Azi a fost zi specială cumva în excursia noastră. Poate că s-a prelungit starea faină de aseară, de la poveştile lui Augustin – un foarte foarte talentat povestitor, apropo! – sau pentru că era soarele mai vesel, de la muzica din maşină sau pentru că am văzut alte locuri nemaipomenit de frumoase.
Valea Jiului, făcută cu sânge (se spune că au murit cam doi oameni pentru fiecare kilometru furat muntelui), mănăstirea Lainici, despre care, credeţi sau nu, vă spun că are şi site propriu, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, e foarte tare! Nu sunt locuri noi pentru mine, le-am mai văzut de câteva ori, însă îmi face plăcere să revin de fiecare dată.
Am ajuns şi la Târgu Jiu, unde am întâlnit-o pe Diana (a_dia), care e exact aşa cum mă aşteptam, micuţă, blondă şi foarte simpatică, am trecut pe lângă Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, am mâncat cei mai cei covrigi calzi cu stafide, mmm! De acolo am pornit spre Cheile Sohodolului, un drum îngust străjuit de stânci, alături de care şerpuieşte râul cu acelaşi nume.
Din nou, “frumos” e o vorbă prea palidă pentru a descrie locul, fiindcă te simţi atât de mic şi de neînsemnat printre stâncile alea uriaşe despre a căror formare şi structură ne-a povestit Doru Panaitescu într-un fel care mă face să regret că nu prea eram atentă la orele de geografie din şcoală. Luaţi de vă clătiţi ochii, vă rog:
De aici am plecat spre casa memorială Constantin Brâncuşi, uluitor de mică, cu trei încăperi modeste şi uşi mici, atât de joase încât trebuia să te apleci dacă doreai să treci prin ele. Erau câteva fotografii li câteva obiecte pe care cred că le găseai prin orice gospodărie: un război de ţesut, o ţesală, câteva vase din lut şi aşa mai departe. Nu tu ghid care să povestească detalii, nu tu nimic, ceea ce e păcat, fiindcă Brâncuşi e cunoscut de-o lume întreagă.
Senzaţional! În curtea casei lui Brâncuşi am văzut o muscă! Da, ştiu, cu o muscă nu se face primăvară. Dar e un semn, tre’ să admiteţi, serios că e! Ca şi soarele ăsta nemaipomenit de blând şi de prietenos, “vinovat” de faptul că azi am simţit c-ar fi venit, tiptil, ce-i drept, şi muşcată bine cu dinţi de ger, primăvara.
Poate nu vi se pare mare sfârăială de poză, şi nici nu e, n-am pretenţii. Dar când pe retină ţi se derulează, cât vezi cu ochii, numai lucruri liniştite, frumoase prin simplitatea lor, ajungi să-ţi reaminteşti că în viaţă, de fapt, n-ai nevoie de foarte multe, în nici un caz de tot ce ne imaginăm noi că ne trebuie. Uneori trei oameni faini (azi, Nebuloasa, Elena şi Augustin), o muzică bine aleasă şi ce se vede în imaginea de mai sus poate fi suficient să te simţi atât de copleşit de bine încât să-ţi dea lacrimile de un fel de fericire. Ceea ce s-a şi întâmplat!
Şi, ca acum trei ani, când asistam, copleşită, la un răsărit în deşertul african, azi am ascultat tot My Immortal, asistând la un asfinţit domol în zăpada de pe dealurile gorjene. Şi am închis (încă) un cerc – nu întrebaţi :)
Contează, însă, că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Mai găsiţi poze pe Facebook şi ne puteţi urmări şi pe Twitter, #dinRomania.