Avem o seamă de comitete şi comiţii care se ocupă de “bunul” mers al culturii în România, începând cu un minister care a făcut mult mai des subiectul unor ştiri cu tentă negativă decât nişte construcţii de durată şi, vorbă mare!, vreo strategie!, continuând cu ICR despre care m-am săturat să tot vorbesc, trecând pe la comisiile dedicate de la Senat şi Camera Deputaţilor şi, de ce nu?, şi pe la TVR care a decis că nu ne trebuie post cultural!
Toate aceste comitete şi comiţii (şi altele, neamintite aici) ar trebui să decidă destinele educaţiei culturale, să se îngrijească de accesul cetăţeanului la manifestări culturale felurite, după bunul său plac şi nivel de educaţie. Dar, ce să vezi, asta nu se întâmplă! Ba dimpotrivă!
Bună! Numele meu este Ruxandra Predescu şi îmi plac poveştile
Aşa am început ieri, la TEDx-ul din Iaşi, cu povestea îndrăgostirii mele de teatru.
Iniţial, prezentarea mea era mai centrată pe ideea Cultura face diferenţa, cu ceva antropologie şi cu o grămadă de exemple de oameni sau comunităţi care s-au dezvoltat, inclusiv economic, nu doar social, prin cultură, şi chiar cu exemple locale – fiindcă m-am documentat în sensul ăsta în cele două zile petrecute la Iaşi. Şi, fireşte, cum altfel, o scurtă poveste despre FITS din aceeaşi perspectivă. Cum am fost rugată de organizatori, însă, am virat-o spre lucruri mai concrete legate de comunicarea FITS-ului şi apoi m-am mutat la Iaşi, spunându-le celor din sală cât mult mi-au plăcut lucrurile descoperite în oraşul lor. Şi sper că i-am convins ca ceea ce au spus, toţi, în încheierea speech-ului meu, Cultura face diferenţa, este real şi se întâmplă!
Mi-a plăcut la TEDx Iaşi pentru că am văzut multe feţe tinere, oameni frumoşi care cred că pot schimba ceva, altfel decât ieşind în stradă, altfel decât uitându-se la televizor, prin participare. Şi, aşa cum am văzut eu Iaşiul, oamenii cu care am vorbit, felul în care a fost organizat şi comunicat TEDx-ul, chiar cred că am motive să fiu optimistă în legătură cu potenţialul existent în oraş.
Am reţinut ideea lui Marius Ursache, bravatar.me, mult plăcut (de altfel, mi s-a părut cea mai bună prezentare), dar şi altele dintre cele expuse de vorbitori şi singurul regret este că a trebuit să plec atât de repede, altfel pierdeam avionul, şi nu am apucat să mai stau de vorbă cu participanţii.
De reţinut, admirat şi aplaudat, efortul şi rezultatul rapsodului Cosmin Vaman, care a făcut, pe loc, în timp ce se desfăşura, balada TEDx-ului şi un rezumat cu mult mai bun decât aş putea eu, cu sau fără note muzicale! Ascultaţi!
În fine, felicitări organizatorilor, dar şi participanţilor, pentru deschidere şi pentru că au fost un public atât de generos! Bravo!
Ieri, la piaţă, la cireşe, ţigări şi brânză de vaci am nimerit de fiecare dată după cineva care cumpăra, adică am aşteptat “la rând” – pun cu ghilimele fiindcă o persoană în faţă nu e chiar rând. Oameni de toate soiurile în faţa mea, dar nici una dintre aceste persoane nu a spus Vă rog sau Mulţumesc vânzătorului, şi n-am putut să nu observ asta, fiindcă lipsa acestor cuvinte elmentare m-a zgâriat ca un dezacord între subiect şi predicat.
Mai pe seară am avut o discuţie faină cu cineva care-şi face lucrarea de dizertaţie pe tema cetăţeţanului (român) în democraţie, cum e el, cum ar trebui să fie, discuţie care a ajuns – cum altfel?! – la problemele societăţii contemporane, politică şi, inerent, schimbare.
În timp ce discutam despre lucrurile astea, eu fiind oarecum pesimistă în legătură cu această schimbare, peste drum de terasa la care mă aflam împreună cu interlocutoarea mea, au “erupt” patru tinere. Gălăgioase peste măsură, îmbrăcate ţipător, râzând şi împingându-se, înjurându-se, dar nu a ceartă ci pur şi simplu ca formulă de adresare, aceste patru tinere au apărut exact când spuneam că n-am motive de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea ca schimbarea în bine să vină de la generaţiile viitoare, parcă pentru a-mi întări spusele.
În imediata mea apropiere, cea în care aleg să exist – reală şi virtuală deopotrivă – sunt oameni faini şi întâmplări frumoase, însă imediat ce ies din acest “costum de protecţie” (şi ies des) dau de oameni care parcă şi-au pierdut omenia şi care nu se mai obosesc să respecte ori să transmită nici cele mai elementare reguli de bun simţ şi de bună creştere.
În condiţiile astea, sunt încă şi mai convinsă că subiectul pe care mi l-am ales pentru sâmbătă, la TEDx Iaşi, Cultura face diferenţa, este disperat necesar şi potrivit temei evenimentului, şi anume Ideas worth advertising.
