În caz că nu ştiaţi, la Tarom există cam 15% însoţitori de bord bărbaţi. Restul, de bună seamă, sunt doamne şi domnişoare. Asta am aflat azi, zburând spre Oradea, o premieră atât în ceea ce priveşte destinaţia mea aeriană şi faptul că am dat de un domn însoţitor de bord, cât şi prin faptul că a fost cam primul (meu) zbor intern fără zduncinături. Mă rog, mai puţin la aterizare… deşi e bine şi aşa, mai apăsat, parcă simt că mi s-a pus la loc o vertebră cervicală! Iar bagajele mele au ieşit primele, tan ta na!
Oradea mă aştepta… Haide, mă! Cum să mă aştepte Oradea taman pe mine? Mă aştepta Nebuloasa, care e timişoreancă via Sibiu, împrumutată acum de oraşul cu toamnă festivalieră. Şi mă mai aştepta “boy”-ul de la hotel: cum am tras maşina, cum a apărut! Am scăpat şi de completat fişa aia, ştiţi voi, că aveau datele mele în sistem – am mai stat aici, acu’ vreo 10 ani sau aşa ceva! Doar am semnat şi am primit cardul de acces în cameră!
Dincolo de pereţii albi care nu mai erau albi, unul dintre motivele pentru care m-am apucat de revoluţia din propriul apartament, a fost cantitatea mare de chestii adunate peste ani, şi pe care nu le mai foloseam. Reviste vechi, multe haine!, desktop perfect funcţional, cursuri vechi, bibliorafturi cu monitorizare de presă, rapoarte… cam tot ce se adună într-o casă. Am scăpat, de cele mai multe dintre ele, şi, imediat ce o să salvez datele din el, o să dau şi fostul computer, cu unitate centrală şi monitor cu tot – o prietenă mă ajută să ajungă la nişte copiii care s-ar bucura de el, dar dacă aveţi alte propuneri…
E cald, prea cald. Vecinii au bormaşină. Nu merge liftul. Iar ne-au oprit apa caldă. Mi-e lene să mă duc la piaţă. Mă doare capul. Nu mai suport politicienii. La TV sunt numai prostii. Nu pot să fac proiectul ăla pentru că nu am bani. Nu ştiu dacă pot. Nu cred că pot. Nici nu vreau să mă gândesc. E imposibil. De ce să fac?!
De câte ori vă spuneţi sau auziţi lucrurile astea în fiecare zi? De câte ori vă plângeţi şi vă justificaţi inacţiunea prin limitări, adesea doar mentale? De câte ori vi se pare că probleme voastre sunt insurmontabile?! Zilnic? Aham!
Florin Georgescu chiar are ceea ce noi am putea denumi “problemă”: nu vede. Şi, cu toate astea, nimic nu l-a împiedicat să se suie pe o bicicletă, să ceară sprijin unui sponsor, să-l primească!, şi astfel să plece la Jocurile Olimpice de la Londra. Pe bicicletă, da. Un nevăzător.
Drumul până la Londra va fi parcurs pe bicicletă în tandem, alături de prietenul său Alexandru Răcănel, iar cei doi vor transmite periodic imagini din călătoria lor, al cărei start a fost duminică, la Arad.
Partenerul de care vorbeam e Romtelecom, via Dolce Sport, alături de partenerul de comunicare Cosmote, şi mi se pare foarte frumos că au ales să-l ajute pe Florin să ajungă la Londra dar şi să susţină, în acelaşi timp, ideea de (auto)depăşire a limitelor! Fiindcă, dacă am pune mai multe resurse în a face decât punem în a aştepta ori în a ne plânge, cred, chiar cred!, că lumea ar fi mai bună pentru fiecare şi pentru noi toţi.
Călătoria lui Florin şi a prietenului său poate fi urmărită în timp real pe www.vezidincolodelimite.ro sau pe pagina de Facebook dedicată, înregistrările video se pot urmări pe contul oficial de Facebook al Romtelecom. Mai mult, oricine doreşte îl poate susţine direct pe Florin prin intermediul site-ului – www.vezidincolodelimite.ro/sustinerea-ta – şi v-aş ruga să “pierdeţi” un minut, două, pentru a vă înregistra acolo mesajul audio. Eu am de gând să-i mulţumesc pentru că data viitoare când o să mă gândesc de ce n-aş putea să fac ceva, o să-mi aduc aminte de drumul lui şi o să caut mai bine o cale să pot!
Poate şi voi aveţi, la fel ca mine, telefoane mobile vechi, încărcătoare care nu se mai potrivesc la nici un terminal, căşti rupte şi alte accesorii. Eu am. Dintr-un motiv sau altul, in afara de telefoanele furate (multe!), le-am păstrat pe toate cele pe care nu le mai folosesc. Ba chiar şi vechiul Alcatel OTEasy cu carcasă turcoaz (sic!) şi un Sagem de care ne-am luat odată tot departamentul de Mkt şi PR de la Jurnalul, că era 1 leu la oferta pentru grup. Nu l-am folosit niciodată.
M-am întâlnit cu toate fostele mele telefoane mobile la finele săptămânii trecute, când am prestat activităţi administrative – citeşte spălat, curăţenie, şters praful, geamurile şi ordine, ceea ce detest să fac, dar întrucât strâng după mine aş face bine să nu mă mai plâng atâta. Până acum le ignoram, că ştiu că nu e bine să le arunci, la buy-back aş lua cel mult un zâmbet ironic pentru ele, aşa că rămâneau în acelaşi sertar de la curăţenie generală la curăţenie generală. Şi, dimpreună cu toate accesoriile şi cutiile lor, nu ocupă chiar puţin loc. Dar de-acuş, vorba greierului, s-a isprăvit!
Le duc la Germanos (sau la Cosmote) fiindcă acolo, pentru orice telefon mobil pe care îl duci, angajaţii plantează un copac. Şi, acum, serios vorbind, ce e mai bine? Un telefon vai mama lui la mine în sertar sau un copac în plus într-o pădure? Aham. Eu aleg copacul. Şi sper că şi voi.
Şi când o să fie cod vişiniu de caniculă, peste 10 ani, şi-o să vreţi umbră, mă mai gândesc dacă vă primesc sub copacul meu, să ştiţi! Al meu, dada, că eu îmi propun ca la toamnă, când cei de la Cosmote şi Germanos vor să facă bilanţul şi plantarea, să mă duc şi eu cu o etichetă pentru pom! Aşa, ca eu să ştiu că e şi al meu, iar el să ştie că, atunci când era mic a fost un telefon mobil! (nu, nu vor creşte mobile în el!)
Acu’, serios vorbind, în telefoanele noastre se găsesc, printre altele, tot felul de metale rare, aur, nichel, cobalt şi altele la fel de rare, ale căror costuri de extracţie şi prelucrare sunt destul de însemnate – un articol interesant aici, dar dacă sunteţi curioşi, sunt multe resurse şi statistici legate de asta. Una peste alta, se estimează că sunt cantităţi însemnate din aceste metale în sertarele noastre reunite. Oricum ne schimăm telefoanele cam la doi ani, fiindcă mereu apare câte ceva mai nou, mereu apar funcţii pe care ni le dorim. Aşa că, în loc să le ţinem în sertar, vă propun să contribuim şi noi la ideea de “puţin mai bine pentru planeta” asta. Oricum nu le mai folosim aşa că mai bine plantează oamenii ăştia nişte copaci! Părerea mea!
Ieri scriam despre Brad Pitt şi cât de tare mi s-a părut că a blocat, în computerele celor şase copii pe care-i are cu Angelina, posibilitatea ca aceştia să caute pe net numele părinţilor lor, pentru a nu-i expune la milioanele de bârfe şi neadevăruri cu privire la viaţa şi relaţia lor. Când am scris asta, habar n-aveam că azi, pe 7 februarie, Uniunea Europeană a decretat că este Ziua siguranţei pe Internet.
În România, această zi este marcată, pentru al patrulea an consecutiv, de Cosmote, ca promotor al navigării sigure pe Internet pentru copii: Scopul nostru este să ajutăm copiii şi familiile acestora să înţeleagă pericolele utilizării internetului la întâmplare, să îi învăţăm cum să le recunoască şi să le evite, astfel încât să poată naviga în spaţiul virtual în deplină siguranţă. Educaţia şi prevenirea sunt paşi necesari în demersul de a-i ţine pe copii şi adolescenţi la adăpost de pericolele internetului, demers în care COSMOTE şi-a asumat un rol activ, spune Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager, Cosmote România.
Tu ştii sigur ce face copilul tău pe Internet?
Poate noi nu ne dăm seama, fiindcă, deh, avem ceva mai mult discernământ şi experienţă de viaţă, dar copiii cu acces la Internet sunt expuşi multor rele. Să ne imaginăm, spre exemplu, pe Lucian, elev în clasa a doua. Lucian îşi face temele şi apoi intră – nesupravegheat! – pe Internet. El caută mai ales informaţii despre… nu ştiu ce mai e cool la vârsta asta, să zicem Transformers, şi intră pe diverse forumuri de discuţii despre subiectul ăsta.
E, cam cât de greu i-ar fi unui individ cu intenţii dubioase – şi sunt mulţi, pe cuvânt! – să intre în vorbă cu Lucian momindu-l cu vreo ofertă super, cerându-i date personale, adresa, şcoala unde învaţă sau, de ce nu, cerându-i chiar să se întâlnească? Nu i-ar fi greu deloc, fiindcă Lucian nu ştie la ce se expune, e copil, iar tentaţia unui “premiu” e cât se poate de mare.
Sigur, Internetul poate fi varianta facilă pentru unii părinţi de a scăpa de veşnicele şi nelimitatele “de ce”-uri pe care le pot avea uneori copiii dar poate fi, în măsură egală, dacă nu chiar mai mare, şi un pericol. Un studiu realizat în UE arată că 56% din părinţii ai căror copii au fost expuşi la mesaje şi comportamente neplăcute ori dăunătoare pe Internet nu ştiu acest lucru. Asta înseamnă mai mult de jumătate! (eurobarometru aici)
Ce-i de făcut? De unde putem învăţa?
Ei bine, aflaţi, de la Cosmote, cele mai utile sfaturi pentru a vă proteja copiii de pericolele Internetului. De la cum să nu vă treziţi cu facturi astronomice la telefonul copilului, până la felul în care li se poate restricţiona accesul la diverse site-uri ori numere de telefon. Citiţi-le şi apoi puneţi-le în practică! Altfel, personajul libidinos căruia îi plac foaaarte mult copilaşii, are toate şansele să ajungă, ei, da!, chiar şi la copilul vostru!
Şi, pentru numele lui Zuckerberg, vă rog, nu mai puneţi, pe Facebook sau aiurea, poze cu copiii voştri despuiaţi! Sunt frumoşi, să vă trăiască!, dar… pe bune, chiar există mulţi oameni defecţi în lumea asta mare!
