Anul trecut am fost la Toamna Orădeană, şi mi-a plăcut şi am adus multe poveşti faine de acolo. Anul ăsta nu s-au aliniat agendele (nici măcar aia a festivalului cu pricina, dar asta e altă poveste) şi planetele, dar Oradea are, în perioada asta, un festival de teatru, internaţional chiar, şi de-asta s-a dus acolo Oltea Zambori aka Nebuloasa, şi a avut amabilitatea să scrie următorul guest-post – foarte mulţumesc!!!
Drept răsplată, Olteo, mănâncă o brioşă d-aia cu stafide de la Conti în numele meu! :))
Oradea, zilele astea, e într-un fel de sărbătoare: se întâmplă prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea. Mai pe scurt, FITO. Teatrul Regina Maria (căci ei sunt organizatorii acestui festival) nu sunt la primul eveniment de amploare. Acest festival internaţional s-a născut din fostul Festival de Teatru Scurt, care acum a rămas doar o secţiune în eveniment. Pe lângă teatrul scurt, mai avem parte de o secţiune de teatru-circ şi una de teatru pentru copii.
Lăudabilă intenţia orădenilor de a se înhăma la aşa o desfăşurare de forţe: 10 zile, multe spectacole, şi mai multe evenimente de stradă, o competiţie de teatru scurt şi un juriu competent. Eu am ajuns aici în ziua a patra şi am plonjat direct în vizionarea de spectacole care mai de care mai ofertante.
Avantajele mele, ca acreditat de presă, e că am acces în locuri mai puţin vizibile şi mă pot delecta cu atmosfera din spatele uşilor închise sau cu cea de dinainte de spectacole, unde oameni de teatru se întâlnesc la o scurtă poveste. Unele lucruri nu se pot povesti, acei oameni se deschid simţindu-se în siguranţă printre ai lor, dar alte întâmplări aduc zâmbet pe buze şi mă fac să descopăr oameni pe care îi ştiu doar din prisma admiratorului.
Primul contact cu festivalul l-am avut luni dupa-amiaza, când am fost să-mi ridic acreditarea de presă. Toată lumea muncea în biroul de la ultimul etaj al teatrului, dar era acolo o veselie de neimaginat. Se mânca pe sărite, se răspundea la telefoane urgente, la întrebări venite ad hoc de la alţi oameni din organizare. Şi totul într-o voie bună ce-mi amintea de vacanţă, nicidecum de presiunea unui festival foarte mare.
Încărcată de energia asta pozitivă, am plecat spre primul spectacol, zăbovind puţin în faţa intrării pentru o ultimă tigară. Bine-am făcut, că la scurt timp după asta lângă noi s-a oprit Zeno Fodor (critic de teatru, membru al juriului festivalului, alături de Mircea Diaconu, Florica Ichim, Doru Mareş şi Ioana Moldovan), care ne-a mărturisit că are emoţii pentru Doru Iosif (urma să vedem Dumnezeu e un mafiot, spectacol al Teatrului Naţional Timişoara). Îi fusese profesor, iar asta mi-a reamintit că, la fel cum în ochii părinţilor nostri vom rămane mereu niste copii, în ochii dascălilor vom rămâne mereu acei tineri pe care i-au îndrumat spre primele decizii ale viitorului profesional.
Prima ediţie a FITO îmi dă o stare de bine. Poate că înca nu e foarte cunoscut, poate că va mai dura până să primească atenţia pe care o merită, dar cred ca oamenii ăştia ce muncesc aici cu multă pasiune sunt pe drumul cel bun. Şi dacă vă nimeriţi pe la Oradea week-end-ul ăsta, daţi un ochi pe program şi faceţi-vă timp pentru o piesă de teatru.
Leave a Comment