Singura şi unica ocazie când am mers pe drumul propus de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de asigurări de Sănătate, fără să scurtcircuitez sistemul sunând pe la prieteni medici, a fost când am făcut sinuzită. Fără să ştiu că parcursul clasic impus de sistemul de asigurări avea să dureze aproape şase luni şi că putea să mă omoare.

În mod normal, când eşti suferind, trebuie să mergi la medicul de familie care îţi indică specialistul la care să mergi şi-ţi dă şi o trimitere în acest sens, că parcă fără trimitere nu eşti bolnav! Am văzut specialistul, o doctoriţă de la policlinica Povernei, care m-a trimis să fac radiografie şi mi-a indicat în acest sens o policlinică cu plată, cea de pe Batişte. Cu filmul în mână, mi-a prescris ampicilină. Fireşte că aia a avut fix efectul de frecţie la picior de lemn, o duioasă palmă după ceafă pentru sinuzita mea. Dar eram mică şi tâmpită pe vremea aia, şi am respectat tratamentul prescris. Distracţia mea începea…

Am ascultat mai devreme intervenţia ministrului sănătăţii la Europa FM, intervievat (cam prea agresiv) de Elena Vijulie. Situaţia de la Caritas a atras tunetele şi fulgerele opiniei publice şi ale presei. Dar ministrul a explicat clar: trei din cele patru clădiri ale Caritasului trebuie retrocedate proprietarilor, iar anunţul privind încetarea finanţării spitalului (unul din cele 67 de spitale ce urmează să se închidă), ce urma să survină pe 1 aprilie, a fost trimis către spital în ianuarie! În ianuarie!!!

Deci personalul medical de la Caritas ştia foarte bine că la 1 aprilie se închide spitalul. Şi totuşi au continuat să facă internări. Fireşte, acum e vina ministrului că, odată respectat ordinul, o parte din pacieni au trebuit mutaţi cu targa sau cu incubatorul! Pentru că au fost internaţi într-un spital care se închidea, de către nişte medici care ştiau că spitalul se va închide. Şi toată lumea l-a făcut criminal pe ministru! Nu e ceva greşit în “poza” asta?!

Multe din aceste spitale sunt vai de capul lor. Au datorii uriaşe, lipsa de materiale medicale şi de personal calificat. În multe dintre ele sunt internaţi pacienţi care nu necesită asistenţă medicală super specializată ci doar îngrijire. Da, una peste alta, sunt o pierdere de bani.

În altă ordine de idei, noi nu avem educaţia prevenirii bolilor. Nu pricepem să ne facem , regulat, câte un control, câte un set de analize – gratuite, de altfel, cele mai multe dintre alea de bază. Nu ştim să respectăm paşii unui control medical: medic de familie – medic specialist – spital. Nu, noi aşteptăm până e prea târziu pentru o asistenţă primară şi ajungem sau ne ducem direct la spital. Ceea ce implică alte costuri pentru sistem. Nu i se pare nimănui aiurea să plătească ITP-ul pentru maşină, schimb de ulei şi alte lucruri, însă când vine vorba de propriul organism, poate şi pentru că nu primim amendă dacă chiulim la control, nu ne ducem.

Departe de mine ideea că sistemul sanitar autohton ar fi în regulă. Dar, îmi pare său s-o spun, nici noi, beneficiarii, nu ne îngrijim de sănătatea noastră cu mult mai mult decât o fac onor guvernanţii!