Îi iubesc pe cei de la Pink Martini, un alt exemplu de artişti care-şi fac treaba brici! Cântă în câteva limbi, îmbinând diverse stiluri, de la cuban jazz la muzică clasică şi coloane sonore celebre, şi sunt pur şi simplu minunaţi!

De-asta mă bucur să vă anunţ, printre primii!, că îi puteţi revedea, pe 26 mai, la Sala Palatului, într-un concert ce promovează albumul A Retrospective, aşa că o să aveţi ocazia să reascultaţi multe dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de îndrăgiţi: “Una Notte a Napoli”, “Hang On Little Tomato”, „¿Donde Estas Yolanda?”, “Hey Eugene???, “Sympathique (Je ne veux pas travailler)”, “Lilly”, “Que Sera Sera” sau “Amado Mio”.

Conform organizatorului, Events, biletele intra in vanzare de astazi, 8 februarie, si pana pe 19 februarie pot fi achizitionate la preturi promotionale: 88 lei, 112 lei, 136 lei, 160 lei, in functie de categorie. Incepand cu data de 20 februarie, vor costa 110 lei, 140 lei, 170 lei sau 200 lei. Se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim.

Şi, ca în bancurile cu Legile lui Murphy, mă bucur nespus că Pink Martini revin la Bucureşti. Din păcate, pe 26 mai eu sunt la Sibiu, în a doua zi de FITS! Anul trecut am ratat, din acelaşi motiv, Roxette, iar acum doi ani pe Bob Dylan. Give some, lose some!

Dar voi să mergeţi, neapărat, şi să mă sune şi pe mine cineva când cântă Je ne veux pas travailler! Et pui je fume! :))

Azi am avut o zi din alea în care fiecare lucru din agendă se precipită, se încalecă cu celelalte şi, fireşte, mai apare încă ceva care trebuie făcut… azi! Într-un final dramatic, însă, am ajuns în vastele apartamente şi m-am cazat pe canapea lângă o cană uriaşă cu ceai…

Ce naiba scriu eu aici, când, de fapt, articolul ăsta trebuie să înceapă aşa:

I-am cunoscut pe cei de la Cirque du Soleil! Şi am fost cu ei la circ! La circul nostru românesc, Globus, la un spectacol, Destinul Dacilor, care a fost senzaţional! (acum deja aş putea să apăs Publish, dar ştiu că vreţi detalii, aşa că citiţi, totuşi, şi restul articolului!)

În cinstea prezenţei Cirque du Soleil în România, Brânduşa Novac, directoarea Circului Globus, a pus la cale o reprezentaţie specială a spectacolului Destinul Dacilor, un spectacol de gală dacă vreţi, fiindcă pe lângă gradenele pline cu copii şi presă, pe lângă artiştii de la Cirque du Soleil, au mai asistat şi primarul Bucureştilor, Sorin Oprescu, dar şi ambasadorul Canadei la Bucureşti, Sorina Burlacu, Director General Events, Chris May, Company Manager Saltimbanco (aka şeful turneului mondial al spectacolului) şi multe alte personalităţi din lumea artistică românească. De gală, cum ziceam!

Sorin Oprescu şi Brânduşa Novac

Spectacolul celor de la Globus este incredibil de mişto, de la regie, subiect, acrobaţii, dresură, lumini, muzică… serios, nu mă aşteptam să fie atât de bun! Oaspeţii canadieni au urmărit cu atenţie fiecare număr, au aplaudat şi au scandat, au tropăit din picioare mai ceva ca nişte copii! Spectacolul e interactiv pe alocuri, publicul trebuie să decidă, de exemplu, dacă fiicele Daciei să fie sau nu eliberate de romani şi, fireşte că s-a strigat DAAAA! Ei, au strigat şi cei de la Cirque du Soleil, chiar dacă nu priepeau ei foarte clar cu ce sunt de acord.

