Așa cum am promis ieri, când v-am povestit despre Bonțida pe zi și v-am îndemnat să mergeți acolo cu copiii, azi e rândul filmului de deschidere, Wild Tales (Relatos Salvajes), o comedie neagră, cu cinism, ironie și autoironie care a ținut totă Piața Unirii atentă, în ciuda celor 7-8 grade Celsius pe care nici măcar păturile împărțite de organizatori nu le-au făcut mai prietenoase.
Frig, zic, dar căldură mare pe lângă scenariile celor șase povești construite și regizate de argentinianul Damián Szifrón (un interviu) și produse de Almodovar, toate o formă de a arăta digitus medius lumii sau măcar celor care te scot din sărite.
E o formă de protest vecină cu Pastila fericirii sau cu Fallen Down, în care oamenii se înfurie și încearcă să-și facă dreptate singuri, însă mai subtilă și infinit mai amuzantă. Situațiile, fără să fie comice, mai ales atunci când ți se întâmplă ție, te fac să ai simpatii pentru cei care se supără atât de tare încât o iau razna, iar razna e dusă la un extrem în care, de asemenea, te regăsești, dar care, în loc să fie dramatic, e extraordinar de amuzant.
Cele șase povești, de câte 15-20 de minute fiecare, sunt unite doar prin aducerea sunt aceeași umbrelă, a lucrurilor care se pot întâmpla și, potrivit legilor lui Murphy, chiar se întâmplă, a frustrărilor în fața autorităților sau a altor oameni obișnuiți și, nu în ultimul rând, a faptului că din orice conflict poți alege să te oprești – eventual! – dacă poți observa că nebunia zilelor noastre nu e lipsită de oarece umor. Negru, dar oricum ar fi, umor.
Ca atunci când într-o singură zi verși cafeaua, te prinde ploaia când ieși de la coafor, se strică mașina, câinele face pipi pe covor, ți-a scăpat o șosetă roșie în mașina de spălat alături de cămășile albe… la finalul sau poate chiar la mijlocul unei asemenea zile, hazul de necaz poate fi ultima redută a normalității… nu că oricare dintre situațiile de mai sus s-ar regăsi în afara ei.
Wild Tales (o recenzie) vine în cinematografele din România pe 12 iunie și, dacă eu nu am reușit să vă conving, încercați să aveți o zi atât de proastă încât, la finalul ei, tot ce vi se pare lucid și firesc e să râdeți. Atunci puteți merge să vedeți acest film, e chiar recomandat!
Una peste alta, nu cred că se putea alege un film mai bun pentru deschiderea TIFF!