M-am tot gândit ce şi cum, cine merită să plece, cine merită încurajat pentru pornirile funny sau romantice pe care le are şi de ce. Că nu e uşor să alegi din zece domni care nu ne-au făcut, nouă, juratelor de la Blogjuan by Cremosso, viaţa mai uşoară. Toţi au pus câte o fărâmă de suflet în ce au scris, mai mică ori mai mare, după cum i-a lăsat inima şi… tasta!

Între timp, am apucat să gust şi din cele două variante de iaurt promovate în campania asta şi, din nou, e clar că preferinţele mele ţin de amuzanţi, deşi altminteri, în formă “originală”, prefer tiramisu şi nu tarta cu lămâie. Mă rog, detalii, poate vreţi totuşi să aflaţi cu cine votez, nu? Ei bine, votez cu…

Nu, de fapt ar fi mai o chestie (:D) care a contat, am scris aici ce mi-ar plăcea, mie: un amuzant care să poată fi şi romantic, la o adică, fără siropuri da’ să fie în stare să facă o surpriză faină unei fete şi să poată rămâne şi serios în timpul ăsta. Romanticii nu prea au jucat şi cartea amuzantului, asta e.

Aşa că votul meu merge la acest domn pentru că textul lui, deşi m-a făcut să râd cu lacrimi, e despre romantism. Sau aşa ceva! :)

Acum ceva timp scriam despre Nokia în contextul Jucu şi cum as fi vrut ca acest brand să întreprindă ceva care să mă ajute să-i rămân în continuare fidelă. Fiindcă, le place sau nu, brandurile pe care alegem să le folosim (când şi cât ne dă mâna) trebuie să aducă un plus de ceva utilizatorului, şi nu mă refer aici la aspectele tehnice ci la… în lipsă de alt termen, să-i spunem “coolness”.

Între timp nu mi-am schimbat telefonul, nici nu intenţionez, cel puţin nu până când aparatul nu îmi va mai oferi ce-mi trebuie mie la un telefon, dar încep să fiu sedusă de Apple şi mai ales de iPhone. Fiindcă îmi place (filosofia) Steve Jobs, Mac is cool şi am prea mulţi amici şi prieteni care-s utilizatori entuziaşti şi fani ai acestor produse .

Aşa stând lucrurile, m-am dus să vă mai îndeaproape cum devine treaba, aseară, la lansarea iPhone4S despre care se zvoneşte – 4s – c-ar veni de la “for Steve” – încă un detaliu care se potriveşte frumos într-un puzzle al brandului. Lume multă la magazinul Vodafone din Plaza, hărmălaie şi veselie, sacoşe roşii, oameni care butonau (noile lor) iPhones şi o fremătare oarecât neobişnuită pentru orele întârziate.

Pe la 12 trecute fix, cu autocarul, ca la şcoală, am plecat spre iParty, la The Floor, unde s-a cântat şi s-a dansat de voie. Sunt multe fotografii pe net, aici, aici sau aici, care spun despre party mai bine decât aş putea eu acum, după nici o cană de cafea. Tare! Suficient să adaug că am demarat spre vastele-mi apartamente doar pe la 5 dimineaţa, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme, cam de pe când mergeam prin Club A şi plecam acasă cu metroul, via împinge tava de peste bulevard şi obligatoria ciorbă de burtă matinală – those were the days, my friends!

Oferta iPhone pentru aici | aici | aici – în funcţie de culoarea preferată :)

Thx Manafu & thx toată gaşca veselă care a contribuit decisiv la o seară foarte reuşită!

Acestea fiind spuse, mă duc sa-mi confecţionez a doua cană de cafea a zilei şi vă anunţ că aştept cu nerăbdare următoarea lansare iPhone! :D

E prima dată, în ceva mai mult de cinci ani, când nu am acces la propriul blog pentru mai bine de 24 de ore. Adică nu că nu pot intra ci că serverul pe care e găzduit a suferit un atac sau aşa ceva. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu detalii din astea tehnice, deşi am vorbit cu cei care se ocupă de hostat printre rânduri şi nu, nu schimb firma. Cert e că mai bine de 24 de ore, blogul ăsta nu s-a arătat, nici mie, nici altora.

Lasă că aveam texte de scris, mailuri de primit şi trimis, alea alea. Cel mai frustrant a fost că mi se părea, aşa, că o parte din ceea ce sunt, online şi offline, dispăruse. A fost dubios, nu mai vreau! Dar cu ocazia asta mi-am dat seama cât e de important blogul pentru mine, scrisul aici, feedbackul vostru şi tot ce ţine de această activitate.

Şi e prima dată când, conştient, asumat, îmi dau seama că scrisul ăsta a devenit mai mult decât un hobby, o activitate adiacentă vieţii mele “de civil”, iar eu sunt… blogger!

“Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău?” Exact aşa sună subiectul unui email pe care l-am primit mai devreme de la o fundaţie, şi nu una mică, ci una de care a auzit multă lume!

“Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău” mă întreabă expediatoarea, fără să-şi decline funcţia, dar noi ştim, pentru că avem google, că funcţia e de fundraising manager.

Pentru că subiectul campaniei pe care fundaţia o face e de real interes, în mod normal, aş scrie (poate chiar am să şi scriu) un articol pe tema asta, indicând coordonatele celor implicaţi şi felul în care putem face să fie bine, pentru că e vorba de ceva ce ne preocupă (sau aşa ar trebui) pe fiecare. Dar cum mama comunicării să începi o conversaţie cu “Ce-ai zice să faci ceva pentru mine” şi să te aştepţi la un rezultat pozitiv?!

Oare şi emailurile ce vizează parteneriate sau fonduri încep la fel, cu “Ce-ai zice să-mi dai nişte bani/un serviciu”?, sau asta e doar modalitatea de intrat în discuţie cu bloggerii?! Una rea, aş adăuga…

Ca să fim constructivi, varianta corectă ar fi cam aşa:

Bună, X (neapărat X, ca să văd că mi-ai scris mie, personalizat),

numele meu e … şi mă ocup cu … la …

(eventual: am văzut la tine pe blog că te preocupă subiectul X, Y sau Z şi de aceea îşi scriem, pentru că) noi organizăm în perioada/data Cutare o campanie/acţiune/proiect/degustare/exorcizare etc (eventual: care are legătură cu ce ai scris tu aici LINK) şi am vrea să ştim dacă ţi-ar plăcea să te implici/să ne ajuţi în promovarea acestei campanii/acţiuni/…

Îţi trimitem ataşat un document cu toate informaţiile despre campanie/acţiune/…  şi aşteptăm cu interes un răspuns de la tine.

Mulţumesc,

Cutare Cutărescu

Hai că nu chiar aşa de greu!

Ei, de-acum ştie toată suflarea online ce-i cu obiceiurile sănătoase, că e o campanie Activia de la Danone şi că suntem implicate în ea şase autoare şi deţinătoare de blog, după cum urmează: Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata şi cu mine. Şi că poza mea de pe poster e un pic diferită de lookul meu actual fiindcă mie mi se pare un obicei sănătos să-ţi schimbi din când în când lookul :p

Azi, însă, aş vrea să vă spun cum m-am gândit eu să declin campania asta, în aşa fel încât să ştiţi şi la ce să vă aşteptaţi (deşi vor fi multe surprize!), dar şi care sunt temele discuţiei sănătoase de printre rânduri.

După vorbă, după port, obiceiurile sănătoase despre care o să vă tot povestesc până la anul şi după! sunt din seria “pentru minte, inimă şi literatură“, pentru că astea sunt lucrurile pe care încerc să le promovez aici, întocmai ca revista de pe vremuri, şi pentru că eu cred că premisele unui corp sănătos ar trebui să aibă la bază o minte sănătoasă.

În vremurile astea cu atâta viteză, încleştări, închistări şi consum nervos, am impresia că uităm să ne mai şi relaxăm şi de-aia ajungem să fim toţi “cu capul” – cine nu e, mâna sus!, vreau să te cunosc şi să ştiu cum reuşeşti!

Aşa că o să mă concentrez, în perioada următoare, întru identificarea oricăror metode pentru relaxare, mai mult sau mai puţin activă, fiindcă vorbim, totuşi de minte! Vor fi multe interviuri cu oameni cool, o să vă povestesc cum e să mergi la psiholog ori nutriţionist, la variate feluri de masaj şi alte terapii de relaxare pe care oricine să şi le poată permite, atât ca loc în agendă cât şi ca loc în.. portofel!, multe experienţe faine la care sper că voi putea oferi acces pentru cititorii de printre rânduri.

