Blog

  • Concert pentru maşina de scris

    Cred ca de vreo săptămână, dacă nu mai bine, încerc să scriu aici cât de absolut tristă mi s-a părut ştirea potrivit căreia s-a închis ultima fabrică de maşini de scris din lume, cu doar 500 de astfel de obiecte pe stoc. Ultimele maşini de scris din lume… Deşi scriu aceaste rânduri de pe tastatura unui laptop, nu mă pot abţine, şi am nostalgii în sensul ăsta, findcă mereu am asociat maşina de scris cu unii dintre autorii mei favoriţi, cu tabietul scrierii de cărţi bune şi c-o pipă! Şi cafele tari. În fine, o poveste întreagă.

    În consecinţă, ca om cu multă presă scrisă la activ, nu pot să nu mă gândesc dacă pasul următor nu e închiderea tipografiilor. Cam în câţi ani, oare…

    Oricum, până atunci avem vreme să fredonăm o parte din concertul pentru orchestră şi maşină de scris!

  • Les fleurs du… mai!

    La finele săptă… lunii am evadat din Bucureşti cu destinaţia Homocea, loc de pierzanie, mai ales la whist şi rentz. Din program, printre altele: dulci desfâuri cu crema de zahăr ars, motosăpat viteză, prohibiţie… la peşte, urâţici, prieteni dragi, un hidrofor fiţos, chicotit, sirop de tuse şi flori în copac. Adică ele:

    Mulţumesc, tuturor!

  • Osama, PR pentru Obama

    Aproape zece ani au trecut de la atacurile teroriste din SUA pentru ca principalul vinovat să fie ucis într-o operaţiune ce a durat, din câte înţeleg, mai puţin de o oră. Sigur, e o ştire pe care nimeni nu avea cum s-o rateze, dimpreună cu speculaţiile de rigoare, că prea nu avem decât declaraţii, nu şi dovezi, şi prea l-au aruncat repede-repejor într-un mormânt acvatic.

    Eu zic că Osama bin Laden e mort. Orice altă realitate, posibilitatea ca el să apară bine-mersi în viaţă cine ştie pe unde, ar fi echivala cu un dezastru pentru Casa Albă şi nimeni de acolo nu e atât de prost încât să rişte o asemenea catastrofă de imagine. Oricum nu contează foarte tare: dolarul s-a întârit un pic, preţul petrolului scade o idee. Cel mai probabil Osama bin Laden rămâne un simbol şi atât, planurile atacurilor teroriste nu vor fi nici mai multe nici mai puţine.

    Practic, nu se schimbă nimic iar uciderea lui nu e vreun mare succes al americanilor, atata timp cât acţiunile lui au dus la moartea a aproape 3000 de oameni (doar in 9/11) iar lor le-a luat un deceniu să-l omoare.Totuşi, dincolo de alte consideraţii, mie mi-a atras atenţia informaţia potrivit căreia mii de americani au ieşit în stradă să se bucure, să cânte, urle şi danseze pentru că a murit Osama. Ceea ce, cu toate dramele provocate de 9/11, mi se pare cretin, mai cretin chiar şi decât bucuria românilor când a fost împuşcat Ceauşescu. Mai ales dacă citim declaraţiile elucrubante care spun că America e acum sigură sau că, ce gluma!, zece ani mai târziu am spus ultimul cuvânt! S-a făcut dreptate! Ha!

    De fapt, totul e o mare “reuşită” a administraţiei Obama. Care, de altfel, a şi declarat, răspicat: “Today, at my command, the United States carried out that operation” bla bla bla

    Deci PR. Deşănţat, chiar! Dar, după cum se vede treaba, la americanul de rând a prins. Nici nu era greu! Visul american începe să fie coşmar, iar americanii aveau nevoie de un superman! Dar, ştiţi, da?, băiatul în chiloţi e un personaj de ficţiune.

  • Frumuseţile bizare şi armoniile smintite

    Bunică-mea iubea mult poezia lui Minulescu, aşa că acum, când pleacă în ultima călătorie, mi-am zis că i-ar plăcea să aibă cu ea o carte a autorului preferat. Am mers, aşadar, la librăria din cartier, am căutat pe rafturi, în ciuda faptului că vânzătoarea îmi spusese ca nema Minulescu (ce librărie respectabilă e aia, fără aşa un autor?!), şi am găsit un volum intitulat, ce potrivire!, Romanţe pentru mai târziu.

    Presupun că tanti şi-a imaginat că sunt cel mai mare fan al poetului, de vreme ce vederea cărţii şi a titlului au fost suficiente pentru a-mi da lacrimile. Supracoperta era bagată între pagini, aşa că volumul s-a deschis la o poezie anume. Citiţi şi voi, mai ales ultimul vers, si sigur o să înţelegeţi de ce cred, cu sfinţenie, că nimic nu e întâmplător!

    La poarta celor care dorm

    Hei, cântăreţ!…
    Opreşte-ţi truditul pas…
    Nu ştii
    Că-aici-i sfârşitul celor ce-au inceput, cei vii?…
    Şi nu Ştii că-n gradina din dosu-acestei porţi
    Începe, noua, lumea sfărşită de cei morţi?…
    …………………………………………………………………………..
    Esti obosit – se vede
    Ce drumuri prăfuite
    Bătătorişi, sărmane cercetator prin stele
    De frumuseţi bizare şi armonii smintite?

    Tu, ce-ţi târăşti scheletul prin faţa porţii mele,
    Ce nu găsişi în viaţă aşteaptă să-ţi dau eu.

    Vezi poarta-aceasta verde?
    E poarta mea…
    De vrei
    să-nveţi şi tu povestea aleilor de tei
    Sub care zac tăcute parerile de rau,
    De vrei să-i ştii pe nume toţi morţii ce-mi hrănesc
    Cu trupul lor pămantul grădinii,
    Şi de porţi
    Şi tu ca alţii-n suflet respectul pentru morţi,
    Opreşte-te la poartă şi bate de trei ori…
    …………………………………………………………………………………..
    Bine-ai venit!
    Priveşte ce tei bătrâni umbresc
    Pe cei culcaţi sub stratul de iarbă şi de flori!…
    Şi ce miros de viaţă!…
    Şi teii, ce parfum
    De sânuri decoltate împraştie pe-alee –

    Parc-ai fi în parcul vreunui castel regesc
    În care se serbează orgiile de seară –
    Cei morţi sunt înăuntru, iar viii sunt pe-afară!…

    Pe câţi grăbiţi ca tine nu i-a oprit din drum
    Grădina mea!…
    Priveşte-i aleile de-aproape –
    Nisipu-i praf de aur, şi-n frunzele de tei
    Verzi strofe de mătase s-ascund ca şi sub pleoape,
    Nu flori, ci ochi…
    Priveşte-i…
    Nu sunt şi ochii Ei?…
    ………………………………………………………………………………………
    Si-acum mai pleci?
    Răspunde-mi, sărman cercetator
    De frumuseţi bizare şi armonii smintite –
    Tu, ce bătuşi în viaţă la poarta tuturor
    Şi nu-ntâlnişi în cale decât porţi zăvorâte!…

    Iar cântăreţul care plângea, strângând la sân
    Chitara cu trei strune, răspunde:
    – Nu…
    Rămân!…

    La poarta lui Darly străjuieşte unui dintre cei mai bătrâni tei din oraş.
    Somn lin!…

  • FITS 2011: Mobile Evolution

    Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), ediţia 2011,  intră, de azi, în linie dreaptă: mai e fix o lună până când se ridică cortina, lăsând loc pentru aproximativ 300 de spectacole, zeci de mii de momente de bucurie, uimire şi încântare la Sibiu.

    Programul e aproape gata, biletele se pregătesc să plece către Agenţia din strada Bălcescu, iar căsuţele de email ale celor din echipă primesc mesaje pline de nerăbdare. Nu pot să dezvălui, încă, programul acestui an, însă vă “şoptesc” despre prezenţa la FITS 2011 a lui Claire Cunningham, coregrafă şi artistă britanică, cea care a dat naştere unuia dintre cele mai apreciate spectacole de teatru-dans contemporan: Mobile Evolution.

    Dinolo de dans, de interpretare, Mobile Evolution propune o metaforă ce te pune pe gânduri doarece Claire provoacă limitele mobilităţii printr-o nouă estetică a dansului şi foloseşte, pentru acest lucru, mai multe… cârje.Vă invit să vedeţi un fragment din spectacol şi nu uitaţi să daţi Like pe pagina de facebook a FITS pentru a fi la curent cu detalii despre ediţia din acest an. Care, apropo, are ca temă ideea de… Comunităţi :)

  • Lecţiile de fericire

    Când eram acolo, ieşeam des în oraş. În oraş, adică la Buftea, acolo unde a fugit de nesuferitul Bucureşti. Făceam asta destul de des când rămâneam la ea mai multe zile. În oraş aveam opriri clare: cofetăria din centru, unde serveam, fiecare, o violetă şi-o limonadă, librăria din Complex şi librăria de la şcoală.

    Într-una din ieşirile astea, ţin minte ca ieri, deşi aveam doar vreo 9-10 ani, mi-a cumpărat Teatru de I. L. Caragiale. Tot drumul am discutat despre piese şi personaje. Eu eram familiarizată, fireşte, cu Domnul Goe şi cu Bubico, dar ea mi-a prezentat aşa frumos toată pleiada de personaje caragialene încât am decis pe dată să facem un spectacol când ajungem acasă. Zis şi făcut. A ales câteva scene şi am jucat, pe rând, diverse personaje. Ne-am distrat minunat iar Darly cred că a făcut cel mai bune roluri de Trahanache şi Cetăţeanul Turmentat pe care le-am văzut.

    Dulceaţa de cireşe albe şi şerbetul de trandafiri

    Tot de la ea am am prins drag de Minulescu şi de Rebreanu fiindcă ştia ce fragmente din opera lor să aleagă pentru ca mie să îmi placă. Şi inventa cele mai năstruşnice deserturi, nu ştiu de unde le scotea, dar erau minunate. Păstra ascunse borcanele cu dulceaţă de cireşe albe sau şerbet de trandafiri şi le scotea când te aşteptai mai puţin. Nu mă servea niciodată altfel decât cu farfurioară şi pahar de apă alături, uneori şi pentru păpuşă sau vreun personaj imaginar pe care îl invitam noi la ceai şi cu care purtam nişte discuţii foarte “serioase”.

    Suflet de copil şi educaţie de pension

    Nu ştiu de unde avea atâta răbdare să-mi spună şi explice de toate, presupun că se distra si ea odată cu mine, dar mereu am avut senzaţia că, dintre toţi adulţii din jur, ea mă trata cel mai puţin ca pe un copil. Probabil fiindcă o parte din ea a rămas mereu copil, cine ştie..

    Darly a fost educată la cel mai fiţos pension de domnişoare din Capitală, apoi a vrut să fie – şi a fost – studenta lui Iorga, şi-a cunoscut soţul la un bal şi, pentru că acesta a iubit-o atât de mult, a avut la nuntă, în ianuarie, buchetul de liliac alb pe care şi l-a dorit. O boemă şi o sentimentală, învăţa de drag poezii de Minulescu sau Radu Gyr, şi nu ştia ce să mai facă sau ce să ne mai dea, atunci când mergeam în vizită.

    Dar mai mult şi mai presus şi mai important decât orice, Darly m-a învăţat cum să fiu fericită din lucruri aparent mărute: o floare, un zâmbet, un gând răzleţ, şi pentru asta n-am să pot niciodată să-i mulţumesc suficient. E salvarea mea într-o lume invadată de nervi, stres şi negativism.

    E foarte bolnavă acum şi nu mai zâmbeşte, nu mai spune poezii. De fapt, abia respiră şi noi ştim că nu-şi va reveni. Eo chestie de zile, poate nici atât. În puţinele momente în care e conştientă, spune, din când în când, Ruxandra, fericita mamii. Îmi face sufletul ţandări când o văd aşa, dar am vrut, mult,  să povestesc toate lucrurile astea despre ea la prezent, fiindcă la trecut n-am să pot nicicând. Iată.

    Darly este bunica mea :)

  • Tată de fată

    E o chestie cu taţii de fete. Bărbaţi în toată firea care sunt învârtiţi până la ameţeală pe un deget mic de fetiţă. Un pic de încruntare, poate o privire tristă sau, dimpotrivă, un zâmbet irezistibil, după caz, erau tot atâtea metode pentru a-l face pe tata să nu-mi poată refuza nimic. Nu că eu aş fi fost eu prea pretenţioasă sau el prea sever.

    Se punea la mintea mea mai mult decât o făcea mama, bătea colţul de masă ori de dulap de care mă loveam în goana mea neatentă de copil zvăpăiat, şi mă încuraja mereu – încă o face – când simţea că dau de vreun hop. Ştiu că ar face la fel şi azi dacă i-aş spune când am probleme. Dar, pentru că m-a învăţat să stau pe picioarele mele şi să-mi asum ceea ce fac – bine, rău -, acum nu prea-i mai spun când dau de greu. Mă rog, poate că i-am moştenit şi ceva din orgoliu! :)

    În schimb, eu am tocit istorie (materia predată de el aproape 40 de ani) pentru bac de mi-a ieşit pe nas pentru ca să iau 10, ca să fie mândru de mine. Şi mă străduiesc să nu-l dezamăgesc deşi, dincolo de principii, care sunt aceleaşi, cred că e niţel îngrijorat că încă nu am familia mea sau că în loc să fac economii prefer să mă bucur acum de ceea ce pot cumpăra cu bani: lucruri sau experienţe.

    Un lucru e sigur, însă: am cel mai minunat tată pe care şi l-ar putea dori cineva. Iar azi, de e ziua lui, îi urez cu maxim de drag La mulţi ani! Să-mi trăieşti, tata! Şi… mulţumesc!

    Iar asta e unul dintre cântecele lui preferate:

  • Românii au talent… (şi) în Anglia!

    Nu ştiu ce fel de nume e Razy ăsta, dar deţinătorul se mişcă într-un mare fel! Şi a impresionat, pe drept cuvânt, juriul de la Britain’s Got Talent”, cu un dans ce imită mişcările lui Neo din Matrix. Românul a trecut de preselecţii cu trei de DA! Razy Gogonea, aşadar, de urmărit concursul britanicilor, după ce ediţia românească a concursului are finala mâine seară la Pro.

    Apropo, ce favoriţi aveţi?

    Şi m-a impresionat că s-a dus la concurs ca să-şi facă iubita mândră de el. Ceea ce, se pare, i-a foarte reuşit. Dar şi el era impresionat tare. Drăguţ!

  • Sâmbăta Mare

    … ar face bine să fie mare. Şi mai ales lungă. Mă uit în jur, pe birou sunt nişte haine cumpărate ieri in disperare de cauză gen “Tre’ să fac ceva să nu mă gândesc la asta!”, măsuţa de lângă canapea e încărcată şi ea cu te miri ce, de la reviste (măi, Tabu de mai, apărem şi noi mai repede?!), dizolvant de unghii, nişte pastile de răceală, parfumuri şi o nelipsită sticlă cu apă. A! Da, şi telefonul care tocmai a bipăit de sub agendă. Au început urările. Nu răspund.

    Colac peste pupăză, sau aspirină peste ea, am şi răcit, inexplicabil, dacă e să te uiţi la soarele de afară. Dar mă mobilizez. Mă văd deja dând cu aspiratorul şi stergând praful. Pun hainele la loc. Nu sunt aşa multe, câteva tricouri. Şi o rochiţă. Aranjez şi cerceii în ordine alfabetică. Glumesc, mă! Cum să-i pun în ordine alfabetică?! Îi pun cum îmi vine. Da’ ordonat! Am eu un sistem!

    Şi după aia o să mă duc în bucătărie, unde nu mai fac pască, fiindcă am cumpărat (până la urmă), dar am ambiţii cozonăceşti, vanilate şi înstafidite. Şi vopsesc şi ouă. Şi fac şi pâine.

    Nu mă laud, dar simţeam nevoia să pun toate astea în scris, la vedere, fiindcă, sincer, tot ce am chef să fac acum e…  să stau cuminte şi să citesc. Şi să dorm. Da’ dacă zic că fac tot ce am zis mai sus, poate chiar mă mobilizez. Poate!

    PS Nu am găsit vopsea albastră. E criză în acest sens!

    Update: am găsit vopsea albastră. Acu’ caut alte scuze să nu mă apuc de trebăluit!

    (după câteva ore, acum fiind 22.30)

    Ordine, curat, alea alea, ok.

    Cozonac 1 e gata, a crescut numa’ bine, dar aluatul nu e prea dulce. Sau, mă rog, nu e atât de dulce pe cât îmi place mie! Şi am mai făcut o greşeală: am pus stafide aurii care nu contrastează prea bine cu restul compoziţiei. Dar sunt acolo, am gustat!

    Ouă colorate, vesele. Domnul Sony s-a aşezat lângă ele ca o cloşcă, dar a tulit-o când am vrut să-l pozez.

    În fine, mai am la cuptor cozonacul 2, unul asupra căruia am dubii serioase, întrucât mi se pare că nu prea s-a obosit să crească, aşa că nici nu-l mai prezint!

    Dar nu mă duc la Înviere. E prima dată în foarte foarte mulţi ani când nu mă duc. M-aş duce undeva la un schit de munte, unde lumea e plină de respect, dar în Bucureşti… Pur şi simplu nu sunt în dispoziţia aia.

  • Îngeri? Nu, doar oameni minunaţi

    Faptele bune dau valoarea, sensul si frumusetea vietii” – aşa le-a spus măicuţa Tatiana de la Moldoviţa colegilor care Redescoperă România săptămâna asta, iar OanaBrătilă i-a dus mesajul mai departe via Twitter.

    Nu cred că e cineva care zilele astea nu se pregăteşte de Paşti, într-un fel sau altul, dar aş vrea să vă amintiţi că, în fapt, sărbătorim o minune şi, mai mult decât atât, credinţa că minunile se pot întâmpla. Lucrurile faine, inexplicabile,  care îţi umplu sufletul de bucurie.

    Cum ar fi zâmbetul unui copil bolnav de leucemie care credea văzut un înger şi că acesta i-a spus că se va vindeca. Selena. Dar îngerii, din câte ştiu eu, nu au conturi bancare şi nici Romtelecom. Voi, însă, aveţi! Aşa că nu vreţi voi să fiţi un pic de îngeri pentru fetiţa asta? Hai să fim serioşi, opt lei sau 20 de lei n-au sărăcit pe nimeni, mai ales într-o perioadă a anului în care cheltuim, oricum, mai mult decât de obicei.  Nu în ultimul rând, încercaţi măcar să vă imaginaţi ce e-n sufletul părinţilor Selenei când fetiţa lor le spune că vede îngeri.

    De fapt, Selena nu are nevoie de o minune ci doar de oameni minunaţi. Cât mai mulţi. Şi vă promit, vă dau cuvântul meu, că o să vă simţiţi mai bine cu voi înşivă dacă faceţi asta.

    0900 900 342 – 5 euro/apel
    0900 900 340 – 2 euro/apel

    Când scriu rândurile astea, bunică-mea, singura pe care o mai am, se pregăteşte să-şi încheie socotelile cu lumea. Oricât de tare mă doare, pentru ea nu mai pot face nimic. Dar Selena poate fi ajutată.

    Sărbători îngereşti să aveţi!


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471