pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Filme

Last Vegas: Prietenii de-o viaţă

January 19, 2014 by ruxandra No Comments

Am văzut mai multe filme decât de obicei în ultima lună, mai ales că se pregătesc şi Oscarurile şi îmi place să am emoţii pentru favoriţi… şi cum aş putea altfel decât văzând filmele?! Dar filmul de care vorbesc acum nu e un film de Oscar, nici nu a fost gândit în termenii ăştia, chiar dacă are o distribuţie demnă de premiul pentru Cel mai bun actor. De altfel, fiecare dintre cei patru protagonişti, dar şi personajul feminin, au cel puţin câte un Oscar.

Vorbesc, desigur, de Last Vegas, un film care îi are în rolurile principale pe Michael Douglas, Robert de Niro, Kevin Kleine şi Morgan Freeman, secondaţi de Mary Steenburgen.

Continue reading
Share:
evenimente, Filme

Globurile de Aur 2014, nominalizările (lista completă)

December 12, 2013 by ruxandra No Comments

Tocmai au fost anunţate nominalizările pentru Globurile de Aur 2014, ceremonie organizată de către Asociaţia Presei Străine la Hollywood, de 70 de ani  – deja! Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 12 ianuarie 2014, într-un eveniment găzduit de Tina Fey şi Amy Poehler. Detalii despre ceremonia şi câştigătorii din acest an găsiţi şi printre rânduri – de (re)citit discursul lui Jodie Foster, care a ridicat sala în picioare la primirea premiului Cecile B. DeMille.

GG awards

Continue reading
Share:
evenimente, Filme

Nominalizările la Oscar 2013

January 10, 2013 by ruxandra 2 Comments

Tocmai au fost anunţate nominalizările pentru cea de a 85-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film. Fără prea multe introduceri – o să avem vreme să vorbim până la premii, pe 24 ianuarie, vă mai spun că au fost anunţate, cu umor, de Seth MacFarlane şi Emma Stone. Iată-le!

BEST PICTURE
Zero Dark Thirty
Argo
Lincoln
Life of Pi
Django Unchained
Amour
Beasts of the Southern Wild
Silver Linings Playbook
Les Miserables

Continue reading
Share:
Filme, ţara mea de d'oh!

Premiile Gopo 2012

March 28, 2012 by ruxandra 2 Comments

Luni seară am fost la Premiile Gopo.

M-am îmbrăcat “de gală”, chiar dacă era dubios, cumva, să defilez, în fusta mea de mătase şi tul cu bordură de paiete când afară era zi-lumină, pe trotuarul din faţa blocului. Mă rog, oricum s-a uitat lumea ca la urs. Până la taxi, cel puţin. Şi, oricum, cel mai sigur e că nu aveam să apar în poze:  mă feresc de asta fiindcă după aia mă trezesc în tot felul de ipostaze care mai de care mai puţin în regulă. Oricum ar fi, însă, trasă în poze sau nu, am respectat “ştaiful” evenimentului, că aşa se face!

La Gopo mult glam pe metru pătrat, m-am distrat un pic cu unele ţinute şi coafuri, de la cucoane cu rochie de seară dar cu pantoful pe piciorul gol până la combinaţii… “originale” (nu întrebaţi!), rochiţe de tricot gen IDM, capoate şi cel puţin o rochie care m-a făcut să mă gândesc că pe undeva nişte ferestre au rămas fără draperie, ca-n Pe aripile vântului – atâta doar că în film a ieşit o rochie spectaculoasă iar Vivien ştia cum se poartă aşa ceva!

Foarte mult plăcut Geanina Corondan şi impecabilă mi s-a părut Crina Semciuc

Sala de la Willbrook era frumos aranjată, covor roşu, mese rotunde and all, însă presa a stat mult în spate şi nu a avut mese… Nu că asta ar fi fost o problemă, dar atâta timp cât ziariştii erau exilaţi acolo, nu aveau acces decât la informaţia care era livrată audio, live, că se auzea bine vocea vorbitorilor, dar nu şi la imagini live altfel decât prin intermediul unei plasme plasată mai degrabă în apropierea celor care se ocupau cu producţia decât în mijlocul jurnaliştilor. De altfel, convinsă că văd mai bine şi mai multe de acasă, c-a transmis Pro Cinema live, am şi plecat, relativ repede.

