Am vrut să mă fac medic, aşa că, în copilărie, citeam tot ce prindeam legat de felul în care funcţionează corpul uman. Din păcate pe vremea aia nu erau prea multe carţi pentru copii cu subiectul asta, dar îmi amintesc de una în care nişte oameni de ştiinţă se făceau mici, mici, şi porneau într-o călătorie prin corpul unui coleg, şi, desigur, de cartea Alunel vrea să înveţe medicină. Într-a şaptea, când am făcut anatomie, ştiam muşchii şi scheletul cu ceva timp înainte să ajungă profesoara la ele în manual. Şi cam tot atunci câştigam, împreună cu echipa, concursul Sanitarii pricepuţi, numaiştiu ce etapă.
Viaţa a avut alte planuri cu mine până la urmă, însă am păstrat un interes constant pentru medicină, cercetări şi descoperiri din domeniu, iar acum nişte ani buni chiar am făcut comunicare pentru un ONG de medici. În contextul ăsta am ajuns singurul ne-medic dintr-o echipă de la Ministerul Sănătăţii care a făcut o mulţime de inspecţii prin spitale. Am văzut atunci chestii care altora le-ar fi ieşit pe nas, am intrat în săli de operaţie, am văzut tumori şi maţe, sânge, săli de naşteri, pe toate fără să clipesc, deşi – şi o să mă limitez la asta – o cavitate abdominală deschisă nu miroase câtuşi de puţin îmbietor.
Sigurul moment în care m-am prelins uşurel pe lângă un perete, spre satisfacţia medicilor din echipa de inspecţie, care se mirau cum de n-am nici un stres de “civil” faţă de toate scârboşeniile, a fost când am văzut, în postoperator, un pacient cu genunchiul prins în şuruburi, care, la rândul lor, erau prinse într-o structură metalică exterioară. Amintirea şurubăriei trecută prin os îmi dă şi acum fiori, brrr!
Şi tot sistemul osos a fost singurul prin care am trecut un pic mai repede când am fost să văd expoziţia Human Body de la Antipa, o experienţă mai mult decât fascinantă, una prin care mi-aş dori să vă conving să treceţi – dacă n-aţi făcut-o încă – mari şi mici, fiindcă nu e absolut nimic dezgustător acolo. Ba dimpotrivă! De exemplu, felul în care au reuşit să reconstruiască capilare şi chiar vase mai mari de sânge le face pe acestea să arate ca cea mai fină dantelă, uşor colorată, de o frumuseţe atât de neaşteptată, încât singurul termen de comparaţie la care m-am gândit a fost un recif de corali.
Expoziţia este gândită ca o călătorie prin corpul uman, prin sisteme şi funcţii, din cap până în picioare, iar la începutul fiecărei săli ai materiale tipărite cu o sumedenie de informaţii inedite despre funcţionarea organismului şi detalii despre ce fac plămânul, inima, creierul şi alte organe mai puţin “celebre”.
Sigur, atenţia celor mai mulţi vizitatori este atrasă de exponatele “full body”, corpuri expuse în diverse poziţii, prin care se exemplifică diverse funcţii ale organismului. Sunt interesante, nu zic nu, dar mie mi-au plăcut mai mult şi mi s-au părut mai interesante părţile decât întregul.
Spre exemplu, şigur nu ştiaţi că inima noastră produce suficientă presiune, atunci când pompează, pentru a face sângele să ţâşnească la nouă metri, sau că nasul nostru poate reţine vreo 50.000 de mirosuri diferite. Sau, o chestie care m-a amuzat: la bărbaţi creierul reprezintă 2% din masa lor corporală în timp ce creierul unei femei este 2,5% din masa ei corporală. Sau că pentru a face e un pas e nevoie de colaborarea a 200 de muşchi! Şi câte şi mai câte!
Şi, da, e şi educativă. Dincolo de toate lucrurile pe care le vezi şi le afli despre buna funcţionare a organismului uman, în materialele informative se insistă pe sport şi, în general, pe tot soiul de apucături sănătoase. Cum e la plămâni, de exemplu, unde între cel ne fumător şi cel de fumător e o cutie în care, dacă respectiva comparaţie te-a convins, îţi poţi arunca pachetul de ţigări şi obiceiul cel rău. Când am fost eu, cutia arăta aşa, deci ceva-ceva funcţionează:
De asemenea, în expoziţie sunt prezentate efectele obezităţii sau ale neglijării propriului corp.
Înţeleg perfect că e alegerea fiecăruia să vadă în detaliu ce are pe dinăuntru, altceva decât sentimente, zic, şi cum funcţionează – sau nu funcţionează, fiindcă sunt şi anomalii, tumori şi alte manifestări de boli – propriul organism. Ştiu, de asemenea, că sunt părinţi şi profesori suficient de încuiaţi încât au refuzat copiilor lor o lecţie de anatomie (se face într-a şaptea, oricum!) pe care nu vor avea, probabil, altă şansă s-o aibă. Dar eu zic să mergeţi şi să luaţi şi copiii cu voi, dacă au vârstă şcolară. Mie, una, mi s-a părut remarcabilă.
Deşi iniţial a fost programată până pe 30 iunie, expoziţia s-a prelungit până pe 4 august. Nu mai e mult, dar e timp suficient să ajungeţi şi voi!
Detalii şi program găsiţi pe site-ul celor de la Antipa sau pe pagina de Facebook. Apropo, cred că Antipa face cea mai straşnică treabă de muzeu de pe la noi, respectiv educaţie şi comunicare! Au o mulţime de programe şi proiecte pentru copii şi nu doar pentru copii, aşa că din când în când mai treceţi pe la ei pe site, fiindcă sigur găsiţi o activitate interesantă pentru copii!
Leave a Comment