În pauză, unii dintre ei m-au rugat să le explic vreo câteva detalii din spectacol şi erau teribil de interesaţi de partea cu dresura de animale: abia aşteptau să vadă leii. De asemenea, m-au rugat să-i învăţ cum se spune  Mulţumesc. Înainte ca cele 15 minute să se fi scurs, erau toţi la locurile lor, în sală, cuminţi şi discuplinaţi. Spectatorii români au mai întârziat… fashionably late :(

“Sunt fericit pe scenă”

L-am întrebat pe RJ, unul dintre artiştii din Saltimbanco şi unul dintre puţinii americani din Cirque du Soleil dacă nu e obositor, totuşi, să joace de nouă ori în patru zile. “Nu, eu sunt fericit pe scenă. Nu simt oboseala, doar o stare de bucurie după ce-mi scot costumul, mă demachiez, fac un duş şi, abia apoi, respir uşurat că totul a ieşit bine din nou”. Tot RJ a fost unul dintre cei care şi-au dorit mult să cunoască distribuţia spectacolului de la Globus  – li s-a împlinit dorinţa după lăsarea cortinei. Funny thing, după doar o zi petrecută la noi în ţară mi-a zis că înţelege că, de fapt, România este ţara tuturor posibilităţilor. Am râs amândoi. Eu cam mânzeşte! :D

La final, când romanii şi dacii fac pace (da, fac pace!) şi dansează toţi o maaare horă, cei de la Cirque du Soleil s-au urcat şi ei pe scenă şi au dansat alături de artiştii români. Fără inhibiţii, fără reţineri, pur şi simplu artişti care performau împreună. Mi s-a părut un moment foarte fain, cu atât mai mult cu cât părerea unanimă a celor pe care i-am întrebat cum li s-a părut spectacolul a fost: Sunt la fel de buni ca şi noi!

De altfel, cei de la Cirque du Soleil au fost primii care, la aplauze, s-au ridicat în picioare! Chapeau bas!

După spectacol am stat un pic mai mult de vorbă cu un alt membru al distribuţiei Saltimbanco, cel care joacă rolul Baronului. El mi-a povestit că sunt în turneu până în decembrie şi că vin dintr-o Sofie literalmente îngheţată. M-a întrebat cum e perceput Cirque du Soleil în România şi i-am spus că publicul român abia aşteaptă să-i întâlnească şi că nu e de mirare că joacă nouă spectacole cu casa închisă. I-am povestit un pic de Sibiu, de FITS şi de Malabar, pe care i-am văzut acolo şi de care eram sigură că ştie (ştia!) şi că românii, în general, sunt apropiaţi de arta spectacolului şi îi vor primi cu căldură, în ciuda vremii de afară.

Apoi am vorbit un pic despre viaţa lor, mereu pe drumuri, şi mi-a spus că pentru cei din Cirque este ori viaţa ori cariera, dar că alegerea e firească dacă iubeşti ceea ce faci, iar ei sunt, cu toţii, pasionaţi de munca lor. Cumva, unii dintre ei au reuşit, probabil, să îmbine viaţa (de familie) cu cariera (în circ), pentru că în grupul celor de la Cirque du Soleil erau şi doi copii, o fetiţă de vreo 10 ani şi un băiat de vreo cinci.

Nu, n-am întrebat, nu chiar toate întrebările trebuie adresate… La Cirque e bine să existe şi un pic de mister.

Mîine merg în backstage tour şi am interviu cu… eh, o sa citiţi voi cu cine! Nu uitaţi, până la ora 13 puteţi să-mi spuneţi ce vreţi să ştiţi despre Cirqu du Soleil şi Saltimbanco iar eu promit să încerc să aduc răspunsuri!

De final, o informaţie mega importantă: s-au mai pus în vânzare câteva locuri, aşa numitele locuri tehnice care fuseseră reţinute, în caz că e nevoie de mai mult spaţiu pentru spectacol. Sunt locuri foarte bune, dar grăbiţi-vă, că nu sunt multe!!!

Ieri scriam despre Brad Pitt şi cât de tare mi s-a părut că a blocat, în computerele celor şase copii pe care-i are cu Angelina, posibilitatea ca aceştia să caute pe net numele părinţilor lor, pentru a nu-i expune la milioanele de bârfe şi neadevăruri cu privire la viaţa şi relaţia lor. Când am scris asta, habar n-aveam că azi, pe 7 februarie, Uniunea Europeană a decretat că este Ziua siguranţei pe Internet.

În România, această zi este marcată, pentru al patrulea an consecutiv, de Cosmote, ca promotor al navigării sigure pe Internet pentru copii: Scopul nostru este să ajutăm copiii şi familiile acestora să înţeleagă pericolele utilizării internetului la întâmplare, să îi învăţăm cum să le recunoască şi să le evite, astfel încât să poată naviga în spaţiul virtual în deplină siguranţă. Educaţia şi prevenirea sunt paşi necesari în demersul de a-i ţine pe copii şi adolescenţi la adăpost de pericolele internetului, demers în care COSMOTE şi-a asumat un rol activ, spune Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager, Cosmote România.

Tu ştii sigur ce face copilul tău pe Internet?

Poate noi nu ne dăm seama, fiindcă, deh, avem ceva mai mult discernământ şi experienţă de viaţă, dar copiii cu acces la Internet sunt expuşi multor rele. Să ne imaginăm, spre exemplu, pe Lucian, elev în clasa a doua. Lucian îşi face temele şi apoi intră – nesupravegheat! – pe Internet. El caută mai ales informaţii despre… nu ştiu ce mai e cool la vârsta asta, să zicem Transformers, şi intră pe diverse forumuri de discuţii despre subiectul ăsta.

E, cam cât de greu i-ar fi unui individ cu intenţii dubioase – şi sunt mulţi, pe cuvânt! – să intre în vorbă cu Lucian momindu-l cu vreo ofertă super, cerându-i date personale, adresa, şcoala unde învaţă sau, de ce nu, cerându-i chiar să se întâlnească? Nu i-ar fi greu deloc, fiindcă Lucian nu ştie la ce se expune, e copil, iar tentaţia unui “premiu” e cât se poate de mare.

Sigur, Internetul poate fi varianta facilă pentru unii părinţi de a scăpa de veşnicele şi nelimitatele “de ce”-uri pe care le pot avea uneori copiii dar poate fi, în măsură egală, dacă nu chiar mai mare, şi un pericol. Un studiu realizat în UE arată că 56% din părinţii ai căror copii au fost expuşi la mesaje şi comportamente neplăcute ori dăunătoare pe Internet nu ştiu acest lucru. Asta înseamnă mai mult de jumătate! (eurobarometru aici)

Ce-i de făcut? De unde putem învăţa?

Ei bine, aflaţi, de la Cosmote, cele mai utile sfaturi pentru a vă proteja copiii de pericolele Internetului. De la cum să nu vă treziţi cu facturi astronomice la telefonul copilului, până la felul în care li se poate restricţiona accesul la diverse site-uri ori numere de telefon. Citiţi-le şi apoi puneţi-le în practică! Altfel, personajul libidinos căruia îi plac foaaarte mult copilaşii, are toate şansele să ajungă, ei, da!, chiar şi la copilul vostru!

Şi, pentru numele lui Zuckerberg, vă rog, nu mai puneţi, pe Facebook sau aiurea, poze cu copiii voştri despuiaţi! Sunt frumoşi, să vă trăiască!, dar… pe bune, chiar există mulţi oameni defecţi în lumea asta mare!

V-am spus, săptămâna trecută, că îmi place proiectul celor de la Nokia şi DC Communication cu Şcoala de blogging şi că urmează şi câte un scurt interviu cu cei doi “diriginţi”, Victor Kapra şi Vlad Petreanu. Amândoi jurnalişti cu ceva ştate în presă (ca să nu zic vechi! :p), amândoi oameni cu umor şi cu mintea la cap şi amândui încântaţi de participarea în acest proiect. Aşa că, fără alte introduceri, că-i ştiţi, sunt sigură!, ce au avut ei de spus despre Şcoala de blogging – şi le mulţumesc mult, amândurora, pentru răspunsuri.