Şi Andreea Bibiri mi-a plăcut

Nu comentez premiile mai mult decât prin a spune că din punctul meu de vedere 2011 a fost un an sensibil mai slab în producţia de filme româneşti, însă mi se pare de bun augur faptul că am aflat că, în acest moment, sunt 46 de lung metraje în producţie – foarte de bine! Mă gândesc că din toate astea tot se vor găsi câteva chiar mişto!

A! Îmi pare rău, totuşi, că Vlad Ivanov n-a luat premiul pentru Cel mai bun actor. Principii de viaţă, filmul în care a jucat, a fost… ma rog, poate nu i-am priceput eu valoarea!, dar el a jucat într-un mare fel, în orice caz!

Revenind la părţile bune, e bine că se întâmplă Premiile Gopo, e bine că industria noastră de film are “Oscarul” ei, e bine pentru sponsori, pentru public, pentru atras atenţia şi ridicat spiritele în vremuri cu bugete mici, e bine, aşadar, pentru toată lumea. Şi e foarte bine că Pro-ul s-a băgat în promovarea acestui eveniment, chiar dacă, pe alocuri, unii participanţi păreau mai degrabă uşor plictisiţi, ca figuranţii într-o producţie de televiziune, mai degrabă decât potenţiali câştigători ai unor premii.

Cei mai mulţi dintre cei care au privit aseară la TV, însă, au văzut glamour, femei frumoase, bărbaţi bine, papioane şi paiete, aşa că, mai mult ca sigur, s-au bucurat. Până la urmă, publicul nici nu vrea şi nici nu trebuie să vadă altceva la o Gală! Ah, da, ca să nu mă dezic, poate că totuşi ar vrea să audă texte mai bune!

Una peste alta, cu toate că mai e loc de îmbunătăţiri, premiile Gopo continuă să existe, şi asta e foarte bine! Restul sunt detalii care, sper, se vor remedia pe parcurs! GG!

Share:
Cântece şi încântări, Filme, Teatru

Pina: mult mai mult decât un film

September 14, 2011 by ruxandra 2 Comments

Clujul, brandurile şi ziua de ieri m-au ţinut departe de Pina şi am reuşit să văd filmul abia în seara asta, cu o nerăbdare ce nu-mi este caracteristică. Presimţeam, pasămite, emoţii.

Deşi iniţial plănuisem să merg cu o prietenă, până la urma am fost singură şi, cumva, mă bucur că a ieşit aşa. Cu floricelele – plăcerea mea vinovată când merg la film – şi cu apa plată, hai în sală. Am fost un pic dezamăgită că e în germană, aş fi preferat să mă uit şi să ascult, fără să trebuiască să şi citesc, dar e ok, chiar şi aşa, pentru că nu se vorbeşte prea mult. Se dansează dar, de fapt, dansul ăsta e, cum să spun?, cuvântul în sine, ceea ce evocă, e departe de ceea ce a fost pe ecran şi aş da orice să văd live unul din spectacole.

Nu. De fapt, aş da orice să le văd pe toate, inclusiv momentele filmate în altă parte decât într-o sală!

Am în minte cel puţin trei drafturi pentru Pina că mi se înghesuie cuvinte şi senzaţii în minte, exploziv, breathtaking ar putea fi o descriere şi nu ştiu dacă să povestesc ce am simţit eu sau cum e filmul. Că filmul e dans, cum spuneam, dar e mult mai mult de-atât. Deci nu ştiu ce-o să iasă din textul ăsta dar am decis deja că nu modific nimic!

Pina a inventat ceaa ce numim astăzi teatru-dans. Tot ce am văzut la Sibiu (mai puţin spectacolul lui Claire Cunnigham) şi Noche Bach de săptămâna trecută au ceva din geniul şi firescul acestei creatoare de expresie prin mişcare. De altfel, Gigi Căciuleanu spune că e influenţat de Pina (au lucrat împreună) în sensul că încearcă să nu facă ce face ea. Complicat, cred, fiindcă mie ce-am văzut în seara asta mi s-a părut expresia supremă a mişcării, a dansului.

Mişcările de teatru-dans sunt repetitive, dramatice, fracturate şi totuşi au o poezie şi muzică proprie ce trec dincolo de ecran, odată cu fluturarea unei fuste ample de mătase ori prin picăturile de apă. E durere şi e bucurie în dansurile Pinei Bausch, ambele atât de profunde că nu poţi să nu le simţi chiar şi prin intermediul unui ecran (3D ajută din punctul ăsta de vedere, să nu-l vedeţi altfel!), iar filmul e magistral montat, alternând scenele din interior cu cele de exterior şi cu declaraţiile celor din trupa de dans cu care a lucrat coregrafa. Fiecare are ceva de spus, dar simţi că omagiul adus maestrei se face tot prin dans, ca o desăvârşire, ca o prelungire a vorbelor.

În fapt, Pina nu e 3D, e  mai mult: e vânt, că-l simţi, e culoare, e miros, miros de pâmânt şi de frunze de toamnă, e tactil, odată cu picăturile de apă şi şocul unei femei care alunecă din şi în braţele unui bărbat, lemn peste lemn şi piele udă peste piele udă.

La final mi-au dat lacrimile, atât sunt de puternice senzaţiile date de film. Lângă mine, pe scaunul alăturat, cutia cu floricele era aproape neatinsă. Nu ştiu când am pus-o acolo.

Sunt conştientă că unora s-ar putea să nu vă placă pentru că, de fapt, Pina nu e un film. E o poveste, una din care eşti sau nu. Totuşi, în cazul fericit în care sunteţi din povestea asta, fie că ştiţi sau nu, mergeţi să vedeţi Pina.

Eu ştiu sigur că mă duc să-l revăd, o premieră absolută în istoria mea de cinefilă.

Share:
Dileme, Filme

127 de ore, o poveste adevărată

January 29, 2011 by ruxandra No Comments

Tocmai am văzut 127 hours, un film extrem de puternic şi pe care, dacă n-aveţi stomac tare, nu vi-l recomand. Povestea e simplă şi e adevărată: Aron Ralston, un alpinist american, se afla în excursie prin Utah, în Blue John Canyon, când alunecă între doi pereţi de stâncă, atrenând în cădere un bolovan care-i prinde mâna dreaptă.

Filmul descrie cele 127 de ore pe care Aron, interpretat de James Franco, le-a petrecut încercând să se elibereze. A reuşit, la final, după ce şi-a tăiat braţul, fază la care, dacă aş fi văzut filmul la cinema, cred c-aş fi plecat. Iniţial, filmul poate părea plictisitor, lungit, un documentar oarecare cu un tip care se caţără. Big deal. Dar prima parte ţi-l face simpatic pe Aron, te relaxează, pentru ca mai apoi dramatismul situaţiei, lungă, chinuitoare, epuizantă, să te “lovească” şi mai puternic. Suferi alături de eroul principal şi, în fine, când iese la lumină, te bucuri c-a scăpat. Te bucuri, ca în cazul meu, până la lacrimi.

Nu cred că ia Oscarul pentru Cel mai bun film, dar transmite emoţii şi te pune pe gânduri. Ca şi după Saw, ajungi să te întrebi cam ce ai fi în stare să faci ca să supravieţuieşti. Şi-ţi dai seama că într-o situaţie de viaţă şi de moarte, o să-ţi bei urina, dacă nu ai de ales, ba chiar o să-ţi rozi propriul braţ, dacă stă între tine şi “a trăi”.

Aron Ralston merge în continuare pe munţi şi ţine discursuri motivaţionale povestind despre experienţa sa. Pe bani foarte buni, aş putea adăuga. Dar asta e o altă poveste.

Share:

Publicate recent

  • ACEA reclamă de Crăciun e aici: John Lewis 2022!
  • Prima respirație: RITM la 8845
  • Plăceri vinovate: Concursurile de gătit
  • Să mai și aplaudăm presa românească
  • De zece ori mai multe vieți salvate cu GigaNetwork
  • Ultimul asfințit la Gardiunor
  • And just like that… s-a dus naibii!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu