Am chiulit data trecută la lecţiile de dans, ştiu, dar a fost un motiv special. Nu sunt mândră de mine, mai ales că, în lipsa mea, fetele au mai făcut o tură de salsa, parcă şi mai caliente decât atunci când am fost şi eu. Mi-a arătat (The) Anne Marie paşii, dar… E greu la dans cu paşii mici! :)
Oricum, ieri mi-am tocit pingelele pe ritmuri de cha cha cha şi, deşi mai rapid şi, deci, mai istovitor, dansul ăsta a fost cel mai pe placul meu de până acum. Poate şi pentru că, după ce am văzut, vinerea trecută, nişte dansatori (mult) mai învăţaţi decât mine, acum parcă seamănă ce-am făcut eu cu ce făceau ei. Lasă figurile add-on, că până acolo mai am muuuult!
După ce-am plecat de la ora de dans, veselă nevoie mare!, m-am trezit că ţopăi pe stradă în acelaşi pas din sală, numărând mai în gând mai cu voce tare un’ doi cha cha cha. Şi, mă rog, mi-am luat un ventilator, dar asta e deja altă poveste :)
Încă o lecţie de dans, încă o experienţă – a mi me gusta bailar! Salsa a fost de data asta şi, spre deosebire de lecţia de vals, acum am avut încălţări (mai) potrivite pentru dans decât papucii de data trecută! Şi a fost numai bine, fiindcă salsa e un dans rapid, alert şi… mai istovitor decât valsul!
Deşi paşii mi-au făcut ceva probleme, că nu pricepeam exact unde intră bătăile alea în ritm, pe numărat şi pe muzică, mi-a plăcut mai mult, e mai în stilul meu, aşa, mai vesel, mai alert! Şi tot mă întreb de unde naiba găseşte Bursucu atâta răbdare pentru a ne îndrepta stângăciile, fraaaate! Candid camera video în sala noastră ar face furori pe net! :))
Un pic de istorie. Salsa e un dans sincretic, o combinaţie între stilurle africane şi cel european (spaniol) şi, aşa cum e acum, are o istorie de vreo sută de ani… Doar imaginaţi-vă cum încercau demoazelele de-acum un secol să imite el ritmo caliente! Ritmul muzical optim pentru salsa e între 160 şi 220 beats per minute – acum înţelegeţi de ce e greu? – şi s-au dezvoltat deja câteva stiluri de salsa, majoritatea în pereche, mai puţin suelta, care e mai de bâţâială, aşa!
Cu excepţia Andrei, care a mai luat nişte lecţii şi se mişcă suuuuper bine, noi, celelalte, cred că am inventat un nou stil, salsa 2.0! Dar, oricum ar fi, ce ziceam data trecută despre rigoare şi disciplină rămâne în picioare, şi ăsta e şi motivul pentru care sunt tentată să mai fac lecţii şi după ce se termină campania pentru Gillette Venus.
Aş vrea eu să fiu Dancing Queen! Mă rog, de fapt, n-aş zice că stau fix rău la capitolul bâţâială pe ring, dar în nici un caz nu m-aş putea clasifica la vreo categorie mai serioasă. Taman de-aia m-am bucurat ca un copil că o să merg la cursuri de dans. Şi nu aşa, oricum, ci în grup organizat de Borţun-Olteanu în cadrul campaniei pentru Venus Gillette. Adică nu doar că am primit produsul “în teste” ci, dincolo de piele fină, chiar ni se oferă o experienţă numai bună de povestit – aviz companiilor şi agenţiilor care doresc campanii! :D
Deci, lecţii de dans, da? Şi nu cu oricine ci cu renumitul Bursuc, foarte simpatic, de altfel, pe care toată lumea îl ştie de la Dansez pentru tine. Aseară Joi seară, însă, la prima lecţie, eu am dansat pentru mine, na! Şi probabil că şi la celelalte şapte care urmează.
Dar s-o luăm încet… în paşi de dans, mai precis vals lent, adică ce am învăţat aseară. Nu eram eu dacă nu întârziam “niţel” – de data asta chiar nu din vina mea! – sau aş fi avut vreme să trec pe acasă pentru a-mi lua nişte încălţări de dans. Dar cum povestea e la persoana întâi, eu am întârziat şi eu am ajuns la cursul de dans… în “papuci”. De stradă, dar papuci. Norocul meu este că ieri am învăţat vals, adică ceva mai lent, dar chiar şi aşa, tot am mai scăpat paşi aiurea din pricină de încălţări. Bad me!
Pas, ţop, ţop, pas, ţop, ţop, pe vârfuri, ca o dansatoare desăvârşită în papuci ce sunt!, pas lateraaal, grijă la genunchi, capul sus, măi!, zâââmbeeeeşte!, pas, ţop, ţop, pe vâââr-furi!, aaaacum, haideţi, cu mine, capul sus am zis!, aşaaaa, foarte bine, stăm drept, da?, hai, încă o dată! Pas în faţă, pas lateral, pătrat, pătrat “sărit”, întoarcere precum figurinele din ceasul turnului sighişorean de care n-am mai apucat să scriu – dar speranţa moare ultima!
Dacă mi-a plăcut? Daaaaaaa! Mi-a plăcut teribil, n-am avut un dram de febră musculară, am repetat paşii azi dimineaţă şi o să-i şi predau mai departe, că doar n-o să valsez de una singură sau cu colegele bloggeriţe! Ta na naaa! De fapt, dacă aveţi un pic de răbdare, în clipul de mai jos sunt câteva fete care se descurcă aproape la fel de bine ca noi, după lecţia de ieri:
Ce trebuie să ştiţi, însă, dacă vă vine ideea de a vă apuca de aşa lucrătură, este că nu e simplu. Trebuie concentrare, trebuie disciplină şi coordonare. În plus, pe lângă toate astea (şi încălţăminte adecvată!), mai e nevoie să ai şi ceva graţie, nu să te mişti, trop-trop, ca robocop, oricât de precis, şi, da, să nu uiţi să zâmbeşti!
Oricum, ieri mi-am tocit pingelele pe ritmuri de cha cha cha şi, deşi mai rapid şi, deci, mai istovitor, dansul ăsta a fost cel mai pe placul meu de până acum. Poate şi pentru că, după ce am văzut, vinerea trecută, nişte dansatori (mult) mai învăţaţi decât mine, acum parcă seamănă ce-am făcut eu cu ce făceau ei. Lasă figurile add-on, că până acolo mai am muuuult!