Vom citi cărţi faine, vom merge la filme şi spectacole felurite, vom asculta sfaturi de la specialişti în diverse domenii şi vom învăţa, împreună, cum să ne facem viaţa mai frumoasă! Şi, din când în când, ne vom opri şi vom lua aminte la lucurile faine care ne înconjoară, aşa cum, de obicei, nu facem.

Pentru că aceasta este o campanie interactivă (că doar e de la Activia, nu?), aştept şi de la voi să-mi spuneţi ce vă interesează să ştiţi ori să încercaţi şi ce obiceiuri sănătoase aveţi deja, fiindcă niciodată nu-s prea multe! :)

Îmi plac scrisorile, îndeosebi cele scrise pe hârtie. Păstrez acest obicei şi îl exersez, din când în când, cu prietenii mei, fiindcă mi se pare foarte plăcut să deschizi cutia poştală şi să găseşti acolo altceva decât facturi şi reclame, să găseşti gânduri bune trimise de o persoană reală, cineva drag care s-a gândit la tine când a scris, a cumpărat plic şi timbru şi a pus scrisoarea la poştă. E o preocupare demnă de “Obiceiuri sănătoase”.

Într-o măsură sau alta, Internetul şi reţelele sociale ne-au alienat, de prea puţine ori mai scriem scrisori, chiar şi electronice, doar aşa, ca să ne povestim ce mai facem. Stabilim întâlniri, trimitem informaţii, scurt, fără emoţii, şi e păcat. Emoţiile sunt bune, lăsaţi-le în viaţa voastră şi faceţi-le să se întâmple fiindcă ne îmbogăţesc.

Aşa stând lucrurile, când am fost la Comedy Cluj, pentru că ştiam că trebuia să fie şi ea acolo şi, din motive independente de voinţa ei, acest lucru nu a fost posibil, i-am trimis Cristinei Bazavan o scrisoare. I-a plăcut, a publicat-o pe blog. Acum, de la reîntâlnirea cu haita Redescoperă, i-am trimis o alta, si la fel a făcut şi ea de la Mil(l)ano – scriu aşa pentru că ştiu că a fost acolo să facă interviu cu Milla Jovovich. Şi în interviul ăsta am avut ocazia (mulţumeeeesc!) să adresez şi eu două întrebări. Scrisoarea Cristinei şi răspunsurile Millei pentru mine, mai jos:

Draga Ruxa,

Aici vine si raspunsul la prima ta intrebare “In care dintre personajele jucate de tine te regasesti cel mai bine”…

“Eu sunt fetiscana, imi plac comediile romantice, dar imi place mult si miscarea fizica. Sunt bucuroasa ca Hollywood-ul ma place tragind cu pistolul, Resident Evil a ajuns o franciza foarte mare, cu jocuri pe computer si lucram deja la seria 3, iar asta e un lucru important pentru mine. Dar imi place, cum iti spuneam, sa fac si filme care chiar daca nu ajung in cinematografe si sunt lansate doar pe dvd, imi dau voie mie sa fiu si altcineva, o femeiusca. Sa cauti Dirty Girl care e povestea a doua adolescente

si Faces in the Crowd, unde e un rol de compozitie.

Ambele se lanseaza pe DVD in toamna asta”

Cind am intrebat-o “Ce ar alege intre credinta si iubire pentru salvarea lumii” ( a doua ta intrebare), a inceput sa rida putin incurcata si, uitindu-se la calendarul Campari pe care scria “It’s the end of the world, baby” a spus:” Amindoua inseamna dragoste. Amindoua, plus bucuria. Daca tot vine sfirsitul lumii, let’s have some fun till the end!”

Comedy Cluj s-a încheiat aseară, însă doar teoretic, odată cu Gala de premiere a laureaţilor acestei ediţii. O gală în care au fost anunţaţi câştigătorii şi în care unii dintre reprezentaţii sponsorilor au avut ocazia de a fi aplaudaţi pentru susţinerea unui eveniment care să ne descreţească frunţile: Festivalul Internaţional al Filmului de Comedie.

Au urcat pe scenă o parte dintre cei care au jurizat, reprezentantele Kodak, JTI şi BT, directorul Festivalului, Sorin Dan (Felicitări!), o parte din echipă (Biine, Beşliu!) şi câştigătorii. Într-un moment foarte special, Dorel Vişan a făcut o prezentare cu adevărat impresionantă pentru actriţa care a câştigat, seara trecută, premiul de excelenţă al acestei ediţii a Festivalului: doamna Draga Olteanu Matei.

Actriţa (şi nu numai) a avut lacrimi în ochi, a ridicat sala în picioare şi a primit ovaţii, şi a avut un discurs bestial, şi chiar pot să-i spun aşa, de vreme ce fraza “Fornicating under the consent of the king” a fost rostită în cadrul acestui discurs. Şi un catren scurt de Blaga, o ironie extrem de fină dar nu mai puţin muşcătoare la prestaţia deplorabilă a prezentatorului Galei. A fost GENIALĂ!

După Gală am vizionat filmul care a primit “Premiul Publicului”, The Infidel (GB), cel mai bun film pe care l-am văzut eu la acest Festival, foarte curat făcut, foarte bine jucat şi regizat.

Povestea, în două vorbe, este aceea a unui musulman care descoperă că a fost înfiat şi că, în realitate, este evreu, iar filmul surprinde oscilarea lui între religia în care a fost crescut şi cea în care a fost născut. E bun pentru subiect şi e haios pentru că actorul principal trece prin tot soiul de întâmplări el nefiind, de fapt, religios. Foarte mult plăcut.

Dar, cel mai mult, mi-a plăcut de doamna Draga Olteanu Matei. Nu că n-aş fi admirat-o deja dar pentru că, deşi nu mă gândeam că e posibil, după aseară o admir încă şi mai mult.

Bună dimineaţa de la Cluj! Stăm, o mână de bloggeri, la cafeneaua “oficială” a Festivalului Internaţional de Film e Comedie de la Cluj, fiecare cu laptopul în faţă, concentraţi să ne scriem articolele şi îmi e drag de numa’ atmosfera asta pe care o recunosc şi de la alte evenimente la care am participat prin ţară. Totuşi, ce filme am văzut ieri?

De la ora 15 am ajuns la Cinema Victoria unde am văzut seria de scurt metraje din competiţie, pe care le voi şi juriza, vreo 10 bucăţi, mai lungi sau mai scurte, cele mai multe dintre ele cu idei care m-au cucerit, lucruri care practic i se pot întâmpla oricui şi chiar se întâmplă! De la povestea fetei singure pe care toate neamurile femeieşti o privesc cu milă şi se străduiesc s-o cupleze până la turismul funerar, dragostea instant şi ce anume o poate face să dispară (HINT: nu vă mai scobiţi în nas!) şi părinţi şi pisici.

Nu vă pot să vă spun ce favoriţi am din pricină că nu toată lumea a văzut filmele şi nu vreau să influenţez pe nimeni… cel puţin nu în scris! Voi avea ocazia, totuşi, s-o fac în această seară când vom avea parte de o altă proiecţie a lor, diseară de la ora 19.30 :D

Un alt film – lung metraj de data asta – văzut ieri a fost Visul lui Adalbert (România), R: Gabriel Achim, film de asemenea aflat în competiţie. O comedie neagră ce face trimitere (din nou!) la vremurile apuse ale comunismului, gen “asta suntem, cu asta defilăm”, după cum s-a justificat regizorul la momentul Q&A de după proiecţie.

Subiectul şi acţiunea sunt din epoca de aur, all right, dar acest lucru nu m-a deranjat fiindcă mi-a plăcut la nebunie jocul eroului principal, Gabriel Spahiu. Lucrurile se petrec într-o întreprindere de partid şi de stat, de ziua partidului, iar filmul scoate în evdenţă, cu umor, pupîncurismul vremurilor, mica înţelegere, toate tabu-urile vremii, de la aparatele video care făceau din proprietar un manager de mini-cinema chiar la el acasă, până la coverurile vremii (piesa Evei Kiss, “E scris în stele”), Daciile care trebuiau împinse ca s-o ia din loc ori lifturile pe care erau tristele cartoane cu “defect”.

De menţionat că povestea filmului porneşte de la o legendă urbană despre care nu m-ar mira să fie bazată pe un fapt real. Indiferent dacă aţi prins vremurile cu pricina sau nu, vă recomand să vedeţi filmul, findcă o să vă facă să zâmbiţi dacă nu chiar să râdeţi! Ceea ce e întotdeauna bine, nu-i aşa?

A! Şi m-a bucurat foarte tare mulţimea de oameni prezenţi la proiecţia de aseară. Bravo, Cluj, bun aşa!

Ca dovadă, petrecerea de aseară prilejuită de lansarea numărului doi al publicaţiei Daily Cotcodac, cocoşul (că nu pot să-i zic găină!) din grădina 2.0. autohtonă. Care cântă de tot râsul, dar asta e şi ideea. Vorba unui domn care a urcat aseară pe scena din Control: blog de umor fără glume. Sau aşa ceva. Tiraj de 10.000 de exemplare, şi se dă gratuit, iar dacă nu vă permiteţi, citiţi ce e de cititi pe Daily Cotcodac.

Vorbitori pe scenă (şi în public), râsete ba din diafragmă, ba doar din muşchii feţei, de prezentat a prezentat (moka, cică) Andi Tuţescu, pe scenă s-au perindat care cum în ordine aleatorie: “Lucian Mândruţă care nu mai este la televizor, doamnelor şi domnilor!”, un pic de Simona Catrina, nişte Eftimie, Radu Pirca, Vlad Petreanu care a avut un moment aproape liric (ha!) şi, desigur, Juliuuuuuuus Cooonstaaantiiineeeescuuuuu, care, pe final de seară (a mea, că am plecat mai devreme), a primit următoarea felicitare:

Julius, frate, eşti genial şi vreau să-ţi spun (pauză) că eşti (pauză), că eşti… eşti (altă pauză şi, într-un final) răzbunarea tuturor… tuturor… tocilarilor!!!

Hă?, face Julius către fan.

Da, uite câte femei frumoase în jurul tău!

True, true, iată şi dovada, graţie lui Ionuţ Tecuceanu:

A interpretat muzicalo-artistic formaţia Partizan care este şi rimează cu Artan, s-a făcut şi o tombolă cu un HD mobil pe care era să-l câştige o fată cu adresă de mail la yahoo (s-a strigat Bobby Voicu), dar l-a câştigat o alta, cu adresă de gmail (s-a strigat Bogdana), iar colegul Auraş a câştigat un nou (re)nume, respectiv Imprimaş, odată cu imprimanta cu care a plecat acasă. Nu, n-a furat-o, i-au dat-o la tombolă cu proces verbal şi s-a urcat pe scenă şi tot tacâmul.

De asemenea, l-am surprins pe Piticu făcând o chestie destul de compromiţătoare pentru un onliner: dom’le, citea! Citea o publicaţie pe print! Cum ziceam şi-n titlu… dere iz hăup. Pentru Piticu, pentru presa scrisă, pentru toată lumea, în general. Acesta este un articol pozitiv.

Deci umor – am scris. Oameni – am scris (au fost şi bloggeri, să ştiţi :D), vedete – checked!, ce mai era? A, da! Partener al evenimentului a fost Xerox iar de organizare s-a ocupat Premium PR, deci Tecuceanu, săracu’, era la serviciu (îmi dai mail dacă am uitat să scriu ceva)!

Mişto a fost! Să mai faceţi, zic!

* Chinezu, Pandutzu, Claudia Tocilă, Andreea Burlacu, Carmen Rusu, Ligia, Anca Bundaru, Papen, CezarV. Victor şi Piticu au fost paparazzo oficiali :D

Am scris, acum vreo două luni, de ce îmi place Steve Jobs. Azi, încă două argumente:

Cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea, sunt chiar cei care reuşesc să facă asta:

Here’s to the crazy ones, the misfits, the rebels, the troublemakers, the round pegs in the square holes… the ones who see things differently — they’re not fond of rules… You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them, but the only thing you can’t do is ignore them because they change things… they push the human race forward, and while some may see them as the crazy ones, we see genius, because the ones who are crazy enough to think that they can change the world, are the ones who do.

Şi favoritul meu:

Timpul tău e limitat, aşa că nu-l irosi trăind viaţa altcuiva. Nu trăi impovărat de dogme – e ca şi cum ţi-ai trăi viaţa cu alţii gândind pentru tine. Nu lăsa zgomotul făcut de opiniile celorlalţi să acopere vocea din interiorul tău. Şi, cel mai important, ai curajul de a urma ce-ţi spun inima şi intuiţia pentru că, uneori, ele ştiu cel mai bine ceea ce vrei tu să fii. Toate celelalte sunt pe locul doi.