Am fost fără chef zilele astea, habar n-am de ce, exact, chestii neterminate, ca de obicei, chestii neprevăzute, ca de obicei, şi, în general chestii de care n-am poftă. Ca de obicei. Şi n-am vrut ca scrisul să fie la impuse, sunt suficiente altele.

N-am nici cea mai vagă idee despre cauza acestei lehamite, o fi soarele călduţ care nu reuşeşte să mă încarce, muzica veselă care nu reuşeşte să mă înveselească, nişte veşti nu prea încântătoare nici ele,  ba chiar enervante… Mi s-o fi terminat energia săptămâna trecută când am rezolvat dezastrul casnic şi am trecut de la sezonul toamnă/iarnă la cel de primăvară/vară. Habar n-am!

Oricum, dintre toate, măcar mi-am păstrat intact cinismul, dar asta e ceva ce probabil nu-mi face cinste în aceste zile în care credincioşii se înghesuie prin pieţe şi supermarketuri, golind rafturile cu delicateţea unor termite! Şi nu pot să nu mă întreb unde e lumina, Duhul Sfânt (sau măcar al blândeţii) în perioada asta?! Pre(a)ocupaţi de ce punem pe masă am uitat, oare, să mai punem ceva şi-n suflet, sau dacă stomacul se umple până la refuz intră în vigoare legea compensaţiei?! Las’ că-i bine!

Eh… Ziceam că n-am chef, şi chiar nu prea am, aşa că de ce nu m-aş duce, mai bine, la piaţă?! Că dacă-i bal, bal să fie! Pâine, pască, ouă, drob! şi #fieca, normal! Ceea ce vă doresc şi vouă! Şi un cântec vesel să cântăm, la naiba! :)))


Share: