Acum fix trei ani apăsam pentru prima dată butonul Publish pentru un post scris pe blogul ăsta. De atunci au apărut un pic peste 1300 de alte posturi, multe dintre ele cu o serioasă încărcătură emoţională. Totuşi, la nici un alt “publish” nu am avut atâtea emoţii ca la cel în care am deschis uşa casei mele virtuale.

Nu vreau să fac o retrospectivă a anului, nu vreau nici să public statistici de trafic, pentru mine e important să ştiu că poveştile de aici ajung (şi) la alţii şi că, uneori, reuşesc să vă fac să zâmbiţi, să citiţi o carte ori să vedeţi un film sau un spectacol care mi-au plăcut mie, să încercaţi un produs ori un serviciu, să vă aduc mai aproape felurite experienţe faine, idei şi oameni speciali.

Nu ştiu când au trecut, dar, iată, sunt doi ani de când printrerânduri.eu îmi face mie program de scris iar vouă, sper, de citit! Au trecut repede, de-acum vorbim, ne deplasăm mai mult dar şi muncim mai mult… Mult mai mult. Blogul ăsta m-a învăţat disciplina mai sever decât au făcut-o mulţi ani de muncă, parol!, fiindcă la birou poate te mai fofilezi, dar aici, dacă nu scriu, nu apare! E cu adevărat atât de simplu! :)

Anul trecut pe vremea asta făceam o retrospectivă a campaniilor importante din care fusese parte blogul meu, dar acum nu vreau să fac asta fiindcă, deşi satisfăcător ca idee, ca recunoaştere, cel mai important pentru mine rămâne conţinutul: da, şi articolele din campanii, fiindcă am muncit şi pentru ele, să fie intresante pentru voi, dar mai ales festivalurile de care v-am povestit aici, filmele văzute în avanpremieră, cărţile despre care am scris, ştirile, exclusivităţile, poveştile strânse de peste tot şi interviurile pe care le las la urmă pentru că presupun cele mai multe ore de muncă.

M-am străduit să găsiţi în fiecare zi ceva nou de citit printrerânduri şi, de obicei, să fie lucruri faine, care să vă facă să zâmbiţi ori să vă ajute în munca voastră, în special pe cei care lucrează în comunicare şi joburi adiacente, am încercat să scriu de bine, fiindcă e destul “de rău” în realitatea fiecăruia dintre noi şi pentru că eu cred că se face primăvară cu fiecare floare! :)

Totuşi, nu pot să nu mulţumesc şi companiilor care au avut încredere că aici pe blog povestea despre produsul ori campania lor poate fi scrisă în aşa fel încât, voi, cititorii, să găsiţi ceva util, ceva interesant de citit şi de aflat şi, nu în ultimul rând, concursuri. Vor mai fi, fără îndoială, iar până la următoarea aniversare îmi propun să bifez mai ales colaborări de lungă durată fiindcă mi se pare mai constructiv pentru toată lumea: cititori, proiecte, autor. Deci mai multe reportaje cu oameni faini, mai multe interviuri, festivaluri şi, da, mai multe poveşti şi concursuri.

De altfel, party-ul aniversar printrerânduri.eu o să ţină ca-n poveşti, o săptămână, şi, în fiecare zi, cu ajutorul partenerilor o să aveţi ocazia de a câştiga câte un cadou, sau mai multe, aici, pe blog. Ziua, povestea şi cadoul pentru o săptămână în care vă premiez, dragi cititori, pentru că sunteţi aici, la întâlnire, în fiecare zi, mai mulţi şi mai frumoşi. Vom avea, aşadar, cadouri frumoase pentru voi de la IKEA, Porsche România, Colour – Beautiful Things, Biblionet, Redds, alinturi de la Farmec, cărţi faine de la Univers, Nemira şi All, şi, desigur, surprize, aşa că vă aştept cu drag la petrecerea de doi ani, tot aici, printre rânduri!

printreranduri.voi! :)

Când am început să scriu pe blog, pe un blog, acum mai bine de şase ani, am pornit de la ideea de jurnal online şi, deşi tot ce scriam acolo era personal, nu tu interviuri, nici gând de petreceri online sau aşa ceva, nici măcar nu-mi semnam posturile cu numele meu ci cu pseudonimul – oarecât consacrat, ce-i drept! – de Ilinca Dima. Şi până n-am ajuns printrerânduri, tot Ilinca am rămas online, cu supărările şi bucuriile mele personale, vorbind, adesea, codificat, mai ales când mă supăra vreun coleg sau, mai rău, vreun şef!

Blogul ăsta pe care-l citiţi acum – şi vă mulţumesc pentru asta! – e altfel, e mai puţin personal şi mai mult un produs publicistic, dacă vreţi, legat de ceea ce iubesc şi de ceea ce mă face să reacţionez, mai mult decât legat de ceea ce fac. Încerc să aplic lecţiile învăţate de la Darly şi să scriu de lucuri faine pe care vreau să le arăt cu textele mele, şi să ajut, pe cât pot, tinerii care încearcă să lucreze în comunicare, cu oricâtă experienţă am căpătat eu în ăştia zece ani de când lucrez în acest domeniu şi ce mai adun şi de la alţii – de exemplu, seria de interviuri cu şefi de agenţii de PR!

