Conferinţele de genul Zilele BIZ nu presupun doar un efort al organizatorilor şi o pregătire a celor care se vor afla pe scenă, ci şi una a celor care participă şi, eventual, pun întrebări. E una din concluziile acestor zile. O alta e că poţi spune chestii de bun simţ pe care lumea ar trebui să le ştie (dar nu le ştie) şi totuşi să reuşeşti o prezentare memorabilă şi, invers, să spui lucruri foarte interesante într-o prezentare (eufemistic spus) lipsită de atractivitate.
Aş minţi dacă aş spune să toate prezentările de la Zilele BIZ au fost memorabile însă toţi vorbitorii pe care i-am văzut eu au spus câte ceva din care puteai să înveţi. De la unii mai mult, de la alţii mai puţin – şi cum nu se face o prezentare, apropo, e tot un punct bifat!
Azi s-a vorbit despre goodvertising, fericire, creativitate, idei şi poveşti – a fost ziua de Media & Marketing
Diseară e gala The Most Dateable Bloggers, o joacă făcută de Heineken în care publicul a votat nume celebre din online-ul nostru autohton, clasamentul fiind, în acest moment, condus (confortabil, aş zice) de Andi Moisescu.
S-a cârcotit, pe la colţuri, că mulţi din lista propusă de organizatori ar fi cam însuraţi, ba chiar şi părinţi, unii dintre ei, ceea ce, fireşte, ar trebui să-i excludă din lista de “mmm, mi-ar plăcea să ies cu dumnealui”. Cârcotaşii uită, totuşi, că, de fapt, toată poveste e o joacă, un exerciţiu virtual de what if, şi că, la o adică, faptul că sunt însuraţi/cuplaţi nu-i face mai puţin amabili, deştepţi, atrăgători sau amuzanţi. Ba, poate chiar dimpotrivă, le adaugă şi “savoarea” fructului oprit! (totuşi, nu daţi năvală! unii sunt chiar foarte însuraţi!)
Pentru că subiectul săptămânii trecute, aici, printre rânduri, a fost fericirea, am întrebat cinci bloggeri ce cred ei că le face pe femei fericite (o întrebare capcană, mwahahaha!) iar acum vă spun şi vouă ce şi cum, ca să decideţi dacă au sau nu dreptate. Sau măcar habar!
Premii! Cel mai bun comentariu-replică primeşte drept premiu “Minighidul preparatelor din ouă” (!), iar domnul despre care credeţi voi că mai poate progresa, primeşte volumul “Minighid sosuri şi salate”, premiu de consolare, dar şi de ajutor întru pregătirea unei cine romantice dar… light! Bine? OK! Acum să vedem ce cred domnii că le face fericite pe femei, în ordinea în care au trimis răspunsurile – şi le mulţumesc atât mult cât şi public pentru asta!
Ce le face fericite pe femei? Ghici ghicitoarea mea!
Andrei Cismaru : eu îs de părere că lucrurile mici şi tâmpiţele/amuzante întreţin fericirea: o cafea adusă la pat dimineaţa, un sărut furat pe neaşteptate, o floare oferită fără vreo ocazie specială, o vorbă de suflet atunci când situaţia o impune, un umăr pe care să poată plânge (sau în care să dea pumni pentru descărcare), o plimbare neaşteptată sau orice altceva care să-i demonstreze că este cea mai importantă şi nimic altceva nu contează.
Andrei este într-o “relationship”, noi ştim cu cine, da’ nu spunem! Mai multe despre el, cu bune şi rele, aici.
Un răspuns paradoxal
Toma Nicolau: De-ar fi răspunsul la fel de melodic precum întrebarea asta de şase cuvinte, ni s-ar lua tuturor (nouă, bărbaţilor) o povară de pe suflet. Paradoxal, le face fericite o porţie mare de ceva dulce, dar şi să aibă un corp tras prin inel. Paradoxal, le face fericite un bărbat care să ştie anticipat orice gând ce le nemulţumeşte, dar şi să fie ascultate cum vorbesc minute în şir despre nimic. Paradoxal, le face fac fericite lucrurile scumpe şi rare, dar şi reuşita găsirii unei tocmeli, unor reduceri, unui butic cochet de vechituri.
Tot paradoxal, vor să fie apreciate pentru naturaleţe şi calităţi native, dar se folosesc de machiaj, vestimentaţie, push-ups (aşa le-o zice?) şi alte şmecherii pentru a atrage atenţia. La fel de paradoxal, par că ştiu despre ce vorbesc când eu, de fapt, sunt complet în întuneric. Am renunţat să mai caut formule. Încerc să fac fericită o singură femeie, pe a mea. Paradoxal, n-o să-mi iasă la nesfârşit.
Paradoxal, deşi scrie aşa de bine, Toma a făcut fotbal de performanţă iar acum este student la UNEFS şi se pregăteşte să devină antrenor de fotbal. Mai multe despre el, aici.
Dragoş Răzvan aka #zicu de la TVdece: “Ce le face fericite pe femei?” e o întrebare din categoria: “Ce-şi doresc femeile?”, “Care e sensul vieţii?”, “Care e rolul nostru pe acest pământ?” etc.
Există piramida nevoilor, a lui Maslow: nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi apartenenţă, nevoia de autorespect şi autorealizarea, şi există piramida nevoilor/dorinţelor feminine, unde se regăsesc lucrurile care le fac fericite: nevoia de a bârfi, nevoia de a sparge bani la shopping, nevoia de se aranja ore întregi ca să iasă în oraş, nevoia de a cicăli, nevoia de a face diete etc.
Da, ETC, pentru că dacă piramida lui Maslow are un numar fix de nevoi, cea feminină este, practic, interminabilă. Nu că ar fi ceva rau în asta. Am fost inventaţi sa vi le satisfacem şi să vă facem fericite. Şi aşa am ajuns la partea serioasă a raspunsului: cred că fericirea unei femei stă într-un barbat care e proiecţia ei la masculin. Şi viceversa.
Zicu, numit în cercuri intime şi Crenguţ, are o cravată verde cu dungi şi ceva drepturi de admin pe TVdece iar în viaţa civilă e atât copywriter cât şi foarte simpatic! Nu mi-e clar, însă, este dacă el e responsabil de TV sau de “de ce” dar aflaţi mai multe (despre el), aici.
Ionuţ Bunescu: Femeile, acele fiinţe sensibile de lângă noi care devin scorpii când nu le faci pe plac. Oare cum să le faci fericite? Cu o cafea la pat, iarna, sau cu o limonadă rece, vara. Cu slăbitul capacului de la sticla de cola pentru a fi ea mandra când o desface. Cu niste complimente care nu-s exagerate şi spuse doar ca ea să se simta bine. O femeie fericită aplaudă cu picioarele când face dragoste cu un barbat amuzant, însă serios şi cuminte, “bad boy??? care iubeşte copiii, însă nu-i va face cu alta. O femeie fericită e una sigură pe ea şi pe bărbatul de lângă, dar şi pe garderoba ei, pentru că în 2012 furi mai multe zâmbete unei femei cu o cutie de pantofi decât cu o duzină de trandafiri.
Ce le face fericite pe femei? Sigur nu un ceai de tei, fericirea trebuie spusă, poate chiar ţipată din plămâni, iar femeile adoră să facă asta mai ales când câştigă lupta în pat cu 3 la 1. Da, la scorul orgasmelor mă refer.
Bunescu are mai multe denumiri (Bunsexu, Boon S Q sau mai stiu eu cum şi-o spune!) şi variate talente, de la DJ la poet sau animator iar, în copilărie a fost vecin cu Ana lui Manole. Vorbeşte mult. Uneori, foarte mult. Mai multe despre el (culmea, pe tăcute!), aici!
Răspunsul este evident!
Bogdan Brylynski: Ce le face fericite pe femei? Păi primul răspuns este evident: nimic. Al doilea răspuns este la fel de evident: romantismul. Al treilea, cel puţin la fel de evident: un măr.
Ca un barbat in the middle 30`s ar trebui însă să ştiu mai multe de atât. Aş putea presupune că pe femei le face fericite suma de prostioare pe care eşti în stare să le faci de-a lungul unei relaţii. De exemplu, să atârni deasupra geamului de la holul facultăţii în timpul cursului ei de Drepturile Transporturilor. Dâra de sânge care îţi iese din mânecă înainte să apuci să îi dai trandafirul care a provocat hemoragia. Paharele de şampanie ascunse în buzunarul gecii cu care plănuiai o seară romantică dar pe care le-ai spart când ai căzut pe gheata. Un Ajun de Crăciun pe care îl petreci în Arad pentru că nu te-ai trezit în trenul care te aducea acasă dupa o seară romantică. Inelul de logodnă pe care l-ai scos din slipi în vârful muntelui pentru că nu purtai altceva şi acela ţi s-a părut MOMENTUL. Mângâieri în par şi replici romantice din filme care te fac să pari mai deştept decât eşti.
Elementar matematic, adunând toate cele de mai sus ar trebui sa dea un egal. Ce scrie dupa acel semn, încă nu ştiu sumariza. Dar ştiu că dă cu plus.
Brylu, că ăsta e numele lui de scenă, se ocupă să facă fericiţi sponsorii evenimentelor pe care le organizează şi/sau promovează. Când nu face asta, e acasă la el, ocupându-se de fericirea celor trei femei din viaţa lui: soţia şi cele două fiice. Mai multe despre el, aici.
Am mai spus, şi nu pentru că aş suferi de false modestii ci pentru că e chiar adevărat: sunt antialent la desen si la alte chestii similar artistice, cum ar fi… sculptatul, de exemplu. Vasul pe care l-am facut la Horezu, pe roata olarului, a ieşit suficient de şui ca să nu reziste în cuptor, iar ieri am dat măsura aceleiaşi “măiestrii” la şcoala de modelaj de lut de la Fundaţia Calea Victoriei, după cum o să vedeţi imediat!
Am ajuns ceva mai târziu, fiindcă n-am reuşit să găsesc taxi (care o mai asculta poveştile lacrimogene ale şoferilor de taxi care se plâng că nu câştigă suficient!), aşa că n-am prins introducerea despre tehnici şi aşa mai departe. Tema lecţiei, însă, era să realizăm o lucrare care să includă o scoică. Sau mai multe. Pe scurt, Alina, dăscăliţa noastră într-ale modelatului, ne’a adus câteva scoici şi ne-a spus să le realizăm “surori gemene”, însă din lut, şi nu de capul lor, ci într-o compoziţie.
Mi-am ales şi eu un model, cred că cea mai simplă variantă, şi am “trişat” un pic la realizarea lucrării, în sensul în care în loc să modelez scoica din lut, am făcut un mulaj după obiectul original. Fireşte, chestiunea a ieşit “în oglindă”, aşa:
Cu o scoică nu se face primăvară, însă, şi nici cu două peisajul ori compoziţia, aşa că mai trebuia ceva. Şi pentru că tot semănau scoicile mele cu nişte fotolii uriaşe, m-am gândit să adaug şi un personaj, şi ce altceva s-ar fi potrivit mai bine decât o sirenă?! Ah, doar dacă ar fi putut să iasă ceva mai drăguţă, dar, nu! A ieşit o sirenă demnă de Picasso, în perioada lui cubistă! E urâţicăăăă, vai de capul ei de sirenă, cu sânii brambura, cu părul vâlvoi şi nişte braţe de halterofilă! Dar am reuşit s-o lipsesc de fotoliu şi sper să reziste!
Şi pentru că tot mai trebuia ceva, am mai făcut una, care seamănă întrucâtva cu Medusa, tanti aia care te împietrea cu privirea ei. Ca să scap mai uşor, ăsteia i-am făcut doar bustul şi coada. Şi am mai pus şi o bărcuţă, un fel de canoe cu velă, mă rog, eu nu m-aş urca în aşa ceva!
Mai talentaţi decât mine, colegii au reuşit, ca de obicei, lucruri mai frumoase!
Dar ştiţi ceva?! Nu contează că sirenele mele arată ca Muma Pădurii, fiindcă lutul nu prea ţine la detalii fine, trebuie să construieşti chestii mari, cu tuşe groase, din care să faci detaliile, altfel se usucă şi se sfărâmă, cum s-a întâmplat cu funda şi cu una dintre mustăţile pisicii de data trecută.
Nu contează! Ce este important, însă, e faptul că pentru două ore viscolul de afară încetează să mai conteze, ştirile proaste şi toate celelalte lucruri care ne pot enerva, de asemenea! Mai mult, lipsa de talent dezvoltă o chestie demnă de obiceiurile sănătoase: îi zice autoironie! Iar când pleci de acolo, eşti zen, unul care rezistă. Şi rezistă… Şi rezistă…
Iar asta a fost lecţia despre fericire pentru astăzi! Găsiţi-vă un hobby. O dambla. Ceva care să vă bucure şi să vă placă, ceva doar pentru voi.
Aşa cum am spus, săptămâna asta gasiţi zilnic câte un articol despre fericire aici, printre rânduri, iar peste weekend măsurăm comentariile şi se lasă cu un premiu. Nu că momentele fiecăruia de fericire n-ar fi un premiu în sine, dar am în minte ceva mai… material, o să vedeţi voi! :)
Azi vorbim despre fericirea… ca indice al bunăstării. Nu neapărat în sensul de “Banii aduc fericirea”, ci în sensul foarte concret în care a ales un mic stat, Bhutan, să măsoare calitatea vieţii cetăţenilor. Pardon, a supuşilor, fiindcă Bhutan e regat.
Conceptul a fost propus acum 40 de ani şi se pare că această manieră de a măsura lucrurile este una cât de poate de bună, de vreme ce unii lideri mondiali au început să aducă în discuţie introducerea acestui indicator în paralel cu binecunoscutul PIB.
Fireşte, fericirea (buthanezilor) ar fi cumva greu de apreciat în cifre, dar elementele care sunt calculate pentru a afla valoarea acestui indicator sunt măsurabile, şi nu se referă la consum ci pur şi simplu la calitatea vieţii. De exemplu, se consideră mai important că eşti mulţumit cu un televizor vechi decât că nu ai unul care să-ţi permită să vezi filme 3D! În ecuaţia asta contează destul de mult, îmi închipui, faptul că micul stat se străduieşe să păstreze multe dintre tradiţiile sale, iar budhismul este religia pe care toată lumea o practică.
În 2006, Med Jones, preşedintele Institutului Internaţional de Management, a venit cu o nouă interpretare a acestui concept, un punct de vedere care încearcă să măsoare cumva acest indice al fericirii prin urmărirea şi măsurarea a şapte indicatori: 1. economic (venituri, cheluieli, datorii, economii), 2. mediu (poluare, trafic etc), 3. sănătate fizică, 4. sănătate mintală, 5. sănătate a muncii (şomaj, procese pe dreptul muncii, plângeri etc), 6.social (divorţuri/căsătorii, discriminare, conflicte domestice etc) şi, în fine, 7. politic, adică gradul de libertate civilă, respectarea drepturilor omului şi aşa mai departe.
De altfel, studiile şi sondajele realizate la nivel mondial arată că acest concept este întrucâtva mai potrivit decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru a măsura calitatea vieţii şi poate aşa se explică de ce tările cu cei mai fericiţi oameni nu sunt neapărat cele mai bogate din lume.
În fine, eu aş spune că merită câteva minute de reflecţie ideea că nu tot ce ni se “vinde” ca fiind necesar pentru o calitate mai bună a vieţii ne face fericiţi iar adevăratele resorturi ale stării de bine nu stau în a avea ci mai degrabă în a fi…
De ieri şi până la finele acestei săptămâni, unul dintre subiectele zile pe blog e despre fericire, ca o colecţie, ca un reminder şi, de ce nu, ca o lecţie. Nu uitaţi şi că, la finele săptămânii, se lasă cu un premiu pentru cei mai activi comentatori.
În sensul ăsta, azi mă gândeam să facem împreună un playlist… fericit! Sunt cântece care pe mine mă teleportează instant într-o zonă de bună dispoziţie, orice s-ar întâmpla în jur. E drept, nu multe, e drept, uneori depinde de stare, de chef, dar mulţumesc… portativului!, treaba asta funcţionează! Dar cum? Ei bine, iată cum!
Muzica, ciocolată sau sex: tot o dopamină!
Atunci când ascultăm muzică, lobul frontal şi cel temporal procesează sunetele, iar neuronii din dotare se apucă să descifreze melodia şi ritmul. Mulţi cercetători sunt de părere că toată această activitate se petrece în emisfera dreaptă, dar până acum nimeni nu a demonstrat cu precizie unde se întâmplă muzica în mintea noastră, şi poate că nici nu e atât de important lucrul ăsta. Totuşi, există diferenţe ce ţin de mai mulţti factori, cum ar fi experienţa pe care o avem cu respectiva muzică, dacă sunetul e live sau înregistrat ori dacă piesa are sau nu şi versuri – caz în care intră în acţiune şi zonele care procesează limbajul.
Cercetătorii au mai arătat că atunci când ascultăm muzică nici zonele responsabile cu imaginile nu rămân reci, fiindcă “desenăm” în minte imagini formate de versurile cu pricina, şi, de asemenea, tot mintea noastră transmite impulsuri care ne fac să ţinem ritmul cu piciorul ori cu mâinile, chiar şi fără să ne dăm seama. Practic, ne punem mintea în mişcare când ascultăm muzică şi, ce e mai important, se eliberează dopamine – un efect similar, aşadar, cu antidepresivele, sexul sau o tabletă de ciocolată.
Meloterapia e un playlist!
Studiile arată că mintea noastră recunoaşte un cântec vesel sau un cântec trist de la vârste foarte fragede, câteva luni, şi, în timp ce e clar că muzica ritmată ne înveseleşte, nici unele cântece mai puţin vesele s-ar putea să nu ne facă rău, tot aşa cum plânsul este considerat catarsis; ridică tensiunea şi încetineşte pulsul, ajutând la calmare. Şi uite-aşa s-a dezvoltat meloterapia care, conform studiilor, chiar ajută în calmarea durerilor postoperatorii, în reducerea stresului la femeile însărcinate şi, în general, induce o stare de bine.
Îmi e greu să aleg acum doar trei cântece care mă fericesc instant. De altfel, am, pe youtube, o întreagă listă cu asemenea piese reunite sub numele de “good mood” şi vreo câteva CD-uri cu mp3-uri care se cheamă, generic, muzică de mickey mouse” – nu ştiu nici eu de ce i-am spus aşa. Totuşi, aşa, rapid, iată trei piese care mă binedispun instant şi care şi-au păstrat această caracteristică de-a lungul anilor:
Hungry Heart – Bruce Springsteen
Maxi Jazz, Faithless cu Insomnia
de asemenea, cântecul care e în coloana din dreapta a blogului zilele astea şi care a fost dragoste la prima audiţie. în caz că dispare de acolo, e vorba de James, Getting Away With It All (Messed Up)
În fine, al treilea, ales dintr-o listă destul de lungă, Celia Cruz – La vida es un carnaval
Astea sunt propunerile mele! Mă ajutaţi să fac un playlist încă şi mai mare, întru buna dispoziţie universală? :)
Fiindcă se spune că ianuarie e cea mai depresiva lună din an, săptămâna asta public zilnic câte un text despre fericire, iar în weekend am şi o surpriză pentru cei mai activi comentatori ai acestei minii serii de printre rânduri.
Îmi place versul Ţapinarilor, fericirea-i un lucru mărunt, şi nu e prima dată când se regăseşte prin textele mele, fiindcă sunt sigură că fericirea nu e o stare nesfârşită de beatitudine a unei persoane care nu se opreşte din fumat “maria” şi vede totul în roz. Dimpotrivă, fericirea e compusă din momente şi, aşa cum mi-a arătat bunica mea, Darly, în Lecţiile ei de fericire, îşi poate găsi resursa în orice lucru mărunt dacă înveţi să faci asta.
Recent, belgianul Leo Borman a lansat o carte care se numeşte “World Book on Happiness” şi din care au fost extrase 12 sfaturi pentru a atinge acea stare de bine pe care, în lipsă de altceva, o numim, uneori destul de prozaic, fericire. Cartea adună rezultatele multor studii şi sondaje realizate de psihologi din toată lumea preocupaţi să afle care e secretul fericirii. Iată cele 12 sfaturi, aşa cum sunt ele rezumate în acest volum (via Daily Mail):
1. Acceptă ceea ce ai.
Studiile arată că pierdem o groază de timp exprimându-ne nemulţumirea faţă de lucrurile pe care nu le avem, în loc să observăm şi părţile bune din viaţa noastră, lucru care, de bună seamă, sporeşte frustrările. Altfel spus, e bine să ai aşteptări şi aspiraţii dar nu uita să te bucuri de lucrurile pe care ai reuşit să le faci până acum fiindcă ele sunt, de bună seamă, vise împlinite!
2. Să-ţi facă plăcere ceea ce faci.
Banii plătiţi pentru munca ta sunt buni, iar dacă sunt şi mulţi, e cu atât mai bine! Totuşi, dacă nu-ţi place munca ta, dacă nu eşti fericit/ă acolo, pleacă înainte de a-ţi pierde sănătatea, prietenii şi familia din pricina orelor de program şi a frustrării care, n-ai ce face, se adună! Mai târziu s-ar putea să cheltui o bună parte din banii obţinuţi pentru a-ţi recăpăta sănătatea pierdută din pricina stresului. Prietenii, însă, nu-i recapeţi cu bani.
3. Trăieşte azi!
Nu te îngropa în trecut, nu visa la viitorul cel frumos! Trecutul e istorie, fără el n-ai fi cine şi cum eşti, iar planurile sunt bune. Dar, nu uita, viaţa e ceea ce ţi se întâmplă acum!
4. Alege fericirea
Poate că nu-ţi dai seama de asta, dar felul în care te raportezi la lucrurile din viaţa ta e o alegere care îţi aparţine…
5. Relaţiile cu ceilalţi
Dincolo de faptul că unele studii au arătat că cei căsătoriţi sunt mai fericiţi. Fie că suntem sau nu parte dintr-un cuplu, starea noastră de bine depinde, uneori, şi de cei din jur, de felul în care aceştia se raporează la noi şi de felul în care se comportă cu noi. Ceea ce ar trebui să reţineţi este că şi noi, la rândul nostru, suntem “cei din jur” pentru alte persoane şi că felul nostru de a ne purta nu rămâne fără urmări.
6. O persoană activă
Starea de bine poate fi multiplicată prin interacţiunea cu ceilalţi, aşa că nu refuza ieşirile şi întâlnirile cu prietenii. Atitudinea de mistreţ neprietenos nu te va ajuta prea mult în a fi fericit/ă, aşa că zâmbeşte mai des şi ieşi mai des cu prietenii!
Ambiţia e sănătoasă şi poate impune o stare de optimism, mai ales dacă ţi-ai făcut şi planuri despre cum să ajungi de la punctul A la punctul B. Nu confunda, însă, ambiţia şi invidia fiindcă aceasta din urmă e dăunătoare, şi nu pentru ceilalţi ci chiar pentru tine!
8. Rămâi tu însuţi!
De câte ori te întrebi “ce-o să zică cutare sau cutare?” şi eziţi să faci ori să spui ceva, cutare şi cutare câştigă iar tu pierzi o şansă la fericire. Fără să te transformi într-un nepolitios monstru egocentric şi egoist, ţine mai întâi cont de tine şi de sentimentele tale şi apoi de ceilalţi.
9. Nu te îngrijora!
Ştii, cu siguranţă, cântecul ăla, don’t worry, be happy! Ei bine, află de multe ori perspectivele pesimiste asupra viitorului nu devin realitate. De fapt, cam în 90% din cazuri. Aşadar, fă-ţi griji doar pentru 10 la sută din ceea ce urmează, iar cu restul o să te descurci când şi dacă e cazul.
10. Organizează-te!
Ce pot să spun?! Harababura din casă, birou şi program dăunnează grav fericirii!
11. Gândeşte pozitiv
Nu te limita doar să fredonezi “Always look on the bright side of life” ci urmează sfatul din refren!
12. Preţuieşte fericirea
Învaţă lecţiile pe care ţi le oferă viaţa în sensul ăsta, ţine minte (fă-ţi un blog, notează într-un jurnal) ocaziile în care te-ai simţit preţuit, bucuros, apreciat, vesel, fericit. Învaţă din ele, multiplică-le!
***
Eu aş mai fi adăugat cel puţin două chestii, respectiv Umorul şi Generozitatea. Zâmbeşte necunoscuţilor, pe stradă, cumpără, aşa, aiurea, o floare şi dăruieşte-o unei femei prea serioasă ori prea tristă, ia o acadea pentru un copil (da, şi tu eşti copil, dacă vrei!), învaţă să faci ceva cu mâinile tale (dragii mei prieteni vor primi obiecte din lut făcute chiar de mine – mwahaha, şi să nu vă prind că le aruncaţi!), dansează, oricât de stângaci şi, chiar acum, dar chiar acum!, trimite un sms cu un gand bun unui prieten cu care n-ai mai vorbit de ceva vreme! Sigur se va bucura!
Aseară am fost la teatru. Bulandra, sala Izvor, spectacolul “Îngropaţi-mă pe după plintă”. Fusesem avertizată că e un spectacol puternic, că o să plâng, râuri de lacrimi, o pădure de serveţele. N-am plâns. M-am înduioşat, m-am înfuriat peste măsură, dar nici măcar o lacrimă nu s-a scurs pe obraz.
Spectacolul este, fără îndoială, puternic, şi unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut, prin puterea textului, a unei foarte foarte bune scenografii şi regie de lumini şi, cel mai mult, prin jocul excepţional al doamnei Mihuţ şi al lui Marian Râlea, cel care interpretează o dedublare mai mult decât un (dublu) rol: este Saşa care îl joacă pe Saşa cel de 8-9 ani.
Unu, doi, unu, doi… numele meu este Saşa Saveliev. Sunt elev în clasa a doua şi locuiesc cu Bunica… Şi cu Bunicul. Mama m-a schimbat pe un pitic vampir şi m-a părăsit. De atunci atârn ca un crucioi de gâtul Bunicii. Şi asta se întâmplă de la patru ani.
Am urât-o pe Bunică, am urât-o cu pasiune, chiar, fiindcă eu însămi am fost obiectul unei iubiri ce trece peste limitele sentimentului frumos şi se duce în obsesie, în posesivitate, în a cere celor din jur să facă pentru tine mai mult dacât faci tu însuţi, cu titlul de “trebuie să primesc pentru că iubesc”. Trebuie şi iubirea nu au nici o legătură. Niciodată.
(îmi dau seama acum că, pe măsură ce scriu, mă încarc cu stările pe care, încordată fiind aseară (din alte motive), am refuzat să le las să mă cotropească)
Am înţeles-o pe Mamă, incapabilă să ţină piept Bunicii, împărţită între iubirea de femeie, cea maternă şi cea filială, egoistă şi ea, sacrificându-şi copilul pentru a-şi salva propria imagine despre sine…Din perspectiva asta, pentru mine Bunicul şi Tolea, au doar rolul de a creiona încă şi mai bine personajele Mama şi Bunica, pentru ca acestea două să explice desăvârşit personajului Saşa, cel împărţit între Viaţa reală şi Fericirea rară.
Restul e istorie. Istorie foarte personală a fiecăruia: toţi avem nişte demoni prin dulap. Vă recomand insistent spectacolul, ca exerciţiu de exorcizare. Doare, da. Însă, uneori, e necesar.
În fine, de aseară, ascult asta pe repet. Nu e întâmplător şi are legătură cu tot ce am scris mai sus… printre rânduri.
foto
