la radio sau la concertele din Club 30 sau din Lăptărie.

Şi alte (multe) damblale!

Totuşi, partea asta cu fardurile nu s-a lipit niciodată de mine. Mă machiez, da, la birou sau când ies prin cluburi, dar sunt departe de a avea un întreg arsenal de produse. Fond de ten, farduri de pleoape, dermatografe, două rujuri, mai multe glossuri, blush, mascara. Le pot aplica pe toate, corect, fără să mă uit în oglindă, sub două minute. M-a cronometrat un domn, uluit de aşa performanţă.

Deci cu machiatul n-am cine ştie ce relaţie. Totuşi, ca orice femeie, nu sunt lipsită de damblale. Lac de unghii, am mai zis. Nenumărate accesorii:  cercei, chestii de atârnat la gât, brăţara de gleznă, tatuajul. Eşarfe şi fulare şi şaluri. Şi pălării. Pantofi! Şi botine! Şi sandale! Parfumuri! Şi, desigur, fumuri! :))

Ca să fie clar: bărbaţii nu-s curioşi, nu! Ei fac research, se informează, se miră, se nedumeresc. Şi uite-aşa a progresat lumea de la bizonul aţos vânat cu suliţa goală până la prăjiturelele cumpărate în miez de noapte de la non-stop.

Totuşi, uneori au şi ei curiozităţi. De exemplu, despre exe. Adică de ce reprezentantele aceastei categorii,  în loc să rămână unde e treaba lor, adică în trecut, se interesează în continuare de soarta lor.  Şi cum adică să rămâna ecşii “Amici”? Mai jos, explic, pe rând. Şi cu un desen.

E adevărat, uneori problema poate deveni spinoasă. Personal, cu excepţia păruielilor, cred că am avut ghinionul de a experimenta aproximativ tot spectrul exesc în splendida şi deplina sa desfăşurare. Cel mai frecvent întâlnit gen e exa care-şi vede de treburile ei până când el începe o relaţie şi, brusc, ea nu mai vrea să fie exă. Să vezi atunci telefoane şi SMS-uri şi invitaţii la film şi mailuri şi poze cu camera ei proaspăt redecorată în bleo. Hm… Să-i rup ei capul? Să-l rup pe-al lui? Cine e de vină, de fapt?

Şi totuşi, nu e (doar) vina exelor

De foarte multe ori, domnii au prostul obicei de a pleca la vânătoare înainte ca mâncarea să se strice (băi, şi e tipic masculin să te intereseze doar mâncarea în povestea asta, apropo!), ba uneori simt aşa, o nevoie atavică, să schimbe meniul, chiar dacă nu e nimic în neregulă cu mâncarea. Şi ce fac ei, draguţii? Îşi pun penele şi kiltul de piele, se vopsesc pe faţă, se tăvălesc prin noroi, şi pleacă la vânătoare.

– Helăăău, domnu’, mă scuzi că întrerup momentul “Me, Tarzan!”, dar când crezi că ajungi pe-acasă?

– Ăăă, păi, ştii? Ăăăă, nu prea aş mai veni. Să vezi, că mâncarea era… ăăă… nu era…. Şi a trecut pe-aici o turmă de căprioare… Şi eu… ăăăăă… trebuie să închid acum. Da’ mai vorbim. Pa!

It’s called CLOSURE!

Sunteţi grozavi şi mirobolanţi şi “King of the word” şi “This is Sparta!” şamd, dar nu vă înduraţi, la drept vorbind, să spuneţi, asumat şi politicos şi definitiv: Uite, nu mai merge. Şi nu mai merge pentru că… Asta e, de fapt, nu ne potrivim. Nu sunt fericit. Am încercat, nu pot. Dacă nu e nebună (dar cine a ales-o aşa?) n-o să arunce cu oala de sarmale după voi. Poate c-o să fredoneze “It mush have been love” vreo săptămână, dar o să-şi vadă de viaţă dacă sunteţi fermi şi n-o sunaţi peste trei zile s-o întrebaţi ce mai face. Apropo, asta e ilar nu trist, am mai spus:

Dar, nu! Prea rar există closure, fiindcă habar n-aveţi ce vreţi! Şi de ce să nu rămână o portiţă deschisă la peştera unde-i cald şi bine?! Sau măcar un geam, acolo, un oberliht, un nume în agenda de telefon, ori în lista de messenger, o aluzie pe blog sau pe reţelele sociale… Cutărică visează cai verzi pe pereţi. Like. Like. Like. Like. Dar tu ştii, şi ştie şi ea, că tabloul din dormitorul pe care l-aţi împărţit chiar e cu cai verzi pe pereţi. Unlike.

Am întâlnit şi ecşi fericiţi

Nu, nu e haios să te joci cu sentimentele ecşilor. O facem, totuşi, de naşpa ce suntem. Dar nu e ok.  Relaţiile pe care le avem ne modelează. Învăţăm, fie unul de la altul, fie împreună. Evoluăm.  Astfel, a încerca să ştergi orice urmă din relaţie cu buretele, e doar o dovadă de imaturitate. Poate fi dureros de acceptat, dar şi asta e o lecţie..

Cât despre “amici”, dacă despărţirea a fost civilizată şi agreată de ambele părţi, dacă am petrecut suficient timp împreună, sigur nu devenim doi străini peste noapte. E suficient cât să ne sunam din când în când şi poate să ne vedem şi la o cafea. Şi, da, chiar să-l rogi să aibă grijă de motan când tu lipseşti de-acasă câteva, mai multe, zile. Been there, done that. Nimeni nu a fost rănit.

PS pentru cazurile, desigur, atipice, de răzgândire (mulţumesc, Daniela)

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare.

Aşa scriam în prima parte a acestui ghid, prezentând în continuare câteva detalii despre garanţia limitată şi câteva măsuri pentru siguranţa voastră în timpul acestei experienţe.

Astăzi discutăm puţin despre servicii de reţea, memoria partajată, accesorii, coduri de acces şi, dacă ne mai rămân idei, timp şi loc, despre formatare.

Servicii de reţea

De cele mai multe ori, reţeaua este deja formată, indiferent că e vorba de amicii de bere, colegii de serviciu, familia, prietenii cu care face instanţe în wow sau se joacă SCFA*, urmăritorii pe Twitter, prietenii sau fanii de pe Facebook, 4sq, LinkedIn şi, dacă e cazul, comentatorii de pe blog. De multe ori, serviciile de reţea pot fi folosite în interesul tău – el în reţeaua lui, tu într-a ta, la shopping sau la cafea cu fetele. Uneori, poţi cere deconectarea – permanentă sau vremelnică – dar trebuie multă diplomaţie şi răbdare. Adică nu ceva de genul: “Azi nu ieşi la bere. Îmi lăcuiesc unghiile şi am nevoie de cineva care să sufle până se usucă oja. E IMPORTANT!!!”

Memoria partajată & codurile de acces

Unele dintre următoarele funcţii pot folosi acest tip de memorie: contacte, mesaje, To Do, Galerie, diverse exe şi .exe, lista de cumpărături şamd. E bine să fiţi atente ce încercaţi să ştergeţi. Preferabil, folosiţi un microSD şi lăsaţi memoria partajată – cel puţin la început – aşa cum e. Oricum, de obicei, această memorie este protejată cu multe coduri de acces. Şi, nu, niciunul dintre aceste coduri nu corespunde cu ziua şi ora în care aţi ajuns faţă în faţă prima dată. Încearcaţi, dacă nu mă credeţi, dar aveţi grijă că, după trei încercări eşuate, se blochează, heh!

De fapt, poate e mai bine să NU încercaţi, chiar dacă curiozitatea vă îndeamnă! Nu se ştie ce surprize vă poate rezerva această experienţă, deci mai bine nu. Cu timpul, dacă totul merge ok, chiar el o să vă ofere acces la memorie şi, cine ştie, poate chiar codurile de securitate. Şi pe cel de la interfon.

Accesorii

Multe. La prima vedere n-ai zice, dar sunt multe. Dincolo de nenumăratele variante pentru încărcat bateriile, căştile pe care pare să le poarte când voi îi solicitaţi atenţia, propriul lui telefon/telefoane, laptopul şi alte asemenea accesorii, mai adaugaţi (pot varia de la model la model):

tricoul cu trupa preferată. Nu-l mai poartă, da’ nu se departe de el. Sau blugii preferaţi. În care oricum nu mai încape. Sau hanoracul ăla. Care e pătat dincolo de a mai putea ieşi cu el chiar si să spele maşina. Da’ e favoritul lui. Tot aşa, flanelul croşetat “bob de orez”, cu iniţialele lui, mari, pe piept. E de la mama. You can’t touch this!

Mingea de rugby (wtf?!), undiţa, playstation-ul, toate accesoriile de wii, două anvelope ce trebuie duse la vulcanizare, o pungă cu şuruburi – nu se ştie de la ce, cinci memorii RAM şi două HD-uri vechi, ghidul de bricolaj, o bormaşină (în cutie, sigilată), adidaşi cu crampoane (i-a purtat doar când i-a probat), bicicleta Pegas, ganterele, banca de abdomene, sinistroşenia de pluş de la exa şi lista poate continua. Toate, absolut toate, îi sunt extrem de utile şi nu poate funcţiona fără ele. Ştiu, nu pare logic, dar asta e! (sic!)

În principiu, nu dăunează unei bune funcţionări, dar dacă vă deranjează mult prea tare, puteţi instala aplicaţia “If I can’t touch that, than you can’t touch THIS“. Totuşi, reţineţi că e posibil că această aplicaţie, accesată prea des, s-ar putea să ducă la defecţiuni iremediabile.

(va urma)

* Supreme Commander Forged Alliance. Mulţumesc, Rareş, pentru inside tip.

Am avut mereu o dambla cu mâinile oamenilor şi când evaluez pe cineva am în listă (una mentală, fireşte!) şi acest aspect – acum v-aţi uitat la mâinile voastre, este? Mâinile au energia lor şi propriul limbaj şi, mie, una, aspectul lor îmi poate întregi părerea despre cineva.

Ani întregi mi-am purtat unghiile lungi şi lăcuite, mai ales cu roşu. Măcar la două-trei zile, operaţiunea “şterge, taie, pileşte, rotunjeşte, lăcuieşte, pictează, repetă, aşteaptă” se repeta mai regulat decât bătăile lui Big Ben. Nu suportam – nu suport nici acum – oja ciobită sau unghiile păstrate la dimensiuni inegale: una lungă, alta scurtă, alta medie.

Aproape sevraj!

Prin vara lui 2004, făceam un training de comunicare ONG în Poiană. Toată lumea era strânsă jos, în sala de curs, era aproape ora de începere, iar eu eram sus, în camera mea, aşteptând să se usuce oja. Tic-tac făcea secundarul, trecând glorios de fix, fix-ul la care ar fi trebuit să înceapă cursul. Tic-Tac, m-am enervat brusc de aşa pierdere de timp, am sters unghiile de tot şi am coborât să ţin cursul.

Tic-tac, am simţit fiecare secundă în perioada următoare, şi cînd zic asta nu mă refer la un ceas, ouă, trei, ci la câteva săptămâni, perioadă în care unghiile mele s-au regenerat şi am putut să le privesc fără să le observ şi fără să mă oripilez. Un deceniu de ojă roşie  nu e o binecuvântare, oricum ai da-o, iar eu o dădeam des. La capătul celălalt al acestei îndeletniciri, am găsit mai mult timp pentru altele şi o obsesie mai puţin.

Sunt şase, aproape şapte ani de-atunci şi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Nu mai folosesc decât foarte rar ojă. Asta, însă, nu mă împiedică să cumpăr, când şi când, sticluţe mici, colorate, şi azi, făcând recensământul, am constatat că iar sunt peste 20. Bine, bine, sunt 27.  Zilele trecute, alături de alte cosmeticale, am comandat şi primit două lacuri de unghii: verde inchis şi verde deschis. Când şi dacă o să mă dau cu ele, e total irelevant! Dar asta nu mă deranjează, e ok, atâta timp cât nu-mi mai mănâncă unghiile şi timpul!

Ei, da, Breaking News, băieţi! Uneori fetele fac şi chestii care trebuie luate ca atare! Nu e nevoie să încercaţi să le pricepeţi şi, mai ales, nu comentaţi! :))

Cică la noapte burlacele tre’ să-şi pună busuioc sub pernă ca să viseze cu cine se mărită. Şi mai trebuie să mâncăm o turtă foarte sărată din făină, să nu bem apă ci doar o gură de agheasmă şi să ne culcăm, nu înainte de a ne pune un fir roşu pe inelar şi busuioc sub pernă. Ce să facă, mă?

Iaaaaa, hai, customizaţi voi mai bine aplicaţia asta şi poate mai discutăm, acum nu e deloc user friendly şi nici la usability nu-mi pare că stă prea bine! Luaţi exemplu de la placa Ouija, lucrurile sunt mult simplificate – s’a făcut şi un film despre asta! Iar pe Robert Downey Jr. nu tre’ să-l visez ca să ştiu c-aş zice DA! mmmm! :))

Desigur, nu e un secret pentru nimeni că femeile discută între ele despre probleme importante cum ar fi  efectele încălzirii globale, criza economică ori aplicaţiile mecanicii cuantice şi doar când ne plictisim de aceste aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi discutăm şi despre modă sau bărbaţi.

Ei bine, legat de acest ultim subiect de converaţie, s-a ajuns la concluzia că e necesar un fel de ghid de utilizare, care, odată făcut, ar trebui să simplifice o parte din probleme si să ne lase pe noi, femeile, să revenim la preocupările importante, gen salvarea lumii sau aşa ceva.

Mai în glumă mai în serios, am luat la răsfoit manualul de utilizare al telefonului mobil ca punct de plecare. De ce telefon mobil şi nu televizor sau aspirator? Ei bine, citiţi mai jos, am descoperit multe similitudini.

Mulţumesc pentru inspiraţie Oana, Miruna, Nebuloasa, şi altor doamne ale căror poveşti, alături de experienţele personale, au constituit material de documentare şi de râsete pentru această nouă categorie de printre rânduri. Ceea ce urmează e doar o generalizare prin particularizare. Nici un bărbat nu a fost numit sau rănit în cadrul acestui demers. Cel puţin, nu fizic sau nu recunoaştem. OK? Începem.

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare. Pentru început, citeşte câteva lucruri despre “garanţia limitată”.

Read the small print! Bărbatul vine cu garanţie limitată, uneori chiar fără. E important asta, notaţi-vă undeva, ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Really! Dragostea durează trei ani e o ficţiune, da? Şi, oricum, e scrisă de un bărbat. Şi francez, pe deasupra!

Odată stabilită partea asta, eşti avertizată că produsul trebuie colectat separat la sfârşitul ciclului său de viaţă, ceea ce mi se pare de bun simţ: nu poţi să pui toţi ecşii în aceeaşi grămadă. Sau la grămadă. Dacă au software-ul destul de avansat şi le instalezi sistemul de operare “social”, unii dintre ei se pot transforma în Amici de calitate.

Notă: Deşi acest lucru este specificat de regulă în cele mai multe declaraţii iniţiale (de conformitate), promisiunea că îl vei putea folosi ulterior pe post de Prieten bun s-a dovedit a fi total nefondată. Nici măcar accesoriul “prieten(ă) nou(ă)” nu garantează acest lucru.

Urmează câteva lucruri ce vizează siguranţa utilizatoarei, cum ar fi siguranţa circulaţiei, adică ceva despre păstrarea mâinilor libere în timpul conducerii unui autovehicul. Aici depinde şi de model, dar se poate face.

De asemenea, am mai găsit precizat Folosiţi cu grijă – numai în poziţie normală, evitaţi contactul inutil cu antena, ceea ce mi se pare o precauţie fără fond, întrucât antena e o parte esenţială, se ştie!, iar poziţiile normale pot induce rutina, ceea ce nu e deloc recomandabil.

Tot aici ar mai fi de remarcat copii de siguranţă – o aplicaţie pe care multe utilizatoare încearcă s-o implementeze, dar care s-a dovedit a fi extrem de instabilă şi pe care, de asemenea, NU o recomand. În schimb, folosiţi cu încredere husele de protecţie!

În fine, notaţi undeva şi că Apeluri telefonice în caz de urgenţă NU se referă la nici una dintre următoarele situaţii: prânz la mama, culoarea rochiei, pantofilor sau a clutch-ului pe care doriţi să le achiziţionaţi în următoarele 30 de secunde,  firul dus la dres, oja sărită sau unghia ruptă, iar lista poate continua. NU, nici relatarea despre vânzătoarea obraznică, chelnerul nesimţit sau şoferul idiot care era cât pe ce să vă lovească.  Îmi pare rău dacă sunteţi dezamăgite, nu e cazul. Există şi chestii mişto.

(va urma)