Am vrut să mă fac medic, aşa că, în copilărie, citeam tot ce prindeam legat de felul în care funcţionează corpul uman. Din păcate pe vremea aia nu erau prea multe carţi pentru copii cu subiectul asta, dar îmi amintesc de una în care nişte oameni de ştiinţă se făceau mici, mici, şi porneau într-o călătorie prin corpul unui coleg, şi, desigur, de cartea Alunel vrea să înveţe medicină. Într-a şaptea, când am făcut anatomie, ştiam muşchii şi scheletul cu ceva timp înainte să ajungă profesoara la ele în manual. Şi cam tot atunci câştigam, împreună cu echipa, concursul Sanitarii pricepuţi, numaiştiu ce etapă.

De fiecare dată când sunt în Sibiu încerc să ajung la Brukenthal ca să văd ce expoziţii noi mai sunt şi, dacă am vreme şi de asta, să iau soldăţei de la magazinul de suveniruri. Sunt mici, cât un băţ de chibrit, au armuri din diverse epoci şi, din câte ştiu, au grijă de cei cărora le sunt oferiţi cu drag. Şi cum eu aşa fac, m-am dus să-mi refac colecţia. Nu am găsit soldăţei cum am vrut eu, dar am găsit o poveste cu doi motani. Eu mă declar mulţumită, şi sper că şi voi!

Un pic dezamăgită că nu am găsit colecţia de soldăţei, m-am mai uitat prin vitrina magazinului, poate-poate, şi aşa am zărit un magnet cu doi motani portocalii. Da’ ăştia doi cine mai sunt?, am întrebat, mirată. Adică pisici pe Facebook, înţeleg, sunt simpatice, dar ca suvenir de la Brukenthal…