Ieri, la piaţă, la cireşe, ţigări şi brânză de vaci am nimerit de fiecare dată după cineva care cumpăra, adică am aşteptat “la rând” – pun cu ghilimele fiindcă o persoană în faţă nu e chiar rând. Oameni de toate soiurile în faţa mea, dar nici una dintre aceste persoane nu a spus Vă rog sau Mulţumesc vânzătorului, şi n-am putut să nu observ asta, fiindcă lipsa acestor cuvinte elmentare m-a zgâriat ca un dezacord între subiect şi predicat.

Mai pe seară am avut o discuţie faină cu cineva care-şi face lucrarea de dizertaţie pe tema cetăţeţanului (român) în democraţie, cum e el, cum ar trebui să fie, discuţie care a ajuns – cum altfel?! – la problemele societăţii contemporane, politică şi, inerent, schimbare.

În timp ce discutam despre lucrurile astea, eu fiind oarecum pesimistă în legătură cu această schimbare, peste drum de terasa la care mă aflam împreună cu interlocutoarea mea, au “erupt” patru tinere. Gălăgioase peste măsură, îmbrăcate ţipător, râzând şi împingându-se, înjurându-se, dar nu a ceartă ci pur şi simplu ca formulă de adresare, aceste patru tinere au apărut exact când spuneam că n-am motive de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea ca schimbarea în bine să vină de la generaţiile viitoare, parcă pentru a-mi întări spusele.

În imediata mea apropiere, cea în care aleg să exist – reală şi virtuală deopotrivă – sunt oameni faini şi întâmplări frumoase, însă imediat ce ies din acest “costum de protecţie” (şi ies des) dau de oameni care parcă şi-au pierdut omenia şi care nu se mai obosesc să respecte ori să transmită nici cele mai elementare reguli de bun simţ şi de bună creştere.

În condiţiile astea, sunt încă şi mai convinsă că subiectul pe care mi l-am ales pentru sâmbătă, la TEDx Iaşi, Cultura face diferenţa, este disperat necesar şi potrivit temei evenimentului, şi anume Ideas worth advertising.

Să-mi ţineţi pumnii: am emoţii!

Share: