Ei bine, dacă asta e întrebarea, răspunsul nu poate fi decât unul singur: DA! Și nu oricum, ci „Da, neapărat!”
E un spectacol la care m-am dus cu așteptări mari, construite de oameni care l-au văzut deja și ale căror gusturi coincid cu ale mele. De obicei, încerc să nu mă duc cu sacul la pomul lăudat, pentru că de cele mai multe ori sunt mai degrabă dezamăgită, însă, de data asta, am plecat cu sacul plin!

Shakespeare a trăit în secolul al XVI-lea, iar personajele sale aparțineau vremurilor cu pricina. Sigur că temele sunt universale, că și azi urâm sau iubim la fel (cred), dar pentru tinerii de azi sonetele sau scena balconului (alta decât „Mama lu’ Julietaaaaa! O lăsați pe Julieta afarăăă?”), mai ales rostite în dulcele grai medieval, s-ar putea să nu reprezinte musai ceva prea atrăgător.
Tocmai de-aia mi se pare cu atât mai mișto inserarea tehnologiei într-un Festival Shakespeare în anul de grație 2024.

”We are the stuff dreams are made of, and our little life is rounded with a sleep” e unul dintre citatele mele favorite din Shakespeare, iar ieri mi l-a livrat impecabil un Prospero bulgar regizat de Robert Wilson într-o bucurie de spectacol.

Am văzut și ascultat destule Furtuni iar până acum preferata mea a fost varianta în care Prospero e jucat de Helen Mirren, în filmul regizat de Julie Taymor. De ieri, la favorite se adaugă și montarea lui Robert Wilson de la naționalul bulgăresc „Ivan Vazov”. În fapt, dacă aș fi mai puțin subiectivă, probabil că Furtuna lui Wilson de la Sofia ar putea ocupa chiar pe primul loc.