Așa cum am promis ieri, când v-am povestit despre Bonțida pe zi și v-am îndemnat să mergeți acolo cu copiii, azi e rândul filmului de deschidere, Wild Tales (Relatos Salvajes), o comedie neagră, cu cinism, ironie și autoironie care a ținut totă Piața Unirii atentă, în ciuda celor 7-8 grade Celsius pe care nici măcar păturile împărțite de organizatori nu le-au făcut mai prietenoase.

La fiecare festival, am o zi în care iau pauză de la filmele lungi ca să văd calupurile de scurtmetraje. La Comedy de anul ăsta, ieri a fost ziua de scurtmetraje, prin urmare am fost și la calupul de studențești dar și la cel cu filmele din competiție. Și-am văzut bun, bun de tot!

Deşi poveştile orădene pe care le aduc printrerânduri  încă urmează să fie scrise şi publicate, eu am plecat azi dimineaţă de la Oradea. Cu păreri de rău că a durat doar o săptămână şi, sunt sigură, nu am apucat nici pe departe să mă bucur de tot ceea ce are de oferit acest frumos oraş! Ba chiar zic mersi! c-am apucat, totuşi, să probez piscina cu apă termală de la Continental – dacă şi de data asta reveneam acasă fără experienţa asta zău c-aş fi fost încă şi mai tristă de despărţire!

Deeeeeci, am plecat spre Cluj. Cu trenul, ta tam ta tam, aproape trei ceasuri printre peisaje minunate de-a dreapta şi de-a stânga drumului, cam aşa:

Ieri în cadrul frumosului Festival am avut plăcerea să revăd Cucoana Chiriţa, film realizat în 1986, pe un scenariu scris – după cum aveam să aflu – chiar de actriţa care interpretează rolul principal, doamna Draga Olteanu Matei. Prezentă la proiecţie, ne-a povestit câteva păţanii de la filmări şi ne-a spus că personajul Coana Chiriţa i-a fost inspirat lui Alecsandri de către bunica lui care era un fel de “early adopter”.

Mie mi s-a părut nemaipomenită emoţia doamnei, căreia i-au dat lacrimile când a urcat pe scenă în aplauzele celor prezenţi. M-am ridicat în picioare. A fost un moment foarte special, şi la fel a fost şi revedere filmului, cu atâtea pociri de limbă română şi franceză, monşer!, furculisioane, amoruri şi cânticele. Vorb’aia: nu se mai fac filme ca pe vremuri, dom’le! :)

Ceea ce mă aduce la următorul film văzut aseară, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, avanpremieră. Probabil că mi-ar fi putut plăcea, dacă nu eram la un festival de film de comedie. Dar sunt la un festival de comedii, iar filmul nu se poate încadra la această categorie, aşa că am avut tot timpul senzaţia că sunt un pic păcălită. În fine, o să revin cu subiectul, că merită un post separat.

Acum ne pregătim de un alt prânz a la Hădean. Adi Hădean şi, mai târziu, de Gala d închidere. Apropo, filmul câştigător la secţiunea scurt metraje e chiar favoritul meu! :)

Bună dimineaţa de la Cluj! Stăm, o mână de bloggeri, la cafeneaua “oficială” a Festivalului Internaţional de Film e Comedie de la Cluj, fiecare cu laptopul în faţă, concentraţi să ne scriem articolele şi îmi e drag de numa’ atmosfera asta pe care o recunosc şi de la alte evenimente la care am participat prin ţară. Totuşi, ce filme am văzut ieri?

De la ora 15 am ajuns la Cinema Victoria unde am văzut seria de scurt metraje din competiţie, pe care le voi şi juriza, vreo 10 bucăţi, mai lungi sau mai scurte, cele mai multe dintre ele cu idei care m-au cucerit, lucruri care practic i se pot întâmpla oricui şi chiar se întâmplă! De la povestea fetei singure pe care toate neamurile femeieşti o privesc cu milă şi se străduiesc s-o cupleze până la turismul funerar, dragostea instant şi ce anume o poate face să dispară (HINT: nu vă mai scobiţi în nas!) şi părinţi şi pisici.

Nu vă pot să vă spun ce favoriţi am din pricină că nu toată lumea a văzut filmele şi nu vreau să influenţez pe nimeni… cel puţin nu în scris! Voi avea ocazia, totuşi, s-o fac în această seară când vom avea parte de o altă proiecţie a lor, diseară de la ora 19.30 :D

Un alt film – lung metraj de data asta – văzut ieri a fost Visul lui Adalbert (România), R: Gabriel Achim, film de asemenea aflat în competiţie. O comedie neagră ce face trimitere (din nou!) la vremurile apuse ale comunismului, gen “asta suntem, cu asta defilăm”, după cum s-a justificat regizorul la momentul Q&A de după proiecţie.

Subiectul şi acţiunea sunt din epoca de aur, all right, dar acest lucru nu m-a deranjat fiindcă mi-a plăcut la nebunie jocul eroului principal, Gabriel Spahiu. Lucrurile se petrec într-o întreprindere de partid şi de stat, de ziua partidului, iar filmul scoate în evdenţă, cu umor, pupîncurismul vremurilor, mica înţelegere, toate tabu-urile vremii, de la aparatele video care făceau din proprietar un manager de mini-cinema chiar la el acasă, până la coverurile vremii (piesa Evei Kiss, “E scris în stele”), Daciile care trebuiau împinse ca s-o ia din loc ori lifturile pe care erau tristele cartoane cu “defect”.

De menţionat că povestea filmului porneşte de la o legendă urbană despre care nu m-ar mira să fie bazată pe un fapt real. Indiferent dacă aţi prins vremurile cu pricina sau nu, vă recomand să vedeţi filmul, findcă o să vă facă să zâmbiţi dacă nu chiar să râdeţi! Ceea ce e întotdeauna bine, nu-i aşa?

A! Şi m-a bucurat foarte tare mulţimea de oameni prezenţi la proiecţia de aseară. Bravo, Cluj, bun aşa!