Azi am avut parte cu toții de un spectacol demn de manifestările populare din vremurile de tristă amintire, când pionierii și oamenii muncii erau luați cu japca de la școală ori din producție și erau târâți pe stadion. Sigur, de data asta n-a fost timp de repetiții așa că am fost lipsiți de faimoasele desene realizate din plăcuțe ridicate de participanți. Au fost, în schimb, multe steaguri tricolore, pancarte, bannere și alte jucării de BTL.

M-am uitat la transmisia TV de la stadionul ???Lia Manoliu??? așa cum mă uit la documentarele cu șerpi: scârbită dar, în același timp, fascinată cumva. Și îngrijorată.

Am fost fără chef zilele astea, habar n-am de ce, exact, chestii neterminate, ca de obicei, chestii neprevăzute, ca de obicei, şi, în general chestii de care n-am poftă. Ca de obicei. Şi n-am vrut ca scrisul să fie la impuse, sunt suficiente altele.

N-am nici cea mai vagă idee despre cauza acestei lehamite, o fi soarele călduţ care nu reuşeşte să mă încarce, muzica veselă care nu reuşeşte să mă înveselească, nişte veşti nu prea încântătoare nici ele,  ba chiar enervante… Mi s-o fi terminat energia săptămâna trecută când am rezolvat dezastrul casnic şi am trecut de la sezonul toamnă/iarnă la cel de primăvară/vară. Habar n-am!

Oricum, dintre toate, măcar mi-am păstrat intact cinismul, dar asta e ceva ce probabil nu-mi face cinste în aceste zile în care credincioşii se înghesuie prin pieţe şi supermarketuri, golind rafturile cu delicateţea unor termite! Şi nu pot să nu mă întreb unde e lumina, Duhul Sfânt (sau măcar al blândeţii) în perioada asta?! Pre(a)ocupaţi de ce punem pe masă am uitat, oare, să mai punem ceva şi-n suflet, sau dacă stomacul se umple până la refuz intră în vigoare legea compensaţiei?! Las’ că-i bine!

Eh… Ziceam că n-am chef, şi chiar nu prea am, aşa că de ce nu m-aş duce, mai bine, la piaţă?! Că dacă-i bal, bal să fie! Pâine, pască, ouă, drob! şi #fieca, normal! Ceea ce vă doresc şi vouă! Şi un cântec vesel să cântăm, la naiba! :)))

Investigaţii? Din părţi! Nu mai există aşa ceva! Tot ce apare acum la TV sunt “servite”, documente pe care le trimit “pe surse” diverşi, după cum dictează interesul politic al momentului. Anchete? Nici din alea! Avem, în schimb, “stenograme” si păreri. Niciodată presa românească n-a fost mai bolnavă, mai tristă şi mai inutilă pentru nevoia de informare a celor care, vai, câtă ironie!, plătesc pentru “informaţiile” primite!

Ca să nu mai spun că însăşi presa a devenit subiect de scandal, un lucru minunat care spune o grămadă despre cum înţelege patronatul, respectiv managementul unei televiziuni să facă afaceri în media. Indiferent dacă golănaşul bătrân l-a şantajat sau nu pe cel tânăr ori toată povestea e doar o campanie foarte foarte foarte proastă de imagine pentru cei implicaţi/citaţi şi deplorabilă pentru postul cu pricina. E o măgărie penală, ca un furt, ca o bătaie, ca orice altă potlogărie! Să fie cercetat, închis, terminat sau, după caz, eliberat! Nu mă interesează!

În timpul ăsta, o bucăţică de fată, de numai 48 de kilograme, Alina Dumitriu pe numele ei, ajunge în finala câştigă titlul la Campionatului European de Judo. Dar pentru asta nu avem News Alert, deh…

De ceva vreme asist la decăderea presei din România. Am pus, mental, tot soiul de limite inferioare: “Oare se poate şi mai rău?!”. S-a putut. Mereu se poate. La capitolul ăsta, jurnalismul autohton se întrece pe sine în stabilirea unor triste recorduri negative. Dar trebuie, totuşi, să existe o limită. Trebuie, nu?

De aceea, vă invit la un exerciţiu de imaginaţie: care e cel mai sinistru lucru, cel mai oribil şi cel mai lipsit de profesionalism lucru pe care trebuie să-l vedem/citim în presă pentru ca această decădere să se opreasca? Are cineva atâta imaginaţie?!

Hint: uitaţi de vorbe urate, gramatică, divorţuri, cafturi şi înmormântări live. Au fost deja bifate!