Destest shoppingul, dar îmi plac în mod special pantofii şi accesoriile, motiv pentru care, când mă întâlnesc pe stradă cu o vitrină ce expune una sau alta, dacă am şi răgaz, intru.
Sunt într-o perioadă în care cochetez cu accesoriile roşii, poate fiincă vine Crăciunul, sau naiba ştie de ce, asta e pata mea recentă în materie de zdrăngănele aşa că intru în magazinele de profil, curioasă ca o pisică. Aşa am făcut şi săptămâna trecută, la Meli Melo-ul din Romană.
Cum ai intrat, o duduie “sare” pe tine: Vă putem ajuta cu ceva?! de te-ntrebi dacă nu cumva pari lipsită de vedere. Faci semn că nu, n-are cu ce. Dar ea insistă să ciripească despre promoţia la poşete, vrei nu vrei, deşi e clar că n-o bagi în seamă. Imediat ce a tăcut prima vânzătoare, am fost luată în primire de a doua, cu acelaşi text. Prima a dat să facă un gest de “stai, că p-asta am stresat-o eu!” dar degeaba, fata de la casă avea de spus o poezie şi nu avea de gând să renunţe. I-am făcut şi ei acelaşi semn din cap, că nu, deja sâcâită.
Am văzut, în fine, o cordelută ce părea în regulă, am probat-o, nu mi-a plăcut cum vine, am pus-o la loc. Fiindcă n-avea un sistem de prindere, ca celelalte, a căzut, antrenând, în cădere, încă ceva. M-am aplecat, le-am ridicat, am pus clama la loc, am vrut să pun şi cordeluţa la loc. Al naibii accesoriu, însă, nu voia să stea locului, aşa că a mai cazut odată. Iar m-am aplecat, iar am vrut s-o pun la loc, iar n-a stat. Sătulă de genuflexiuni, o chem pe prima “amabilă”, îi spun că aia nu sta la loc şi-o rog să se ocupe.
Dîra oftează adânc, îşi dă ochii peste cap, ia în silă accesoriul şi spune uşor răstit: Da’ ce-i atât de greu?! Nu i-am răspuns, am lăsat-o cu genuflexiunile.
Totuşi, fetele alea sunt puse acolo şi pentru alt motiv în afară de a-şi enerva clienţii cu insuportabila lor amabilitate?! Fiindcă, deşi există şi excepţii notabile, în general, vânzătoarele (nu numai de la MM) au prostul obicei de a se strâmba când le atingi marfa, nu le place să reaşeze nimic şi vai de tine dacă le deranjezi tunuleţul de tricouri sau întrebi, timid, “Da’ 37 nu aveţi?!” deşi, de cele mai multe ori, răspunsul, dacă e vreunul, sună cam aşa: “Numai ce este expus!”.
Când o să învăţăm, oare, că shoppingul, în sine, trebuie să fie o experienţă suficient de plăcută ca să nu te simţi aiurea, la final de zi, când ajungi acasă şi descoperi că ai cumpărat şapte cămăşi albe deşi mai aveai în sifonier 20?!
Niciodata, din pacate.
Pentru ca fetele care vand in magazinele unor branduri celebre se considera super cool si tari, iar tu, muritorule de rand, habar n-ai de valoarea produselor din acel magazin.
Anul trecut, am intrat intr-un magazin si am iesit cu buzunarul gol. Eram cu Mama. Vanzatoarea, la 40 de ani, a fost atat de amabila, incat vreo doua ore mai tarziu, eu aveam trei bluze si Mama sapte.
Rand pe rand, comerciantii de alta data ies in pensie, iar noi, cei care nu avem timp sa facem cunostinta cu toata marfa magazinului, daramite sa o si probam, ne multumim cu ce gasim sa ne fie pe plac.
Fumurile generatiei noi, ce sa zici…
eu tot sper sa invete. nu sunt, ca prestator de servicii, adepta lui clientul nostru, stapanul nostru, fiindca diferenta e ca eu pretez servicii de consultanta si clientul trebuie sa asculte de mine. dar in rest, in retail, by all means, clientul nostru stapanul nostru, fiindca no client, no sale, no money, no job! :)
Subiectul asta cu shopping-ul in Romania poate fi “an endless story” daca il privesti din prisma relatiei client – vanzatoare. Am niste experiente horror in magazine de orice. Se pare ca domnisoarele/doamnele vanzatoare nu au inteles cum trebuie “sa stai” in aceasta meserie. Oare vor intelege candva…cumva…astfel incat dupa sesiunea de shopping sa-ti vina sa mai faci si altceva nu sa te duci direct la culcare sperand astfel sa se termine ziua?
mai devreme sau mai tarziu sper sa inteleaga. sunt magazine – si nu putine – care fac exceptia. dar in majoritatea, cand te adresezi unei vanzatoare, ai senzatia ca o deranjezi..
Ştii cum fac ele când intri pe uşă, nu? Biiine aţi venit la Meli Melo! Dar nici bine nu păşeşti, ştii? Eu am pus piciorul în prag odată, au început Biiiine aţi…, am închis iar uşa, iar am intrat Laaaa Meeeliiii, iar am ieşit… Melooo! :)) True story!
dadada, parca ai intrat in restaurant, la o petrecere de nunta. sampania mai lipseste! si, fireste, dispozitia ta, care e total diferita :))
love it ! smart !
:) Vanzatoarele de la MeliMelo sunt o specie aparte. Agasante si usor tembele, ataca orice clienta intrata in magazin cu intrebari tampite si comentarii penibile: “Nu doriti niste margelute asortate la cercelusi?” si clipesc tamp de cateva ori din gene. Eu am ajuns sa dezvolt o intreaga strategie de evitarea a lor. Intru in magazin vorbind la telefon, cu mama sau cu o prietena vorbareata. Asa e sigur ca nu ma “ataca” si pot sa zburd in voie printre “bling-bling-uri”.
Foarte amuzant. Si adevarat. Amuzant articolul, adevarat ce ai scris despre ele. Si agasant cand se intampla.
Ce mi se mai intampla mie, si mi se pare paradoxal, este ca atunci cand nu vreau sa cumpar nimic, ci doar sa ma uit sau sa imi fac idee despre un magazin, atunci ma alearga prin toata incaperea spunandu-mi despre noua gama de produse sau alte-chestii-pe-care-oricum-nu-le-asculti-niciodata. Iar atunci cand vreau sa cumpar ceva, se imprastie ca potârnichile, care incotro, de nu mai gasesti decat tipa de la casa…
si uneori chiar si dupa cea de la casa tre’ sa astepti! :)