Anul trecut am fost la Toamna Orădeană, şi mi-a plăcut şi am adus multe poveşti faine de acolo. Anul ăsta nu s-au aliniat agendele (nici măcar aia a festivalului cu pricina, dar asta e altă poveste) şi planetele, dar Oradea are, în perioada asta, un festival de teatru, internaţional chiar, şi de-asta s-a dus acolo Oltea Zambori aka Nebuloasa, şi a avut amabilitatea să scrie următorul guest-post – foarte mulţumesc!!!
Drept răsplată, Olteo, mănâncă o brioşă d-aia cu stafide de la Conti în numele meu! :))
Acesta este un guest post scris de Andreea Burlacu – ea a reuşit să ajungă la conferinţă, spre deosebire de mine, şi îi rămân datoare pentru text! Poftim, am spus-o cu martori, Burlaco! Acum luaţi de citiţi ce povesteşte Andreea de CSR şi alte lecţii.
Dupa o zi complexa in care s-a discutat despre reducerea impactului asupra mediului, a sosit momentul dezbaterii subiectului dezvoltarii comunitatilor locale.
Mona Nicolici (Petrom, Community Relations & Social Affairs Manager) a deschis primul panel cu o lectie invatata in cadrul indelungatei sale activitati in CSR: sustenabilitatea nu poate fi obtinuta decat prin crearea de valoare comuna, iar inovatia si cresterea sanatoasa a unui business trebuie sa tina cont de comunitatea in care activeaza. (Business growth innovation + community development = shared value )
Petrom crede în dezvoltare sustenabilă, din comunitate pentru comunitate
Reteta pe care cei de la Petrom o folosesc in cadrul proiectelor de CSR e reprezentata de cei 3O: obiective, obstacole si oportunitati, iar in ceea ce priveste obiectivele, Mona Nicolici a declarat: “investind in abilitatile oamenilor din comunitati si in oportunitatile existente in locurile in care activam pentru a investi in viitorul Romaniei, astfel incat comunitatile sa se autosustina si dezvolte. Cum putem ajuta comunitatile fara sa uitam de obiectivele de business: crearea unui spatiu de valori comune, idei care sa genereze castiguri de ambele parti???
Obstacolele cele mai des intalnite sunt diferentele psihologice si cele demografice dintre comunitati. Astfel, s-au creat zece “action teams” cu oameni care cunosc problemele comunitatii, inteleg dificultatile cu care se confrunta acestea si pot gasi solutii viabile.
foto: Revista BIZ
Explicand modul in care Petrom s-a implicat in comunitatile in care activeaza, Mona Nicolici subliniaza importanta de a avea oameni in acele comunitati, pentru ca “nu ai cum sa intelegi o comunitate stand acasa, la televizor???
Directiile pe care se concentrează cei de la Petrom sunt: cultivarea unui comportament de business responsabil, adica educarea angajatilor cu privire la sustenabilitate, cartografierea impactului business-ului asupra comunitatii, a problemelor socio-economice din comunitati, identificarea nevoilor si a urmatorilor pasi de urmat.
Noile directii de urmat sunt: gasirea unor noi surse de venituri pentru comunitati: dezvoltarea antreprenoriatului social, parteneriat cu FDSC granturi ONG-urilor locale, incubator de afaceri, cresterea nivelului de educatie prin Scoala lui Andrei: cresterea resurselor educationale, continuarea dezvoltarii sistemului de telemedicina, continuarea crearii si dezvoltarii grupurilor de initiativa.
O alta strategie demna de studiat este cea pe care o adopta GSK in Romania. GSK a identificat cele mai mari nevoi, apoi a stabilit trei piloni principali: sanatatea pentru toti, comportamentul etic, oamenii si comunitatile.
Andreia Cucu (GlaxoSmithKline, Central Europe Communications Lead, PR & Communication Manager GSK Romania) a anuntat ca anul acesta, GSK Romania va lansa primul raport de CSR pentru activitatile de la noi din tara, un raport demn de urmarit si studiat pentru toti cei interesati de domeniul CSR-ului.
Semne de întrebare de la conferinţă, gânduri şi concluzii
Nu in ultimul rand, debaterea a ridicat niste semne de intrebare foarte interesante, intrebari pe care vi le expun pentru o meditatie adanca acasa: (plus cateva ganduri personale)
1) Sunt multi care spun ca filantropia corporativa este fie o incercare de distragere a atentiei de la probleme reale, fie doar o miscare de PR. Ar trebui sa le mai cerem companiilor sa ajute?
Companiile sunt parte a comunitatilor, consuma si aduc anumite prejudicii, fapt pentru care sunt datoare sa contribuie. E normal ca ele sa participe la dezvoltarea durabila a societatii. Intr-adevar trebuie sa fim atenti la modul in care acestea aleg sa faca CSR, insa daca impactul lor asupra dezvoltarii comunitatii este considerabil, conteaza mai putin intentiile PR-istice.
2) De unde stim daca actele de generozitate (in interiorul sau exteriorul companiei) sunt “sincere”? Conteaza?
Toti actorii actioneaza conform unui plan in vederea atingerii unui scop. Atat timp cat efectul implicarii conteaza in societate, investitiile pe care o companie le aduce in comunitate sunt mari, consider ca “sinceritatea” este un element mai putin important.
3)Sunt importante rapoartele de CSR? Le citeste cineva? Daca se poate si fara, n-ar fi mai inteligent pentru companii sa nu le faca?
Sunt importante atat timp cat sunt sincere si ofera date la ca realtfel nu putem avea acces. Sunt cu siguranta citite de cei interesati de domeniu ce activeaza si isi doresc sa-si extinda aria de cunostinte.
4) Au curajul companiile sa raspunda la preocuparile majore ale stakeholderilor? Avem exemple cu adevarat inspirationale?
5) Cum convingem un director financiar, un CEO sau un actionar interesat doar de profit ca transparenta este buna? Cum ramane cu problema competitiei si cu riscurile de imagine? Nu e mai profitabil sa nu fii tu cel transparent?
Ei, poate aveţi şi voi nişte răspunsui, hm?
Nu am putut participa la Grandprix-ul blogosferei, dar am avut corespondent acolo, nimeni alta decât buna şi nebuna mea prietena, Andreea Andreescu, ale cărei impresii le redau mai jos! Citind ce-a scris Andreea şi twitturile care au curs despre eveniment cred că se cuvin felicitări organizatorilor şi maxime păreri de rău că nu am putut fi acolo!
Enjoy reading!
Care pe karting: Grandprix-ul Blogosferei
Recunosc, îmi plac senzaţiile tari. Ştiu că pentru voi, şoferi de Bucureşti, e-o joacă, dar pentru mine kartingul e adrenalină-n stare pură. Asta vine din partea unui om care şi-a făcut şcoala înjurând printre dinţi şi-a declarat ritos la sfârşitul ei ca n-o să-şi ia permisul niciodată şi-şi asumă împăcat scaunul din dreapta, schimbatul CD-urilor, şi, cum altfel, nelipsita ţigară…
Ieri, la Grandprix-ul Blogosferei de la Amckart Pipera, am avut ceva emoţii. Evenimentul organizat de Cineforum şi gaşca veselă de la TopGear cu ocazia lansării filmului Cars 2 adunase o tabără de bloggeri acolo, mai toţi băieţi, cu aere de mari cunoscători într-ale maşinilor. Discuţiile dinaintea competiţiei analizau savant unde-i bine să frânezi pe circuit şi ce caracteristici tehnice au karturile. Eu una, aveam dificultăţi în a ţine minte, după trainingul tinut de staff-ul Amckart, unde-i frâna şi unde-i acceleraţia…. Şi-n plus, mă impresiona logistica competiţiei (bravo Rogalski-Grigoriu) – erau patru grupe de calificări în toată regula, timpii se măsurau instant la ieşirea din cursă, başca se faceau pronosticuri şi se puneau pariuri …
Din fericire, nu mi-a trebuit mult. M-am îngrămădit în bolid, am apasat timid piciorul pe pedală (am mai întrebat o dată, încet- încet-de-tot, să nu m-audă restul băieţilor din grupă: “dreapta, asta-i acceleraţia, daaa????), şi l-am dus până la fund. Şi dus a fost şi instinctul meu de conservare. Nicio frână până la finalul cursei, două ieşiri în trombă de pe traseu, scârţâituri de roţi ca-n filmele italiene cu buget excedentar. Si pulsul, tot timpul la maxim, respiraţia, tot timpul sacadată, sângele, tot timpul pompând… N-am numărat turele (mi-au zis la final c-au fost şapte). N-am numărat maşinile de care-am trecut. Nici măcar n-am mai apucat sa mă-ntreb pe unde-i “politically correct??? sa depăşeşti în aşa situatii sau cât de agasaţi de stilul meu indefinibil de condus sunt restul nefericiţilor de pe pistă. N-am simţit decât viteza şi kartul zgâlţâindu-se din toate fibrele. Şi praful, şi zgomotul asurzitor, si volanul vibrând, şi din nou pista liberă-n faţa mea….
M-am oprit buimacă la final. Fără nicio exagerare, m-am aşteptat să intru-n primii zece, dar am fost abia a 14a din 33 de concurenţi. Cred că m-a costat ceva timp preţios prima ieşire de pe traseu, cand m-am învârtit spectaculos într-o curbă, altfel eram în finală…
P.S. Marea mea dezamăgire a fost c-am ratat să conduc (cu Titi Aur langa mine!!!) preafrumosul Volvo portocaliu oferit spre drive-test, când s-au prins organizatorii că n-am permis… Ah, şi am fost atât de aproape! :)