Zilele astea mă ocup, printre altele, de promovare pentru Romania International Film Festival – RO-IFF. Am scris şi eu, au scris şi alţii (şi le mulţumesc frumos), sunt filme faine, nu ezitaţi!

Nu despre asta e vorba acum, însă, ci despre faptul că în juriul din acest an o avem invitată pe Melissa Silverstein, bloggeriţă influentă şi specialist social media în SUA, şi care a acceptat să-şi rupă o oră din program pentru a se întâlni cu câştiva bloggeri de pe la noi pentru a ne spune cum e cu blogosfera, influenţa şi bugetele la ei, acolo, în State. Nu fac asta pentru promovarea festivalului, nu are nici o legătura, e doar o ocazie care mi se pare prea faină pentru a fi trecută cu vederea.

Am reuşit s-o conving pe Melissa, dar programul ei nu ne permite să ne vedem decât miercuri, la 11, şi nu mai mult de o oră aşa că vă rog, dacă vreţi să veniţi, să nu întârziaţi. Locul îl aflaţi pe mail, dacă îmi spuneţi mai jos că vreţi şi puteţi să veniţi, cu nume real şi adresă validă de mail. Aş mai vrea să adaug că, din pricină de timp scurt, nu pot participa decât max 15, hai, 18 persoane.

Info Melissa aici, aici şi aici dacă nu mă credeţi pe cuvânt. Pe felia ei, chiar e tare!

Thx.

PS Întrucât unii îmi spun că sunt interesaţi dar nu pot ajunge, pls email cu întrebările.

N-am ezitat nici o secundă să spun “da!”, când m-a întrebat Cristina Bazavan dacă vreau să mă alătur ei în campania Citeşti şi dăruieşti iniţiată de Editura All, şi asta nu doar pentru că n-aş refuza-o pe Cristina sau pentru că îi am “colegi” de citit pe cei trei Cristiani, China, Şuţu şi Manafu, ci pentru că e o idee foarte foarte faină!

Pe scurt, postul ăsta pe care tocmai îl citiţi valorează deja cinci cărţi pentru copiii din asociaţia Up Down, care are în grijă familiile şi copiii cu sindrom Down, şi fiecare comentariu la acest post înseamnă o carte în plus pentru copii. Aşa că… aţi înţeles ce aveţi de făcut :)

Şi acum, să vă spun ce-am citit.

***

Mi-am ales două cărţi, ambele din colecţia Strada Ficţiunii (adorabil acest concept şi dificilă alegerea mea, le-aş fi ales… pe toate!): Insomnia şi Mă sinucid altă dată. Cum, însă, în această campanie, nu vă pot povesti decât de una dintre cărţi (promit să scriu şi de cealaltă, totuşi), am ales-o pe a doua, fiindcă, în ciuda titlului, recenziile spun că e plină de umor, iar eu aveam nevoie de aşa ceva ca să-mi mut mintea de la dintele netrebnic. Booon!

Pe scurt, istoria, povestită la persoana întâi, e aşa: Geri are un nume nefericit, o mamă defectă la cap, o familie plină de mătuşi defecte la cap care o freacă la melodie cu privire la jobul ei, la situaţia matrimonială şi la a fi în rândul lumii. De altfel, după o matură şi haioasă inventariere, eroina decide că are probleme “în trei domenii mari şi late: 1. viaţa amoroasă, 2. viaţa profesională, 3. alte zone ale vieţii” şi decide să-şi încheie socotelile cu lumea. Şi pentru că e Fecioară, totul e plănuit până la cele mai mici detalii, începând prin a scrie şi expedia multe scrisori în care spune destinatarilor tot ce crede cu adevărat despre ei. Auch!

Ar putea părea dramatic dacă totul n-ar fi condimentat cu un umor nebun. Adică nu doar că am zâmbit pe alocuri ci chiar am râs. Geri îşi aminteşte întâmplări din copilărie pe care mama ei i le scoate pe nas chiar şi azi, dimpreună cu criticarea înfăţişării jobului, relaţiilor, ce să mai!, a întregii ei existenţe. Cu siguranţă, o mamă de genul ăsta e suficientă pentru a motiva o decizie de sinucidere. Dar pentru Geri asta nu e tot, nu!

Povestea continuă cu eşecurile amoroase, chestii care chiar se întâmplă: un iubit ok dar foarte dezordonat şi îngălat care, după ce ea îi dă papucii (din acest motiv), se cuplează cu prietena ei cea mai bună şi scapă de obiceiurile rele, tipi cunoscuţi online care se dovedeau altceva decât ceea ce pretindeau că sunt şi, în fine, Ole, un dentist care părea perfect, dar care a părăsit-o pentru “exa” la scurt timp după ce se cuplaseră. Dezolant, nu?

În fine, de parcă familia şi viaţa amoroasă nu erau suficient de nefericite, Geri îşi pierde şi jobulm iar eroina decide că singura şi cea mai fericită variantă e sinuciderea, una pregătită minuţios, până la cele mai mici detalii. Şi cu toate acestea, ceva merge greşit, iar sinuciderea ei ajunge să fie doar o tentativă nereuşită şi acum trebuie să dea cu ochii de toţi cei cărora le-a trimis scrisorile de adio…

***

Mi-a plăcut cartea şi cum o carte ce vorbeşte despre motivele şi pregătirea unei sinucideri, despre scrisori pline de secrete şi de adevăruri, reuşeşte să fie amuzantă dar şi să te facă să zâmbeşti amar pe alocuri. Sincer, şi pe mine mă scot din sărite judecăţile de valoare ale celor mai în vârstă care pur şi simplu ştiu ei mai bine ce-i cu viaţa ta şi, mai ales, cum ar trebui să fie, şi aud, mult prea des, despre oameni nefericiţi la job sau despre nerealizări la capitolul Amor. Probabil că, dacă ar fi să fim oneşti, mai toţi ar trebui să ne punem “It’s complicated” la status…

… ceea ce nu facem, nu? Şi nici nu mărturisim celor din jur TOT ce credem noi despre ei. Chiar aşa, cum ar fi?! :)

Fireşte, faptul că nu ne iese totul perfect în viaţă, nu e, nu trebuie să fie niciodată, un motiv să renunţăm, nu atâta timp cât ne rămân capacitatea de a ne lua, noi înşine, pe noi, peste picior aka umor şi autoironie, şi prieteni care sunt cu adevărat prieteni. De sinucis, vedeţi bine, putem şi altă dată! :)

Survey

Portal HR şi Evensys şi-au propus să afle una alta despre HR-ul în Social Media de la noi şi, în scopul ăsta, au făcut un sondaj ale cărui rezultate au fost prezentate vineri. Am participat şi eu, ştiu, deci, întrebările. Puţin amestecat la mine dat fiind că sunt un PR cu colaborări pe community management, am vreo câteva conturi unde sunt admin, am şi blog… în fine, din seria “It’s complicated”. Iată rezultatele sondajului:

09.20 – începe Webstock 2011, Cristi Manafu face introducerea, prezintă partenerii şi echipa. Cercuri, NFC şi Image Recognition. Mişto ideea capturi.io de care spune Cristi – check it out!

9. 35 Cabral aşteaptă destul de mult un “Bună dimineaţa!” ca lumea, dar nu toate cafelele şi-au făcut efectul. Şi nici Cabral o prezentare. Asta nu-l opreşte să fie cursiv şi chiar amuzant pe scenă.Vorbeşte despre personalizarea publicului – “atunci când reuşeşti să defineşti foarte bine caracteristicile publicului, ai comunicare“, apropo şi de ce zicea Manafu despre Circles.

(n-o să mă ţină bateria de laptop tot evenimentul, of)

Cabral: “Eu am multe articole pe care acum le-aş scrie altfel în urma feedback-ului primit, pentru că-i ascult şi ţin cont de reacţiile celorlalţi”, “Ne-am obişnuit să ne certăm: Eşti prost, fraiere nu e constructiv”.

9.55 Urmează Andrei Oltei şi Dragos Chivu de la Vodafone. Andrei se ocupă de terminale la operatorul mobil şi ne povesteşte despre primul smart phone, IBM Simon, şi despre evoluţia terminalelor smart.

Unul din patru terminale vândute de VDF în 2011 este smart phone iar Nokia e încă nr 1 în termeni de market share în România la categoria asta. Ha!

Ce drăguţ! Vodafone lansează“Oare se poate?”, invitând utilizatorii să se gândească la cele mai trăznite aplicaţii pentru telefon mobil. Deja mă gândesc la câteva! Şunt şi premii în joc, şi pentru mobile şi pentru tablete, există şi premiile “Orice se poate!” şi există şi Marele Premiu de 10.000 de euro. Go, go, go!

Apropo, foaarte draguţ felul în care a înţeles Vodafone să fie alături de Webstock, cu toate chestiile personalizate. Mult plăcut!

10.20 – Christien Krogh

Opera a început în 1995 cu ideea “Internet 4 everyone”. Internet: a conecta oameni, a comunica, a fi social, e vorba despre provocări. Ne schimbă vieţile în mai bine (acces la info) şi ne face să râdem împreună.

Cu toate astea, doar o treime din populaţia lumii are acces la internet. În 1999, cei de la Opera şi-au propus să pună internet pe orice platformă sau device. Anunţă lansarea unei experienţe mai bune Opera pentru utilizatorii Vodafone via Opera mini care, apropo, se poate folosi pe vreo 3000 de modele de terminale mobile. Şi eu am Opera mini!

11.30 Începe sesiunea a doua, dedicată inspiraţiei. Pe scenă, Mr. Frolu de la DC şi Ivan Paţaichin, abonat la medalii în numele României.

Ivan Paţaichin

“Povestea mea este simplă: sunt născut într-un sat uitat de lume, Mila 23 din mijlocul Deltei. Nu aveam altă scăpare, după opt clase, decât să devin pescar, dar chestia asta m-a frămâtat încă din anii copilăriei, fiindcă aş fi vrut să fac (şi) altceva. Vedeam avioane zburând deasupra Deltei şi mi-am dorit mult să devin aviator. Apoi am avut un profesor special şi mi-am dorit să ajung profesor de fizică.

Când am descoperit că trei consăteni de-ai mei au devenit campioni mondiali în Germania, mi-a trecut prin cap că aş putea să fac şi eu asta. Că ştiam să înot, că ştiam să vâslesc, aşa că m-am înscris şi eu la un club. Contactul meu cu canoea n-a fost aşa de fericit, fiindcă nu era o barcă ci o coajă de nuncă în care nu  prea reuşeam să stau. La început mă răsturnam de 7-8 ori pe zi în apa rece din Snagov (era martie) şi eram descurajat. Am învăţat şi am prorsat apoi şi am rămas în continuare la club, participând la primul Campionat naţional de juniori unde, deşi la club eram cel mai bun, am fost descalificat. Nici la prima participare la o olimpiadă nu m-am descurcat prea bine, locul 7, deci nu prea am început cu dreptul. Dar toate astea m-au ambiţionat. La Munchen mi s-a rupt pagaia când am concurat la simplu, era să ratez recalificările, dar am câştigat cursa până la urmă!”

N-am mai scris toate poveştile pe care ni le-a spus, dar sunt minunate, şi la fel este şi povestitorul!

(Zdeto tocmai a făcut un screen shoot. La propriu!)

Sala l-a aplaudat în picioare pe domnul Paţaichin şi nu-mi imaginez cine din online ar fi putut să vină şi ce să ne spună ca să se aleagă cu standing ovations!

12.15 – începe Cristina Bazavan care vorbeşte despre două din campaniile în care a fost implicată: Master Card şi Anonimul pentru Vodafone.

Bloggerii sunt precum cămilele din fotografia de pe fundal: umbra (influenţa) lor e mai mare decât bloggerul însuşi.

La Vlad Petreanu şi la Mădălina Uceanu mi s-a cam terminat bateria, aşa că o să trebuiască să revin.

Later edit: Vlad a vorbit foarte inspirat şi cu mult umor (amar, pe alocuri) despre moartea presei şi cum Internetul are şanse să devină un canal mai important decât televiziunea. N-a dat sfaturi despre content, despre bani şi altele asemenea (deşi ar putea!), a vorbit despre un bine mai mare şi mai comun. Chapeau bas, Petreanu!

Mădălina a vorbit despre Social Media Work Survey – detalii aici.

Continuăm acum cu partea a doua a evenimentului. Eu sunt la sesiunea Pro Blogging.

Bobby Voicu – înainte să deveniţi pro bloggeri, trebuie să vă faceţi un blog (în sensul că trei, cinci, zece postări nu înseamnă că ai un blog) şi trebuie să aveţi răbdare. Cu cât eşti mai vechi în blogging, cu atât şansele şi oportunităţile cresc. Aveţi răbdare, construiţi înainte să aveţi pretenţii. Apropo, tre’ să scriu ceva şi despre Blogoree!

Dan Dragomir – Conţinutul diferenţiază. Scrie despre măsuţa de cafea dacă ai văzut 20 şi faci o clasificare. Dar cum ţi-ai luat tu o măsuţă de cafea nu e neapărat interesant! (eu am scris despre un pantofaaar!)

Cristi Drombach aka Piticu (aka Pisicu :D) spune despre sine că nu e jurnalist, e blogger, şi cam aşa, ca el, adică, ar trebui să arate/fie un blogger: cu ghiozdan în spate, cu camera foto de gât, pasionat de scris. Blogul se promovează via reţele sociale, via socializare offline, concursuri şi discuţii.

Zoso aka Vali Petcu – “No bullshit policy”. Unelte: google reader, windows live writer, smartphone, camera foto, fotostock, internet mobil, surse. Greşelile începătorilor şi greşelile avansaţilor sunt şi ele trecute în revistă. Foarte bună şi la obiect prezentarea lui.

Ştefan Stroe vorbeşte despre brandul de blogger şi despre diferite tipuri de bloguri: anonime (jurnale, defulări, atacuri), comerciale (generaliste, money makers), non-comerciale (nişe, tip-CV, sociale).

Ştefan zice că i-ar plăcea să vadă rezultatele unui studiu ref brandingul, imaginea bloggerilor de la noi şi percepţia publicului despre ei (nu despre bloggeri în general ci cu nume/domenii). Sincer, şi mie mi-ar plăcea! :)

Urmează Andrei Roşca de la Spada: Cum lucrăm cu brandurile. Printre altele: Nu înjuraţi branduri pe blog dacă vreţi să mai intraţi în campanii, nu faceţi copy-paste din mailurile de brief dacă vreţi să fiţi plătiţi pentru blogging, nu e ok să fie depăşite dead-line-urile de publicare la un post plătit. Dar e ok să se semneze contractele repede! :)

Costin Cocioabă aka ecostin – de ce vedem aceleasi bloguri în campanii? Pentru că cei care scriu acele bloguri au înţeles că trebuie să pună accent mai mult pe conţinut şi nu pe trafic.

Cum poţi căştiga bani din blogging? Endorsment (display, editorial, proiecte speciale) sau volum (AdSense, marketing afiliat), prima variantă e aparent de 15-20 de ori mai valoroasă din punctul ăsta de vedere.

Concluzii Costin: Focus pe conţinut nu pe trafic, urmăriţi unde sunt banii şi nu vă bazaţi doar pe agenţii ci încercaţi şi propriile proiecte.

Alex Cristache, despre designul unui blog. News flash: culoarea ta preferată nu te interesează decât pe tine, la blog se ţine cont de alte lucruri când e vorba de design. Nu sunt happy cu propria temă de blog, dar tot nu am înţeles exact care e ROI în povestea asta (via agenţie, mai ales) dacă ceea ce contează cu adevărat (şi eu cred asta!) e conţinutul.

Dragoş Şchiopu aka haotik prezintă sampler.ro un site noua lansat prin intermediul căruia îţi poţi crea propiul profil în Social Media.

Şi gata, urmează gala, felicitările, berea şi dansul :)

Indiferent de ceea ce a decis ministerul educaţiei (te şi miri c-avem aşa o instituţie la cât suntem de repetenţi în materie!), pentru mine prima zi de şcoală a fost şi va rămâne 15 septembrie, nu există alta. Despre amintirile de atunci am povestit odată cu relatarea primei mele fiţe de fashionistă (mai mult atunci decât acum), aşa că am scotocit prin memorie cât să-mi amintesc de primele zile de liceu şi cum am ajuns să detest matematica.

Am învăţat la Neculce, poreclit – şi atunci, dar şi acum – Bastilia, pentru severitatea cu care eram trataţi noi, elevii. Clădirea mi s-a părut imensă, îmi era greu să ţin minte unde-s laboratoarele şi nu o singura dată, în primele zile, mi s-a întâmplat să mă rătăcesc.  Intrasem la bio-chimie căci pe vremea aia aveam gânduri de medicină aşa că am mâncat chimie pe pâine vreme de patru ani. Chestie care mi-a folosit foarte puţin spre deloc, exceptând perioada în care am lucrat la RMGC, şi i-am uluit pe inginerii canadieni cu faptul că ştiam procese chimice până la detalii gen formulă.

Coşmarul meu, însă, a fost matematica. Din prima oră, profesoara, poreclită de noi “Păluga”, fiindcă era foarte înaltă, ne-a dat teme! Din prima oră! Nu ştia să explice şi, deşi îmi plăcuse matematica din generală, la liceu am fost, cu puţin excepţii, bâtă, mai ales că materia principală era analiză matematică, nu geometrie, nu algebră – îndeobşte mai logice şi mai prietenoase şi la care luam note mari fără să mă străduiesc prea tare.

Desigur, cine naiba a stat, în primele zile de şcoală, să facă tema la mate?! Aham! Nimeni! Ca să scăpăm basma curată, după ora din laboratorul de fizică, am pretins că am pierdut cheia de la clasă şi nu putem intra. Deci nu tu tablă, nu tu caiete, nu tu teme! “Şi mai bine plecăm acasă, doamnă, serios!” – matematica era ultima oră. Profa a insistat, a apărut o cheie de la administraţie, de undeva, şi, deşi nu mai era prea mult timp, ne-a pretins temele. Hâr, mâr, singura din clasă care-şi făcuse lecţiile a fost N. iar noi, toţi ceilalţi, ne-am ales cu un ditai 4-ul!

Din pricina acestei note, deşi ea n-a fost trecută decât în catalogul provizoriu, tata nu m-a lăsat să merg la Balul Bobocilor din generaţia mea. Şi, din motivul ăsta, am urât-o pe profă şi materia ei până la finele liceului!

***

Sunt o nostalgică, ce să spun, iar anii de liceu au fost, probabil, cei mai frumoşi, pendulând între lipsa responsabilităţii de a-mi purta de grijă şi micile drame ce ne însoţesc la tot pasul în perioada cu pricina şi de care azi râdem ,ânzeşte. Aşadar, aş fi marcat oricum data de 15 septembrie. În mod special o fac de data asta, fiindcă cei de la Colour (unul dintre brandurile mele preferate), fac un concurs cu amintiri din prima zi de şcoală pe pagina lor de facebook.

Premiile sunt tentate: păpuşi Momiji şi rechizite cool, aşa că vă sfătuiesc să participaţi şi voi. Amintirile din şcoală au, oricum, darul de a ne face să zâmbim de cât de mici şi de tâmpiţei eram (eu, în orice caz, cam aşa eram), iar dacă, cu ocazia asta, putem primi şi-un premiu, cu atât mai bine! :D

Din păcate, poza clasică cu harta în spate din prima zi de şcoală s-a pierdut la “partaj”, iar ex nu doreşte să mi-o înapoieze aşa că tre’ să răscolesc prin albumele mamei şi revin dacă găsesc ceva relevant. În orice caz, aveam faţă şi apucături de copil cuminte! :))

Am adunat atâtea informaţii şi poveşti din excursia asta încât îmi pare chiar destul de greu să le centralizez pe toate şi nu ştiu, zău, câte părţi vor ieşi despre subiectul ăsta. Oricum, acum e vorba despre ziua doi, cea în care am vizitat Banca Transilvania, Gimmy Gym, Starbucks şi Ursus.

De dimineaţă, nu chiar până în zori, n-am adunat în faţa sediului central al Băncii Transilvania unde m-am bucurat s-o revăd pe Anca Rarău, directoarea de marketing şi comunicare a băncii. Ei i se datorează faptul că BT ne-a ajutat de două ori în campania pentru Daniel, odată cu o donaţie şi odată cu un curs valutar mai bun atunci când donaţiile din lei au fost transformate în valută ca să se poată plăti clinica.

Anca şi mica ei echipă – sunt zece oameni în tot departamentul, iar sâmbătă au fost prezenţi jumătate dinre ei – ne-au dus pe toţi în biroul lor şi ne-au povestit un pic despre istoria băncii şi, desigur, au răspuns întrebărilor despre faimosul zân, un actor bucureştean care, după campanie, s-a mutat undeva lângă Braşov şi şi-a deschis o mică afacere. Că doar nu degeaba BT e recunoscută ca Banca oamenilor întreprinzători!

Suflet, energie şi idei noi – aşa ar descrie banca cei aproximativ 6000 de angajaţi, iar departamentul Marketing şi comunicare confirmă că aceasta este şi percepţia celor aproximativ un milion şi jumătate de clienţi – eu inclusiv, că am cont la ei. În plus, au multe acţiuni pentru comunitate, acţiuni precum Clujul are suflet dar nu numai, şi o mulţime de premii:

De la centrală am mers la sucursala Cluj, unde ne-a primit şi condus chiar directorul regional, Patrițiu Abrudan, finanţist dar şi arbitru de fotbal cu activitate bogată în domeniu, un om cu multe pasiuni, dar făcut dintr-o singură bucată, bun vorbitor şi, n-am nici un dubiu, priceput atât pe teren cât şi în negocieri cu clienţii BT.

Am văzut (şi admirat) felul în care este organizată banca, operaţiunile şi, trebuie să mărturisesc, mi se pare teribil de logic aranjamentul, de la operaţiuni mici, cum ar fi plata facturilor, pentru care există, chiar la intrare, un automat, la tranzacţii simple, persoane fizice apoi persoane juridice şi, în cele din urmă, la etaj, zona dedicată clienţilor corporativi.

O singură observaţie, totuşi: pe site nu am văzut nicaieri (probabil sunt, dar nu prea vizibile) conturile băncii în reţelele sociale. N-ar fi rău să fie, cu atât mai mult cu cât bugetul alocat online este, cf Sergiu Mircea, dir adj de marketing al băncii, substanţial, şi există şi un om dedicat social media.

Cei interesaţi îi puteţi găsi aici: Twitter | facebook

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Pe scurt, după o zi istovitoare dar frumoasă, prima zi din cadrul evenimentului Cluj Brands Tour organizat de TVdece.

Am fot în vizită la Jolidon, unde am vizita linia de producţie şi am văzut cam ce va să însemne migala şi munca la un obiect care, de multe ori, nu se vede. Apoi am mers la deja-prietenii de la Farmec unde am revăyut-o pe doamna Jofi, dar şi pe Cristina şi pe fetele de la marketing şi unde am făcut un parfum, parfumul meu, farmec by ruxa, asa i-am zis. După asta am fost la Vitacom şi am aflat câteva lucruri despre ce va să însemne business-ul unuia dintre cei mai mari distribuitori de materiale şi componente electronice, produse şi accesorii IT&C de la noi.

Desigur, din program nu putea lipsi o vizită pe la Crocodilul trilulilu unde am aflat că se pregăteşte ceva, o lansare, adică, nu se dă din casă, o să aflaţi la momentul potrivit. După trilulilu şi după masa de prânz am pornit-o spre .. ee, nu chiar fabrica Napolact ci o linie de producţie mai… specială a clujenilor ocupaţi cu produsele lactate, respectiv linia de producţie brânzeturi cu mucegai de la Ţaga. Practic, o peşteră în care, de sute de ani, o bacterie prietenoasă,acoperă brânza transformând-o în cinci soiuri. Toate delicioase, după cum avea să demonstreze momentul degustării.

Povestesc mai pe larg despre toate acestea când revin acasă, probabil, fiindcă mâine iar trebuie să ne trezim devreme. Eu, masochistă, şi mai devreme decât restul pe motiv de alergat; noroc că Best Western-ul în care stăm are sală de fitness şi pot sa alerg pe bandă fiindcă nu ţin neapărat să cunosc puterea brandurilor locale canine!

Pe seară am fost şi la berăria Ludwig unde am descoperit berea casei tratată cu miere de salcâm care mi-a plăcut tare: prietenele mele MŢRiste, ştiţi voi care!, n-am putut să fur reţeta, dar cred că s-ar putea să nimerim şi noi vreo combinaţie, acum, că am pontul! :)

În rest, gaşcă foarte faină, ziua lui Gaben – La muuulţi aaaaani!!!, azi (sâmbătă), când mergem la Banca Transilvania şi la Ursus + o surpriză de la Starbucks. Dar până atunci, nişte somn se cere! Ruxa over and out!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Băi, da’ Ruxa nu scrie şi ea de Cluj Brands Tour odată?! Ba scrie :)

Când #florica şi #zicu mi-au trimis invitaţia la eveniment am răspuns din start că da, vin, pentru că ştiam, n-avea cum altfel!, că se lasă măcar cu o vizită la Farmec, unde pot revedea echipa cea drăguţă care ne-a alintat un weekend întreg la Sighişoara şi pe îndrăgita doamnă Jofi.

În plus, mai sunt nişte branduri de la Cluj pe care mi-aş fi dorit să le cunosc mai îndeaproape. Nu ştiam, atunci, ce companii sunt pe listă, acum ştiu şi sunt încă şi mai încântată de perspectiva acestui final de săptămână în care o să am ocazia să aflu mai multe despre Jolidon, Napolact, BT, Vitacom sau Ursus. Şi, da, nu lipseşte nici Farmec, iar acestea nu sunt singurele companii pe care le vizităm. Spre exemplu, ar mai fi, printre altele, cum ziceam, şi unii, Trilulilu, da’ nu cred că aţi auzit de ei :))

Singurul regret e că, din păcate, nu vom putea petrece prea mult timp la fiecare gazdă dar ideea proiectului e foarte faină şi mă bucur că multe dintre companiile de top care au sediu la Cluj au acceptat provocarea de a deschide porţile pentru bloggeri, la fel cum mă bucur că Primăria Cluj-Napoca s-a implicat în aşa mândreţe de iniţiativă 2.0.

Ce mai încolo şi’ncoace?! Vă zic cu mâna pe inimă şi pe taste că abia aştept şi, mai în glumă, mai în serios, fac câte un pic de documentare pentru fiecare din companiile pe care le vom vizita, că aşa e frumos când te duci la brand acasă!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar parteneri sunt: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks şi Webfactor.

Nu, motanul încă nu a fost găsit şi, după ce o pet-detective şi căţelul ei au fost aduşi la faţa locului, se estimează că Jack n-ar mai fi în aeroport. Din acest motiv, a fost emisă o alertă, mai precis Pet Amber Alert, iar comunitatea online şi oamenii care locuiesc în jurul JFK sunt rugaţi să posteze afişe cu moaca pisoiului care a pus pe jar ditai compania aeriană. Şi se oferă şi o recompensă la mărirea căreia oricine poate contribui, dacă doreşte să o facă, via Pay Pal.

American Airlines este în continuare ciuca bătăii online, cu atât mai mult cu cât au refuzat să arate stăpânei lui Jack înregistrările video din zona în care s-a pierdut pisica pentru că, spun ei, conform Patriot Act, ar fi secrete, şi nici nu vor să explice misterul prin care Jack a reuşit să iasă din cuşca lui după ce le fusese predat la îmbarcare.

De urmărit în continuare acest caz, cu atât mai mult cu cât iniţiatorii comunităţii de pe Facebook au spus foare clar şi răspicat că intenţionează să facă în aşa fel încât o asemenea poveste tristă să nu se mai întâmple nimănui şi fac diverse demersuri în sensul ăsta. Mai mult ca sigur, au fost contactaţi şi nişte avocaţi…

PS poate unii dintre voi se întreabă de ce atâta tam-tam pentru o mâţă. Cu siguranţă, sunteţi cei car nu aveţi animal de companie dar vă asigur că şi eu şi oricare alt stăpân de animăluţ pe care îl ştiu am rupe în două cu plăcere pe oricine ne-ar pierde ori ne-ar răni prietenul necuvântător.

Aceată migrare este, cred, “fenomenul” meu favorit la tot ce înseamnă online, faptul că ne vedem om cu om, dincolo de nick-uri şi adrese de blog. Am cunoscut, în timp, oameni foarte faini în felul asta şi unii dintre prietenii care azi fac parte din cercul de intimi au apărut în viaţa mea în felul acesta.

Dar când mulţi oameni din online-ul ăsta autohton se adună cu unic scop de a-l suprinde şi bucura pe unul dintre ei cu ocazia zilei de naştere, evenimentul e şi mai fain. Aşa s-a întâmplat aseară, la Open Pub, pentru ziua lui Bobby, ne-am strâns vreo 30 sau 40 (că cine a mai numărat?!) ca să-i facem o petrecere surpriză şi, ce să vezi, chiar ne-a ieşit!

Sigur, n-a fost fără peripeţii şi emoţii, că Bobby, care n-a avut nici cea mai mică bănuială, era să dea peste cap programul şi regia atent plănuite de Miruna şi Toma, dar până la urmă totul a ieşit fix cum ne-am dorit. După care am băut Haineken şi Pepsi (momentul sponsorilor!), am dansat şi am cântat. Şi a fost foarte special.

La mulţi ani, Bobby!

***

Astăzi, după party-ul de aseară, am pornit la picnic, dar nu oricum şi nu oricare, ci la cel de-al treilea eveniment dintr-o serie (sper!) lungă pe care Foto Union a inaugurat-o în vara asta. Picnic într-un parc bucureştean, cu căţel (trei, nu unul!), copii, papa bun – fiecare ce-a ştiut să gătească ori să cumpere, oameni faini, cunoscuţi sau nu, şi muuuulte camere foto. În plus, lumea a avut chef si de bedminton, ceea ce m-a bucurat fiindcă, de obicei, car după mine de pomană setul ăla! Ei, nu! Acum s-a instalat fileul şi s-a jucat! Bun aşa!

Revin de îndată cu câteva fotografii de la picnicul de azi. A fost tare fain, mulţam, Cristi, de idee şi de organizare!

LE gata şi foto. Nu pun cu oameni, să pună domnii de la Foto Union şi Petreanu, că oricum se pricep mai bine.

Eu doar ilustrez căldura, că bătea soarele aşa de tare că nici Dante n-a rezistat fără să scoată limba!

Şi cam aşa se vedea din “puf”-ul pe care leneveam pe la amiază:

Perfectly perfect, vorba cântecului!