Pentru început, Victor – blog / facebook /twitter.

Cum vezi tu “tineretul din ziua de azi!, care-ţi este percepţia asupra acestei generaţii şi cu ce gânduri ai acceptat participarea în acest proiect?

Este pentru prima data cand am ocazia sa discut mai mult timp cu noua „specie??? umana, cea de digital native.
Aceasta generatie a experimentat interactiunea cu computerul si Internetul inainte de a invata sa scrie, iar sinapsele cerebrale s-au alcatuit altfel la acesti adolescenti fie si pentru ca de la numai cateva luni de viata au inceput sa prelucreze mental imaginile alerte de pe televizor si poate mai putin pe cele tiparite din cartile de povesti, asa cum a fost cazul nostru.
Acum, cand incep sa treaca la stadiul intelectual de adult, nu-si concep viata fara comunicatie digitala: ne-au spus ca stau 3-4 ore/zi pe Internet!
Stiti cum isi fac unii adolescenti declaratii de dragoste in ziua de azi? Ca semn de incredere si afectiune, isi comunica parolele de administrare a conturilor de Facebook.

M-am bucurat foarte mult cand am fost selectat, alaturi de Vlad Petreanu, sa tin aceste cursuri: este o ocazie foarte potrivita pentru a intelege si mai bine care este viitorul in comunicare. Adolescentii de azi sunt o noua specie intelectuala si s-ar prea putea ca profesionistii in PR si promovare sa aiba dificultati serioase peste 7-10 ani in a-i atinge cu mesaje, daca nu incep sa-i inteleaga de pe acum.

Sper ca Scoala de blogging Nokia sa se extinda si la alte licee in acest an si sa cooptam cat mai multi „evanghelisti??? in Social Media. Dar asta depinde numai de noi, de rezultatele pe care le vom avea atunci cand vom trage linie peste cateva luni, la finalul acestui proiect pilot.

E bloggingul “cool” pentru ei?

Absolut. Unii chiar au deja un blog si par foarte interesati de a reusi in acest domeniu.

Cum era Victor Kapra ca elev de liceu? Şi-ar fi facut blog?

In secolul trecut, cand am facut eu liceul, cel mai performant calculator pe care l-am vazut era al unui profesor de la o disciplina tehnica: putea sa extraga „radical din…??? si rezolva de asemenea cateva functii simple. Arata asemanator cu calculatoarele pe care le folosesc buticarii astazi pentru a ne spune cat avem de platit.
Faptul ca Internetul nu existat in vremea adolescentei mele nu a fost tocmai o nenorocire: printre altele, am invatat sa comunic dezinvolt face to face, abilitate care lipseste uneori adolescentilor de astazi. Ei discuta in majoritatea timpului via Internet si au o anumita dificultate in relationare in lumea reala.
Daca mi-as fi facut blog? In mod sigur, da.

Mulţumesc, Victor, pentru răspunsuri!

Iniţial am crezut că Angelina Jolie şi Brad Pitt au făcut un cuplu mai mult pentru marketing şi publicitate, însă după şapte ani de la debutul (asumat) al acestei relaţii, aş zice că e pe bune. Cei doi au şase copii împreună, trei ai lor şi trei adoptaţi de Angelina, şi, recent, au lăsat să se înţeleagă faptul că la orizont s-ar putea vedea şi o căsătorie.

Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre o declaraţie a lui Brad Pitt care mi-a plăcut foarte tare, şi care se referă la faptul că nu-şi lasă copiii să caute pe net numele lui sau pe cel al Angelinei, în principiu pentru a nu-i expune la bârfele care se scriu despre ei. Astfel, copiii cuplului care sunt destul de mari să navigheze pe internet, au numele părinţilor lor blocate pentru căutări. Mai mult, Pitt a declarat că nici el şi nici Angelina nu practică sportul cu “să vedem ce s-a mai scris/spus despre noi pe internet” şi că au ajuns la performaţa de a ignora tot zgomotul care îi înconjoară.

