Destest shoppingul, dar îmi plac în mod special pantofii şi accesoriile, motiv pentru care, când mă întâlnesc pe stradă cu o vitrină ce expune una sau alta, dacă am şi răgaz, intru.

Sunt într-o perioadă în care cochetez cu accesoriile roşii, poate fiincă vine Crăciunul, sau naiba ştie de ce, asta e pata mea recentă în materie de zdrăngănele aşa că intru în magazinele de profil, curioasă ca o pisică. Aşa am făcut şi săptămâna trecută, la Meli Melo-ul din Romană.

Cum ai intrat, o duduie “sare” pe tine: Vă putem ajuta cu ceva?! de te-ntrebi dacă nu cumva pari lipsită de vedere. Faci semn că nu, n-are cu ce. Dar ea insistă să ciripească despre promoţia la poşete, vrei nu vrei, deşi e clar că n-o bagi în seamă. Imediat ce a tăcut prima vânzătoare, am fost luată în primire de a doua, cu acelaşi text. Prima a dat să facă un gest de “stai, că p-asta am stresat-o eu!” dar degeaba, fata de la casă avea de spus o poezie şi nu avea de gând să renunţe. I-am făcut şi ei acelaşi semn din cap, că nu, deja sâcâită.

Am văzut, în fine, o cordelută ce părea în regulă, am probat-o, nu mi-a plăcut cum vine, am pus-o la loc. Fiindcă n-avea un sistem de prindere, ca celelalte, a căzut, antrenând, în cădere, încă ceva. M-am aplecat, le-am ridicat, am pus clama la loc, am vrut să pun şi cordeluţa la loc. Al naibii accesoriu, însă, nu voia să stea locului, aşa că a mai cazut odată. Iar m-am aplecat, iar am vrut s-o pun la loc, iar n-a stat. Sătulă de genuflexiuni, o chem pe prima “amabilă”, îi spun că aia nu sta la loc şi-o rog să se ocupe.

Dîra oftează adânc, îşi dă ochii peste cap, ia în silă accesoriul şi spune uşor răstit: Da’ ce-i atât de greu?! Nu i-am răspuns, am lăsat-o cu genuflexiunile.

Totuşi, fetele alea sunt puse acolo şi pentru alt motiv în afară de a-şi enerva clienţii cu insuportabila lor amabilitate?! Fiindcă, deşi există şi excepţii notabile, în general, vânzătoarele (nu numai de la MM) au prostul obicei de a se strâmba când le atingi marfa, nu le place să reaşeze nimic şi vai de tine dacă le deranjezi tunuleţul de tricouri sau întrebi, timid, “Da’ 37 nu aveţi?!” deşi, de cele mai multe ori, răspunsul, dacă e vreunul, sună cam aşa: “Numai ce este expus!”.

Când o să învăţăm, oare, că shoppingul, în sine, trebuie să fie o experienţă suficient de plăcută ca să nu te simţi aiurea, la final de zi, când ajungi acasă şi descoperi că ai cumpărat şapte cămăşi albe deşi mai aveai în sifonier 20?!

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare.

Aşa scriam în prima parte a acestui ghid, prezentând în continuare câteva detalii despre garanţia limitată şi câteva măsuri pentru siguranţa voastră în timpul acestei experienţe.

Astăzi discutăm puţin despre servicii de reţea, memoria partajată, accesorii, coduri de acces şi, dacă ne mai rămân idei, timp şi loc, despre formatare.

Servicii de reţea

De cele mai multe ori, reţeaua este deja formată, indiferent că e vorba de amicii de bere, colegii de serviciu, familia, prietenii cu care face instanţe în wow sau se joacă SCFA*, urmăritorii pe Twitter, prietenii sau fanii de pe Facebook, 4sq, LinkedIn şi, dacă e cazul, comentatorii de pe blog. De multe ori, serviciile de reţea pot fi folosite în interesul tău – el în reţeaua lui, tu într-a ta, la shopping sau la cafea cu fetele. Uneori, poţi cere deconectarea – permanentă sau vremelnică – dar trebuie multă diplomaţie şi răbdare. Adică nu ceva de genul: “Azi nu ieşi la bere. Îmi lăcuiesc unghiile şi am nevoie de cineva care să sufle până se usucă oja. E IMPORTANT!!!”

Memoria partajată & codurile de acces

Unele dintre următoarele funcţii pot folosi acest tip de memorie: contacte, mesaje, To Do, Galerie, diverse exe şi .exe, lista de cumpărături şamd. E bine să fiţi atente ce încercaţi să ştergeţi. Preferabil, folosiţi un microSD şi lăsaţi memoria partajată – cel puţin la început – aşa cum e. Oricum, de obicei, această memorie este protejată cu multe coduri de acces. Şi, nu, niciunul dintre aceste coduri nu corespunde cu ziua şi ora în care aţi ajuns faţă în faţă prima dată. Încearcaţi, dacă nu mă credeţi, dar aveţi grijă că, după trei încercări eşuate, se blochează, heh!

De fapt, poate e mai bine să NU încercaţi, chiar dacă curiozitatea vă îndeamnă! Nu se ştie ce surprize vă poate rezerva această experienţă, deci mai bine nu. Cu timpul, dacă totul merge ok, chiar el o să vă ofere acces la memorie şi, cine ştie, poate chiar codurile de securitate. Şi pe cel de la interfon.

Accesorii

Multe. La prima vedere n-ai zice, dar sunt multe. Dincolo de nenumăratele variante pentru încărcat bateriile, căştile pe care pare să le poarte când voi îi solicitaţi atenţia, propriul lui telefon/telefoane, laptopul şi alte asemenea accesorii, mai adaugaţi (pot varia de la model la model):

tricoul cu trupa preferată. Nu-l mai poartă, da’ nu se departe de el. Sau blugii preferaţi. În care oricum nu mai încape. Sau hanoracul ăla. Care e pătat dincolo de a mai putea ieşi cu el chiar si să spele maşina. Da’ e favoritul lui. Tot aşa, flanelul croşetat “bob de orez”, cu iniţialele lui, mari, pe piept. E de la mama. You can’t touch this!

Mingea de rugby (wtf?!), undiţa, playstation-ul, toate accesoriile de wii, două anvelope ce trebuie duse la vulcanizare, o pungă cu şuruburi – nu se ştie de la ce, cinci memorii RAM şi două HD-uri vechi, ghidul de bricolaj, o bormaşină (în cutie, sigilată), adidaşi cu crampoane (i-a purtat doar când i-a probat), bicicleta Pegas, ganterele, banca de abdomene, sinistroşenia de pluş de la exa şi lista poate continua. Toate, absolut toate, îi sunt extrem de utile şi nu poate funcţiona fără ele. Ştiu, nu pare logic, dar asta e! (sic!)

În principiu, nu dăunează unei bune funcţionări, dar dacă vă deranjează mult prea tare, puteţi instala aplicaţia “If I can’t touch that, than you can’t touch THIS“. Totuşi, reţineţi că e posibil că această aplicaţie, accesată prea des, s-ar putea să ducă la defecţiuni iremediabile.

(va urma)

* Supreme Commander Forged Alliance. Mulţumesc, Rareş, pentru inside tip.