Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.

Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.

Poftim de le vedeţi!

Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!

În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:

Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:

Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)

Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:

Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:

Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:

Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!

Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))

Azi după amiază am fost la Muzeul Ţăranului Român pentru vernisajul expoziţiei Joaca de-a timpul.

Luaţi un ziar.
Rupeţi-l în bucăţi mici.
Puneţi bucăţile de ziar la înmuiat într-o găletuşă.
Agitaţi-le încetişor.
Scoateţi bucăţile una după alta.
Aplicaţi-le pe mulajul de lut în ordinea în care le extrageţi.

Nu, nu e dada… este atelierul de măşti din papier-mâché, este Joaca de-a timpul – aşa îşi prezintă organizatorii… joaca!

Exponatele sunt realizate de un grup de copii si mai mulţi voluntari şi sunt inspirate de o parte din tradiţiile încă practicate prin satele româneşti.Găsiţi acolo păpuşi din fân, măşti, tot soiul de forme lucrate în lut, în fine, o mulţime de lucruri faine.

Despre unele dintre aceste tradiţii s-a scris şi în campania Redescoperă România iar acesta e motivul pentru care o mică parte din haită a fost prezentă la vernisaj azi. Copiii artişti erau foarte veseli şi bucuroşi să-şi arate opera pe care o realizaseră şi, cumva, emoţia şi entiziasmul lor erau contagioase.

Vernisajul n-a durat prea mult şi a fost urmat de poza de grup şi de… gogoşi, dar o parte din copii erau deja ocupaţi să facă o cursă la perete şi chiotele lor mi-au atras atenţie. Şi atunci am dat cu ochii de asta:

E ca un goblen perfect ţesut în culori de toamnă, un mozaic, o hartă a acestui anotimp. Fiecare frunză e mărturia unei raze de soare. Mi-a plăcut la nebunie.

Am stat apoi la poveşti cu cei câţiva colegi #dinRomânia care au venit la MŢR, am băut câte-o nefiltrată şi uite-aşa ne-am bucurat împreună de una dintre ultimele zile blânde de toamnă. Cică de mâine vine urgia. Ceea ce e neplăcut fiindcă, nu ştiu cum, dar parcă n-am apucat să mă bucur de toamna asta. În orice caz, nu cât aş fi vrut. Dacă e frumos sâmbătă, îmi fac un termos de ceai şi mă duc să citesc în Grădina Botanică.

PS Joaca de-a timpul este la MŢR până pe 20 noiembrie, în sala Acvariu. Mergeţi să vedeţi ce-au lucrat copiii fiindcă, dincolo de talent, e mult suflet în fiecare exponat. Nu uitaţi să vă bucuraţi de toamna (ex)pusă la perete în curtea interioară şi, dacă aveţi un pic de răgaz, vă dau un pont: la terasă au must :)

Nu vreau să scriu “ultima zi” şi încă mă simt precum Tic, la sfârşitul Cireşarilor, încercând să-i explice lui Costantin Chiriţă că sigur mai e ceva de descoperit, o aventură, un loc neumblat, un castel… Partea bună e că aceasta a fost doar prima aventură din cele cinci programate în Redescoperă România, aşa că povestea continuă, chiar şi fără ca noi, majoritatea celor care am scris acest prim volum, să mai fim personaje principale.

Deci ieri, în ziua 7, am fost la Curtea Domnească de la Târgovişte – adică mult mai mult decât doar Turnul Chindiei – unde am avut şi ghid care ne-a povestit o mulţime de lucruri despre istoria acestui loc. Şi e cu adevărat impresionantă, dacă vă uitaţi câţi domnitori români au trecut pe la Târgovişte:

Amănunt din biserica domnească, o pictură care aduce cu nunta din Galilea, în care, de fapt, este pictată nunta uneia dintre fiicele lui Brâncoveanu, iar la masă serveşte un servitor turc. Dată fiind situaţia politică de la vremurile respective, cred că domnul muntean s-a amuzat peste poate de aşa ironie şi afront, chiar dacă a decis ca respectiva pictură să fie ascunsă în spatele unei coloane masive. O vedeţi mai jos, cu scuzele de rigoare pentru calitate, dar nu am avut voie să folosim blitz-ul în biserică, pentru a nu afecta (încă şi mai mult) picturile:

Mi-au plăcut mult ruinele, incercând să reconstruiesc mental poveştile nespuse ale acestor locuri, doamnele de la curte cu ţinutele lor impozante, veselia sau, dimpotrivă, tristeţea, relaţiile dintre cei 11 copii ai lui Constantin Brâncoveanu sau vieţile altor domni (vezi mai sus) care au trecut prin Cetatea Târgoviştei.

În aceeaşi incintă, a Complexului Muzeal de la Târgovişte, am descoperit şi Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, cu o istorie a tiparului, cărţi vechi cu slove chirilice, un exemplar din Gazeta Teatrului Naţional din 1856 şi un Îndreptar Legii de la 1652, şi o călimară atât de frumos lucrată încât îţi venea să cauţi imediat un toc şi să aşterni un gând “cărturăresc”:

Ieri am mai văzut şi mănăstirea Dealu (şi asta are site, nu că-i tare?!) unde eu, una, chiar am simit ceva special. Poate că era din pricină că era superb afară şi erau mulţi oameni în curte ori lumina frumoasă, poate că era slujba care se auzea perfect în difuzoare sau emoţia noastră că acesta era ultimul, chiar ultimul lucru de vizitat împreună, nu ştiu. Dar a fost un fel de emoţie specială, pe care nu pot şi nici nu vreau s-o descriu, e de ajuns să spun că am simţit cum mi se dilată sufletul, mintea şi literatura. N-am făcut foto aici, o am doar pe asta de mai jos. Apropo, cred că e una dintre cele mai bune pe care le-am făcut în această călătorie, sau măcar printre preferatele mele.

(numa’ uitaţi-vă cum zâmbeşte puştiul şi ce lumină frumoasă era afara)

În fine, ultimul, dar chiar ultimul “obiectiv” a fost benzinăria Petrom din… Găeşti (?), locul unde am mai tras câteva poze de grup şi ne-am luat La revedere, cu toate emoţiile aferente. Şi nu au fost puţine!

Şi, gata, Tic, nu mai suntem în carte…

Scriu asta cu un nod în gât, dar o să dau repede Publish, fiindcă, oricât aş fi eu de autoeducată să-mi controlez şi interiorizez emoţiile, mă tem că nu scăpaţi fără (încă) o bidinea de grup! Ştiţi voi, eu sunt cea care preferă să scrie despre oameni :p

În fine, pentru ultima dată, vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Iar povestea merge mai departe, în aprilie. Alţi oameni, alte poveşti, aceeaşi idee: să ne redescoperim ţara, cu locuri şi tradiţii!

Ca să fiu sinceră, ziua şase (a mea) începe din ziua cinci, de pe la 11 seara, când, spre surpriza mea (şi a Ancăi, cealaltă sărbătorită, ca să vezi coincidenţă!) ne-am întrezit înconjurate de toţi colegii de drum care ne-au cântat La mulţi ani! şi ne-au făcut cadouri.

Da, recunosc mi-am imaginat că nu vor lăsa să treacă nemarcată aniversarea noastră, dar nu mă aşteptam să fie devansată ziua! Şi cum cântau ei La mulţi ani!, ce să vezi? mi-a intrat ceva în ochi – şi asta e tot ce o să declar public, aici şi acum, fiindcă big girls don’t cry, da? Am fost aşa de fâstâcită că am uitat să fac şi poză la tort, unul frumooooos, de-ţi venea să-l mânci (cum ar zice Nebuloasa) – ceea ce s-a şi întâmplat!

Şi după aia am pălăvrăgit, şi am jucat mima, şi am râs şi pe urmă am mai râs un pic, şi a fost aşa de bine că nu-mi venea să merg la somn… în ciuda faptului că a doua zi ne trezeam devreme ca să pornim spre Târgovişte via Valea Cheii, Poenari, Curtea de Argeş… ceea ce am şi făcut.

Locuri din cele miraculoase

Valea Cheii m-a lăsat fără vorbe, pentru că tot traseul e ATÂT de fain încât e dificil să găseşti cuvinte. Şi mai e şi despre cum se trăiesc şi simt unele lucruri, nu doar despre ce vezi. V-am mai spus, acum câteva zile, trebuie mers, văzut şi trăit de fiecare aşa cum îi e felul, nu se poate altfel! Eu, una, m’am simţit aproape umilă şi, în acelaşi timp, extrem de privilegiată!

Lasă că ne-am împotmolit un pic, oameni şi maşini, fiindcă, sub zăpada mare era alunecuş, că asta a adus un plus de aventură şi ne-a arătat din nou, că Duster rulz!Mă rog, dacă mai era nevoie! Detalii mai precise despre locul ăsta găsiţi la Elena, eu eram un pic cu capul… în nori!

După Valea Cheii şi un un telefon descărcat de urări (mulţumeeeesc!), am mers la Poenari, cetate şi restaurant, adică unii la Cetate – 1480 de trepte dus, 1480 de trepte întors!, alţii la restaurant. Eu am făcut parte din echipa a doua, recunosc, findcă nu m-ar fi ţinut balamalele de atâta stepper! Dar şi la restaurant a fost bine, că am redescoperit carnea din garniţă, o treabă de se topeşte-n gură, şi de care eu n-am ştiut până la Redescoperă România!

Şi apoi la Târgovişte, pe drumul care s-a dovedit cel mai naşpa dintre cele asfaltate pe care le-am parcurs în această săptămână, dar care ne-a dus cu bine, totuşi, la destinaţia noastră, Hotel Nova.

Târgovişte by night: dăm semnale cu fun! (cu n, da, aşa am scris)

Cam asta ar fi fost ziua 6 şi ziua mea dacă, aproximativ după miezl nopţii, nu ne-am fi dus, şase fete şi un băiat, să vizităm Târgovişte by night, şi anume una dintre cele două atracţii locale dansante, pubul The Celt. Aici am admirat remarcat observat obiceiurile locale de socializare ce au la bază verbalizări de tipul “ce bune e astea!”, dar şi echipa locală de sumo, sau cel puţin aşa arătau domnii cu pricina, însă fără scutecele aferente.

Noi ne-am văzut de dans, desigur, şi mai multe nu spun – Codul, colegii! – decât o bidinea la Augustin: Mă, eşti eroul nostru! Şi asta:

Indiferent de cum mi-aş fi putut imagina că o să fie ziua în care împlinesc (iar) 29 sau 31 de ani (încă nu m-am decis!) n-aş fi putut primi, dincolo de toate celalalte, amintiri mai faine decât cele pe care le-am primit de la gaşca #dinRomânia! Şi vă mulţumesc din suflet (şi) pentru asta!

Ştiţi deja, da?, că Redescoperă România este o iniţiativă Petrom, susţinută  de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi că, de asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.Dar vă mai zic, ca să nu uitaţi! :p

Mi-a plăcut ideea de modelarea a lutului de când mă ştiu. Nu ştiu de la ce vine, poate de la plăcerea construirii castelelor din nisip sau, atavic, de când strămoşii noştri umblau cu picioarele goale prin mlaştini, înainte să devină Homo Încălţatus. Ăăăă… preferabil cu Louboutin.

Aşa că azi, când a fost în plan să ne ducem la un olar în atelier şi să facem noi, cu mânuţele noastre, o operă de artă, n-aş fi putut să fiu mai încântată! Bine, nu se vedea, fiindcă-s un pic în urmă cu somnul şi nu pot să par încântată dimineaţa oricât m-aş strădui, dar, credeţi-mă, în interior zburdam, ţuşti, ţuşti!

Bine, înainte am văzut trovanţii de la Costeşti, nişte pietre tare dubioase, care… cresc! Cresc pe-o culme nisipoasă şi pică, apoi, pe tăpşan, după care se solidifică şi aşa ajung să fie bolovanii pe care i-am vizitat noi. De fapt, e unul care stă să pice, aşa că poate aveţi noroc şi, dacă treceţi prin Costeşti curând, vedeţi un trovant căzător – cred că puteţi să vă puneţi chiar şi-o dorinţă! (şi una pentru mine, că v-am dat pontul!)

Dar nu ăsta a fost cel mai important lucru, ci faptul că am încins o bătaie cu bulgări în toată regula. Ţintă ne-a fost Hoinaru, care a fugit spre peretele ăla pe care-l vedeţi în poză şi noi n-am reuşit să-l nimerim, cu toate că Bobby s-a apropiat destul de tare.

Paranteză: trebuie să vă spun că gaşca de la Redescoperă România e bestială! Am închis paranteza.

După trovanţi am ajuns, în sfârşit, la atelierul de olărit al familiei Pietraru din Horezu. Oameni tare faini şi primitori, ne-au tratat cu multă răbdare (în primul rând!), cu caramele cafele.. vă daţi seama, da?, ce va să însemne 20 de gălăgioşi într-un atelier de olărit, da? Eu cred că nu, cert e că, totuşi, n-am spart nimic, parol!

Am pus şi noi piciorul pe roată şi mâna pe lutul cel rece şi am încercat să modelăm diverse lucruri. Unora le-au ieşit nişte forme mai mult decât decente, farfurioare, chestii. Eu am reuşit să smintesc centrarea, aşa că mi-a ieşit un fel de farfurie – scrumieră şuie, pe care am înnobilat-o cu un R, tot din lut, nu că n-aş fi ştiut că, din tot ce-am produs noi azi în atelier, a mea e cea mai… art nouveau! :))

Au mai olărit, cu mai mult sau mai puţin succes: Anca, Ana, Bogana, Augustin, Elena, Nebuloasa, Bobby, Adi şi Doru (dacă am “ratat” pe careva, să mă trageţi de… link, vă rog!) – o să pun şi foto pe Facebook în sensul ăsta, dar mai încolo, bine? :) Deocamdată vedeţi mai jos ce “opere de artă” am desăvârşit noi la Horezu:

(ale noastre sunt pe al doilea raft, da?, cred că vă daţi seama)

De la Horezu am mers la Frânceşti şi am văzut mănăstirea dintr’un lemn, dar cum acolo am rămas fără baterie, nu rămâne decât să vă uitaţi la fotografiile celorlalţi. De notat, însă, tot aşezământul, extrem de bine îngriit, dar şi foarte multele plăcuţe pe care scria “Vă rugăm nu rupeţi florile”, ceea ce înseamnă că poruncile alea zece nu se respectă nici măcar într-un aşezământ monahal! Urât!

De la Frânceşti ne-am urcat în Dusterele noastre după care întoarce toată lumea capul şi am mers înapoi la Râmnicu Vâlcea, la masă, la Hanul Haiducilor… nu, nu am poze, dar carnea aia păstrată la garniţă… Atât vă spun, aveţi încredere în mine, bine?

Seara târziu, în holul hotelului, gaşca cea frumoasă a pus la cale un moment despre care o să scriu separat, mâine, fiindcă acum trebuie să dorm un pic. Mâine plecăm devreme spre Târgovişte, aşa că mă grăbesc să prind şi câteva ore de somn! Deşi azi aş vrea să nu pierd vremea cu somnul :)

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.

Azi a fost  zi specială cumva în excursia noastră. Poate că s-a prelungit starea faină de aseară, de la poveştile lui Augustin – un foarte foarte talentat povestitor, apropo! – sau pentru că era soarele mai vesel, de la muzica din maşină sau pentru că am văzut alte locuri nemaipomenit de frumoase.

Valea Jiului, făcută cu sânge (se spune că au murit cam doi oameni pentru fiecare kilometru furat muntelui), mănăstirea Lainici, despre care, credeţi sau nu, vă spun că are şi site propriu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e foarte tare! Nu sunt locuri noi pentru mine, le-am mai văzut de câteva ori, însă îmi face plăcere să revin de fiecare dată.

Am ajuns şi la Târgu Jiu, unde am întâlnit-o pe Diana (a_dia), care e exact aşa cum mă aşteptam, micuţă, blondă şi foarte simpatică, am trecut pe lângă Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, am mâncat cei mai cei covrigi calzi cu stafide, mmm! De acolo am pornit spre Cheile Sohodolului, un drum îngust străjuit de stânci, alături de care şerpuieşte râul cu acelaşi nume.

Din nou, “frumos” e o vorbă prea palidă pentru a descrie locul, fiindcă te simţi atât de mic şi de neînsemnat printre stâncile alea uriaşe despre a căror formare şi structură ne-a povestit Doru Panaitescu într-un fel care mă face să regret că nu prea eram atentă la orele de geografie din şcoală. Luaţi de vă clătiţi ochii, vă rog:

De aici am plecat spre casa memorială Constantin Brâncuşi, uluitor de mică, cu trei încăperi modeste şi uşi mici, atât de joase încât trebuia să te apleci dacă doreai să treci prin ele. Erau câteva fotografii li câteva obiecte pe care cred că le găseai prin orice gospodărie: un război de ţesut, o ţesală, câteva vase din lut şi aşa mai departe. Nu tu ghid care să povestească detalii, nu tu nimic, ceea ce e păcat, fiindcă Brâncuşi e cunoscut de-o lume întreagă.

Senzaţional! În curtea casei lui Brâncuşi am văzut o muscă! Da, ştiu, cu o muscă nu se face primăvară. Dar e un semn, tre’ să admiteţi, serios că e! Ca şi soarele ăsta nemaipomenit de blând şi de prietenos, “vinovat” de faptul că azi am simţit c-ar fi venit, tiptil, ce-i drept, şi muşcată bine cu dinţi de ger, primăvara.

Poate nu vi se pare mare sfârăială de poză, şi nici nu e, n-am pretenţii. Dar când pe retină ţi se derulează, cât vezi cu ochii, numai lucruri liniştite, frumoase prin simplitatea lor, ajungi să-ţi reaminteşti că în viaţă, de fapt, n-ai nevoie de foarte multe, în nici un caz de tot ce ne imaginăm noi că ne trebuie. Uneori trei oameni faini (azi, Nebuloasa, Elena şi Augustin), o muzică bine aleasă şi ce se vede în imaginea de mai sus poate fi suficient să te simţi atât de copleşit de bine încât să-ţi dea lacrimile de un fel de fericire. Ceea ce s-a şi întâmplat!

Şi, ca acum trei ani, când asistam, copleşită, la un răsărit în deşertul african, azi am ascultat tot My Immortal, asistând la un asfinţit domol în zăpada de pe dealurile gorjene. Şi am închis (încă) un cerc – nu întrebaţi :)

Contează, însă, că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.

Vestea rea e că n-am avut net aseară, ceea ce a fost destul de frustrant. Vestea bună e că n-am intrat in sevraj. E drept, a fost neplăcută învârtirea prin pensiune ca să prindem mai mult de-o liniuţă la telefon. La un moment dat am renunţat şi 20 de onlineri înrăiţi am reuşit să convieţuim, ba chiar foarte plăcut, offline. Biliardul, muzica şi Jack au ajutat, dar cred că pur şi simplu suntem simpatici şi irezistibili, na! :)))

Azi (e deja miercuri, da’ zic azi, de dragul ordinii posturilor) am mers iar mult. Dar asta numai după ce am primit bomboane că, deh!, a fost ziua noastră, şi un scurt program de striptease – ghiciţi protagonistul, vă provoc!

Reşiţa, cu popas la Petrom ca să putem trimite texte şi poze şi apoi, prin pădure, pe dealuri şi văi, cu suuuuuper peisaj, spre Oraviţa şi Moldova Nouă. Soare pe drum

şi nişte doamne vaci

şi un tunel de zăpadă şi… sunt orele prea înaintate ca să pot să scriu o compunere suficient de sugestivă pentru cât de fain a fost drumul ăsta. Ei, bine, poate mai puţin serpentinele, dar Dusterele s-au descurcat foarte bine!

La Oraviţa am văzut cel mai vechi teatru din România, construit pe la 1817 (click pe foto pentru istorie)

şi cu un interior mirosind un pic a vechi, dar foarte foarte frumos, o bijuterie de sală, aducând un pic cu cea de la Odeonul bucureştean, care şi-a păstrat intact farmecul de acum un secol şi ceva:

când, iată, Maria Avramescu se afla printre spectatoare, dar era şi actriţă de talent, da? Şi am scris şi în Cartea de Onoare!

După teatru, am fost la o veche farmacie, cea a familie Knoblauch, unde am văzut tot soiul de recipiente şi de talere pentru măsurat leacurile, dar şi o mulţime de cărţi şi compendii şi o revistă, Sănătatea Poporului, în care am găsit un subiect ce merită tratat separat.

De la Oraviţa am ajuns la Moldova Nouă unde am prins, în fine, ultima zi de Fărşang, unde am făcut vreo 300 de poze şi despre care o să scriu iar un post separat. Bref, au fost trei ceremonii, Fărşangul mic, al copiilor,

Înmormântarea Fărşangului, ceremonia prin care relele şi iarna sunt plimbate prin oraş cu dric si alai de tinerii flăcăi, şi o nuntă, de care nu-s mega sigură că era tradiţională, dar ai cărei protagonişti erau destul de haioşi, chit că niţel porno, şi purtau “etichete” după cum urmează: Moni (interpretată de un bărbat), Iri şi Amantul lui Moni. Haioşi!

Am petrecut vreo două ore, cred, acolo, am şi dansat, a fost foarte haios printre localnici… mă întreb cum li se zice? Moldoveni noi, oare?

Ce-au făcut ceilalţi, că azi am fost două echipe care au avut trasee diferite, vedeţi pe la Nebuloasa şi Bobby, şi cred că mai sunt şi alţii care au scris sau vor scrie, că doar plecat-am 20 din Bucureşti!

În fine, după un drum de întoarcere destul de obositor, o pauză de masă şi incă o bucată de drum, am ajuns la Hunedoara, la hotel Krystal, de unde, înainte să mă prăbuşesc de somn, o să apăs acuma publish!

Nu uitaţi, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.

Nota bene: acest preaminunat text a fost scris aseară însă postat abia azi. Nu mai schimb timpul verbelor, daţi şi voi timpul înapoi cât citiţi şi ziceţi că e luni seara :)

Şi-am pornit la drum…

Drum lung în prima zi la Redescopera România 2011, şi când zic „lung??? vorbesc de câteva sute bune de kilometri, vreo şase şi ceva. Am pornit pe la cinci jumateşi am reuşit să nu uit nimic… cu excepţia camerei foto care a avut proasta idee să pice din rucsac şi să rămână undeva în sufragerie.

Voi avea fotografii, totuşi, de la preaminunatul meu nou telefon care are cameră de 12 megapixeli, mai tare, oricum, decât aia de la camera foto! Uite, numa’ uite ce poze face drăguţul!

Drumul şi vremea au fost numa’ bune, vreo sută de kilometri, până să se termine autostrada, când au apărut şi ceaţă şi vijelie şi ninsoare d-aia grea… până pe Dealul Negru, aşa, unde deja era soare, fain, frumos. Normal că am greşit ruta, fiindcă păţăşti!, aşa că în loc să mergem pe la Slatina şi Craiova, am mers pe la Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin. Şoferul, Augustin Radu, şi copilotul Laurenţiu Balaban aka Siropel, au condus ostilităţile, n-am nici o vină de data asta! Nici eu, şi nici Lavinia Biberi, care redescoperă România împreună cu noi.

Foarte fain drum, cu exceptia a vreo doi kilometri care erau explodaţi rău de tot dar peste care Duster a trecut rulând fin.

Pană, tradiţii şi contrabandă cu Puszi!

Era să facem şi pană de benzină (daaaaaa, ştiu! N-ar fi fost culmea?!, ziceţi şi voi!) fiindcă prima oprire, comuna Eftimie Murgu, a fost niţel mai departe decât ne aşteptam, dar şi pentru că varianta prin Târgu Jiu e mai lungă decât aia prin Craiova. Mă rog, ideea e că am ajuns fix la spartul Fărşangului de azi. Adică n-am mai prins nici o mască! Citiţi la plimbăreţii din primele maşini ce şi cum despre sărbătoarea asta. Eu aş putea doar să vă spun ce am documentat, dar asta găsiţi şi voi pe net :)

Din Eftimie Murgu am pornit către Reşiţa şi, de acolo, spre Secu, locul unde se află Pensiunea Brânduşa, gazda noastră pentru primele două zile prima noapte – super loc, apropo!

De supărare că n-am prins carnavalul, odată instalaţi în vilă ne-am apucat să povestim tradiţii. Adică să le ascultăm povestite de Augustin Radu, acest izvor nesecat de… Acest izvor nesecat. Serios, e ca în 1001 de nopţi, trece de la o poveşte la alta mai ceva ca Sheherezada şi zău dacă vrem să-i tăiem capul! Îl vedeţi aici împreună cu Bogdana Butnar.

Oricum, întrucât trebuie să fugărim liniuţele de semnal pe-aici, cam la asta se reduce prima şi ultima postare pe ziua de azi. Tot ce vă mai spun e că s-a lăsat cu bancuri multe şi că de la Timişoara am primit o vizită plăcută şi importantă de la un domn care mi-e foarte drag şi care face contrabandă cu Puszi – prietenii ştiu ce zic!

8 martie

Azi mergem teleleu să vedem cel mai vechi teatru dinRomânia, la Oraviţa, la Moldova Nouă, Deta, Clocotici. Pe seară suntem la Hunedoara unde sper să avem un Vis Urât :)

Nu uitaţi, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român.