Mi s-a părut foarte tare chestia asta, foarte responsabilă, de bun simţ şi foarte… normală.

(foto)

Începând de astăzi am plăcerea de a fi blogger oficial al spectacolului Cirque du Soleil în România, o serie de nouă reprezentaţii care încep pe 8 februarie, cu un singur spectacol, şi continuă până pe 12 februarie, cu câte două show-uri pe zi, ceea ce face ca Saltimbaco, cu 36.000 de spectatori, să fie cel mai bine vândut spectacol în sală din România. Cel puţin până în acest moment.

Sunt la sediul Events, organizatorul acestui turneu în România, unde febra pregătirilor se simte şi face abstracţie de codul portocaliu de afară. Sună telefoanele ca la … Gară, iar jurnaliştii vin să-şi ia acreditările. O parte dintre ei vor avea, ca şi mine, acces în backstage în ziua primei reprezentaţii, vor putea asista la repetiţii şi vor putea pune întrebări.

Apropo de asta, mi se pare foarte tare felul în care se pregătesc PRii Cirque du Soleil pentru întâlnirea cu presa, cerând fiecărui jurnalist detalii despre unghiul de abordare în aşa fel încât cei mai potriviţi oameni din staff să fie pregătiţi să răspundă fiecăruia la întrebări.

Toate tirurile cu echipamente au venit în România, 19 în total, dacă vreţi să vă faceţi o idee, iar la “locul faptei”, adică Romexpo, pavilionul central, se află echipa de producţie şi aproape 100 de voluntari care se ocupă, alături de organizatori, de bunul mers al lucrurilor.

Voluntarii sunt asiguraţi de Brigada de voluntari, un ONG care s-a specializat în genul ăsta de serviciu pentru marile evenimente din România. Am stat de vorbă un pic cu Ionuţ Tunaru, cel care coordonează activitatea lor la spectacolele Cirque du Soleil şi am aflat că voluntarii au între 18 şi 27 de ani, majortatea fiind studenţi, majoritatea fiind fete. Unii dintre ei au mai lucrat cu Events, la concertul Aerosmith.

Printre rolurile pe care aceştia le au în impresionanta producţie se află cele de translatori, asistenţi ticketing, garderobă, presă şi chiar plasatori – apropo, omuleţii cu tricouri verzi sunt acolo pentru voi, să vă ajute să vă găsiţi locurile.

Brigada de voluntari este o iniţiativă ce-i aparţine lui Ionuţ Tunaru care, în 2008, după Summit-ul NATO, a identificat această lipsă pe piaţa evenimentelor iar acum BdV participă la majoritatea evenimentelor mari din România. Tot de la Ionuţ am aflat că pentru Cirque du Soleil s-au cerut mai mulţi voluntari decât de obicei, şi chiar şi persoane din afara bazei de date, care, în acest moment, numără 400 de nume. La finele fiecărui eveniment, voluntarii primesc câte o diplomă ce atestă participarea lor şi cred că nu le prinde deloc rău la CV :)

Emerson Souza Neves, unul dintre protagoniştii show-ului, la machiaj.

Credit foto: Cirque du Soleil

Spuneţi-mi dacă vreţi să ştiţi lucruri despre acest turneu în România, despre Cirque du Soleil şi despre Saltimbanco. În această săptămână vor fi multe de văzut, multe de povestit şi, în consecinţă, multe de citit!

Premiez cea mai interesantă întrebare! :)

Aşa cum am promis, recomandările voastre au intrat pe lista de lectură iar acum vă povestesc de una dinre cele două, respectiv Căpitanii nisipurilor, roman scris de Jorge Amado, unul dintre cei mai cunoscuţi autori brazilieni. Volumul este publicat de editura Univers iar eu l-am primit prin amabilitatea reprezentaţilor editurii, cărora le şi mulţumesc pe această cale.

Pedro Glonţ, Cotoi, Vrăjitorul, Viaţă, Râpă, Şchiopu, Acadea sunt liderii unuii grup de aproximativ 100 de copii cu vârste între şapte şi 15 ani, toţi băieţi, care-şi duc viaţa pe străzile din Bahia, în Brazlia anilor ’30, întreţinându-se din mici jafuri, jocuri ilegale de cărţi şi joburi mai mult sau mai puţin ilegale.