O să fiu onestă cu voi: uneori e dezamăgitor să vezi că articole la care ai muncit de ţi-au sărit capacele, ore de interviu sau de documentare, se bucură doar de câteva aprecieri, iar altele, cu subiecte poate mai facile, se rostogolesc pe net din recomandare în recomandare. Ieri, după ce am postat interviul cu domnul profesor Tifor şi am văzut că nu are comentarii şi nu prea e recomandat, m-am întrebat dacă nu cumva e ceva greşit la aşteptările mele de la voi ori la articol, pentru că dom’ profesor e atât de minunat! Iar azi, când am revenit acasă după o întâlnire matinală, şi am văzut că sunt şi comentarii şi multe recomandări, am avut pornirea asta să vă spun că sunteţi cei mai minunaţi pentru că îl iubiţi pe domnul profesor!

Aşa că, dragilor, acest post e, mai mult decât altele, special pentru voi, cu dedicaţie, aşa, fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc pentru că reacţionaţi la lucruri faine, poveşti şi oamenii atât de frumoşi pe care eu încerc să-i aduc aici, printrerânduri. Mulţumesc!

(poza asta e făcută la Sibiu, în 2008, când nu-mi era tocmai bine, şi mă uit la ea de fiecare dată când am nevoie să-mi aduc aminte că ne trebuie şi văi, tocmai ca să putem simţi mai bine culmile!)

Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt!

Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am reuşit să-l conving pe Brăduţ să se lase licitat, iar pe cei de la Air France să ofere câştigătorului un bilet tur retur Bucureşti – Bangkok şi sunt sigură că banii pe care i-am strâns astfel au schimbat ceva în bine!

Apoi a fost Redescoperă România şi ţin minte cât de încântată am fost când m-a sunat Bobby să mă întrebe dacă merg în prima tură. Restul, excursiile, haita şi tot ce a urmat reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit vreodată.

Am fost să cunosc oraşe şi branduri din România, la avanpremiere de filme, am făcut interviuri cu managerii celor mai importante agenţii de PR, am ajutat, cât am putut, să se strângă bani în câteva campanii umanitare, am făcut Mister Twitter şi alte nebunii în online. Tot blogul m-a ajutat să promovez mai bine evenimentele pentru care am fost angajată în calitate de PR, mi-a oferit experienţe de neuitat şi ocazia de a cunoaşte oameni speciali şi, nu în ultimul rând, m-a schimbat fiindcă mi-a impus o disciplină pe care nu o aveam înainte!

Dacă nu era blogul, toate astea nu aveau cum să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat! Nu-mi vine să cred că a trecut doar un an dar aşa e, iar azi, la aniversare, se cuvine să mulţumesc, în primul rând vouă, celor care mă citiţi şi comentaţi, apoi celor care au avut încredere în mine şi m-au implicat în proiecte de comunicare, celor care m-au ajutat în acestă aventură online, cu sfaturi, linkuri, RT-uri sau recomandări, dar, nu în ultimul rând, şi prietenilor mei din offline care au avut răbdare şi înţelegere atunci când am chiulit de la reuniunile noastre pentru că eram pe coclauri cu blogul sau pentru că aveam articole de scris!

VĂ MULŢUMESC!

În fine, ultima zi din această săptămână a cadourilor (îmi veţi permite, sper, să mă relaxez în acest weekend) vă aduce… printre rânduri! Trei seturi de rechizite de la Colour, fiecare cu suport pentru creioane, pix, mapă, notes şi caiet, toate marca Jordi Labanda, adorabile! Bonus, volumul “Tot ce ai vrut să ştii despre PR – răspunsul la 500 de întrebări” – pentru detalii sau alte întrebări, citiţi printreranduri :)

Pentru a primi aceste daruri, de data asta nu trebui să faceţi nimic special, doar să-mi spuneţi de ce (re)veniţi aici, printre rânduri, lucru pentru care vă mulţumesc, oricum!

Later edit: Cartea merge la Claudia Chiru, fiindcă are nevoie de răspunsuri la multele întrebări, un set de rechizite la Claudiu, unul la Anda (aştept adresa noului tău blog, să ştii!), iar cel de-al treilea la Nina. Vă mulţumesc, din nou, tuturor, pentru gândurile bune! You rule! :)

… şi am dansat, şi am cântat şi am mai dansat puţin, cam până spre patru dimineaţa, cum le stă bine unor tinerei trecuţi de vârsta liceului. Cum s-ar zice, un bairam pe cinste, cu oameni care au avut chef de distracţie aşa cum n-am mai văzut cam de pe vremea petrecerilor din liceu. Desigur, însă, altădată o s-o facem şi mai şi mai lată! :)

Vreau să mulţumesc tuturor petrecăreţilor pentru prezenţa lor dansantă, în mod special lui Claudiu Ciobanu, pentru ajutor şi entuziasm! Celor care şi-au confirmat prezenţa dar nu au venit, pe lângă faptul că au ratat o super petrecere, aş vrea să le spun că noi am făcut pregătiri şi pentru ei. Şi că aş fi apreciat un pic mai multă seriozitate la capitolul ăsta…

Tre’ să-i mai mulţumesc şi lui Carmen Macovei, care m-a ajutat cu primirea invitaţilor, gazdelor de la Carre şi, în mod special, prietenilor mei de la Silver Music, Alin şi Silviu, care s-au ocupat de sunet, muzică şi de karaoke – îi recomand oricând cu căldură fiindcă nu m-au dezamăgit niciodată în cei cinci ani de când lucrăm împreună!

Bineînţeles că acum îmi vin în minte o grămadă de cântece pe care nu am mai apucat să le ascultăm, dar nu văd nici un motiv pentru ca acesta să fie prima şi ultima retroparty, aşa că vor avea şi ele ocazia să ne înveselească. Oricum, cred că la karaoke cel mai mişto ne-a ieşit cântecul de mai jos. Olivia şi John ar putea să fie invidioşi, really!