Sunt puţine momentele în care ştiu, fără doar şi poate, că voi fi fericită peste an, dar Concertul de Anul Nou susţinut de Filarmonica vieneză în fiecare 1 ianuarie e unul dintre acestea. De restul cam trebuie să mă ocup personal. Ocazional, se ocupă şi alţii :)

Îmi amintesc de primul dintre aceste concerte văzut la TV dar, în acelaşi timp, urmărit şi pe twitter, în 2011. A fost o experienţă cu atât mai faină, să poţi împărtăşi bucuria cu oameni complet străini, de parcă întreaga reţea socială ar fi fost o uriaşă sală de spectacol – una în care era ok să vorbeşti, însă.
Ei bine, la concertul din 2014, Filamornica din Viena face un pas în plus către cei care sunt pe reţelele sociale.

Ca gândul şi ca vântul a trecut noaptea dintre ani, petrecută în Fratelli (super atmosferă, impecabil organizat) alături de o mulţime veselă şi oameni pe care presimt că o să-i revăd adesea în anul ce tocmai începe! :)

Dar Anul Nou nu vine pentru mine decât după ce se aude Marşul Radetzky interpretat de Filarmonica din Viena în cadrul concertului tradiţional de anul nou, aflat, astăzi, la cea de a 72-a ediţie!

A fost, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai reuşite programe ale acestui concert din ultimii ani, iar dirijorul, lituanianul Mariss Jansons, a condus minunat orchestra, cu un ritm şi un umor excepţionale!

PS după care m-am uitat la Dirty Dancing. A 1246-a oară, cred! :)))

LA MULŢI ANI!

Încă de când eram de-o şchioapă, îmi plăcea sau nu, ai mei mă puneau să stau cuminte şi să văd concertul de Anul Nou de la Viena. Dacă suna telefonul, se răspundea scurt “La mulţi ani, ne uităm la concert, da, da, vorbim după”.

Nu mi-am dat seama ce important devenise şi pentru mine până când, după un Revelion de pomină ce promitea o continuare cel puţin la fel de memorabilă, am plecat brusc acasă, fiindcă în locul respectiv nu aveam la ce să văd concertul, stârnind nu doar mirarea… uhm, mă rog, publicului spectactator, dar şi pe a mea “Ce fac, băi, nene?! Las omu’ cu ochii în soare ca să văd un concert?!”.

Ei, da, chiar aşa am făcut şi, deşi “omu'” a luat-o destul de personal şi nu m-a crezut când i-am spus de ce plec, nu regret nici azi. Sunt destule incompatibilităţi ce pot fi negociate, dar asta nu e pe listă, aşa că “sorry, baby, not this life”, eu am nevoie de concertul ăsta ca să ştiu că a început un an nou.

În fine, mai e o regulă. Nu pot să văd concertul ăsta decât alături de oameni extrem de apropiaţi, fin’că mie îmi dau lacrimile la Dunărea Albastră şi, dacă nu la asta, atunci la Marşul Radetzky sigur! O fi o copilărie, probabil chiar este, de fapt.  Totuşi, în caz că o să câştig vreodată dreptul de a cumpăra bilete la acest concert, oare există vreo mascara BlueDanubeproof? Nu de alta, dar concertul se dă la televizor! :)