Cartea surprinde şi urmăreşte existenţa acestor copii-bărbaţi care par că-şi fac viaţa după bunul plac dar, de fapt, sunt siliţi să trăiască la marginea societăţii şi a oraşului, dispreţuiţi de majoritatea locuitorilor “respectabili” şi cu prea puţini adulţi care-şi bat capul să-i înţeleagă: libertatea lor se sfârşeşte acolo unde începe dispreţul, teama şi indiferenţa celorlalţi faţă de ei.

Deşi poartă cuţite, vorbesc dur, se bat (capoeira), dacă e cazul, iar sexul nu are secrete pentru ei, Căpitanii nispipurilor au un cod al onoarei pe care îl respectă, au sentimente, temeri, speranţe şi, mai presus de orice, dorinţa de a fi acceptaţi şi iubiţi. Pentru că asta nu se întâmplă, unii dintre ei înlocuiesc sau răspund acestei nevoi cu altele: religie,  sete de răzbunare, amor fizic şi altele.

Mi-a plăcut mult cartea pentru tabloul viu pe care-l face Bahiei folosind culori şi umbre deopotrivă, fără ca acţiunea să aibă început şi sfârşit (începe când Căpitanii încep să fie percepuţi ca o problemă în ziarul local şi se sfârşeşte când eroii principali îşi găsesc câte un drum sau sfârşitul), dar cu un stil care o face greu de lăsat din mână, fiindcă, cumva, prinzi drag de protagonişti. Într-o anumită măsură, Căpitanii nisipurilor mi-a adus aminte de Peter Pan şi Copiii Pierduţi. Şi, da, Wendy există, de asemenea şi în cartea despre care vorbim, o cheamă Dora.

Există şi o ecranizare recentă, Capitães da Areia, dar cum nu cred că o să ajungă şi la noi, nu rămâne decât să-l căutaţi pe net, dimpreună cu subtitrarea, fiindcă filmul e în portugheză. Şi dacă nu, citiţi cartea. De fapt, ştiţi ce? Citiţi cartea oricum, pentru că o să vă amintească de vârsta aia în care am fi vrut, oricare dintre noi, să fim adulţi şi să facem orice vrem, oricând vrem. Acum ştim deja mai bine că nu e chiar aşa…

Nu ştiu voi, dar pe mine zăpada şi viscolul care se plimbă pe (auto)străzile noastre nu prea mă umplu de veselie, mai ales că gerul a spart o conductă şi n-avem căldură, ce frumos, nu? Oricum, mă relaxează ideea că n-o să ţină la nesfârşit şi că uite-acuş, vine vine primăvara, luna mai în care deja putem să purtăm sandale, iar în calendarul cu Super Fete e luna lui Pyuric. Bine, ok, luna Cristinei Chipurici – Blog/Twitter/Fb, iar eu nu-mi amintesc s-o fi văzut altfel decât veselă şi zâmbitoare deci probabil prognoza meteo pe mai e bună! :)

Obiceiul sănătos al Cristinel, cel despre care povesteşte în calendarul realizat de Cristi Şerb şi Activia, este legat de igiena dentară, una pe care prea adesea o ignorăm până când… ne doare, iar atunci e deja târziu!

Pot spune că am abonament la dentist, deoarece nu trece anul fără să „bifez??? măcar un detartraj şi tratament cu fluor. Plus o relaţie foarte apropiată cu aţa dentară, schimb periuţa de dinţi la cel mult două luni şi „colecţionez??? apă de gură şi gume de mestecat super-hiper-giga-extra-mentolate. 

(mie nu-mi plac deloc cele prea mentolate, de la care-ţi dau lacrimile. e drept, nici cele prea dulci!)

pyuric from razvanbb on Vimeo.

Cum ziceam, Cristina e o fire optimistă, degrabă zâmbitoare, aşa că nu e de mirare că are grijă de zâmbetul ei. Celălalt obicei sănătos pe care l-am aflat de la ea este legat cumva tot de asta, după cum citiţi mai jos:

Încerc să evit cât mai mult persoanele pline de energie negativă. Cele care bârfesc şi îi vorbesc de rău pe alţi, care întotdeauna se plâng, nimic nu le convine, se cred perfecţiunea întruchipată şi tot aşa. Mă obosesc foarte mult oamenii răutacioşi şi parca îmi consumă şi mie din energie, chiar nu vreau să (mai) am de-a face cu ei. M-am înconjurat de oameni cu atitudine pozitivă şi care vor să construiască ceva, nu să distrugă, şi mă motivează şi pe mine.

Mi se pare unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri pentru minte cel spus de Cristina şi, chiar dacă mie nu-mi iese mereu (cred că sunt prea mulţi oameni nemulţumiţi de ei însişi care ţin să-i amărască pe cei din jur), măcar perseverez!

Ah! Să nu uit! Iaurtul ei preferat  Activia Natur.

Îmi place ceaiul, chiar mai mult decât cafeaua, deşi aceasta din urma îşi face loc zilnic în viaţa mea, spre deosebire de ceai.

E o stare de calm şi de linişte pe care o asociez cu ceaiul, mai ales că e cu dichis: infuzor sau ceainic din ala cu trecurătoare de porţelan inclusă, şi cana păstrată exclusiv pentru asemenea ocazii. Şi Twinings de diverse feluri, că marca asta şi cu mine avem o istorie :)

Prima dată când m-am mutat de-acasă, pe la 20 de ani, după o ceartă stupidă cu ai mei, am semnat propria “declaraţie de independenţă” prin subînchirierea unei garsoniere de la o prietenă, undeva pe Moşilor “colţ” cu intersecţia aia mare de la Obor. Casa era doar mobilată, însă în rest nu erau de niciunele acolo, aşa că a trebuit să cumpăr eu, de la ibric la scobitori, veselă şamd, şi am făcut asta într-o singură tură de shopping. Printre cele cumpărate, o cutie de metal cu  Twinings, ceai negru cu lămâie.

După ce toate au fost puse la locul lor iar garsoniera a început să capete un aer de “acasă”, mi-am făcut un ceai şi l-am băut în tihnă, gândindu-mă la toate câte se petreceau în viaţa mea. Mi-a prins bine seara aia ca să ajung la un numitor comun cu mine, şi nu numai. Am păstrat cutia aia şi, de atunci, ceaiul cu pricina a rămas sinonim cu linişte şi pace, iar brandul Twinings unul dintre favoritele mele.

Azi, intrând la ei pe site ca să văd dacă au sortimente noi, am văzut şi un clip prin care-şi promovează brandul. Şi mi-a plăcut foarte tare, aşa că vi-l arăt şi vouă. Într-o zi de iarnă în care ninge, vorba poetului, ca-n fraţii Grimm, o cană cu ceai încălzeşte orice suflet.

Acum beau Ultra Spice Chai, cu scorţişoară, ghimbir, cardamon şi cuişoare. Fără zahăr, că aşa se simte cel mai bine aroma. Ceea ce vă doresc şi vouă!

Luna aprilie din calendarul Super Fete este rezervată unei prezenţe binecunoscute în online: Elena Cîrîc, încă ştiută şi sub numele de cod Minxieee – Blog/Twitter/Fb. Elena face mult sport, merge la cursuri de dans şi la multe întâmplări şi e mereu cu zâmbetul pe buze.

Pentru calendar, a ales ca obicei sănătos mersul pe bicicletă: Plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii e drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care vor să vadă un zâmbet.

Elena Ciric from razvanbb on Vimeo.

Sigur, cu codul ăsta galben de ger estimez că bicicleta ei cea galbenă stă cuminte acasă iar Elena a recurs la un al mijloc de transport, aşa că am rugat-o să mai spună un obicei sănătos, unul care poate fi păstrat tot anul, şi iată ce am aflat: