Nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că, în România, educaţia nu e prea performantă, iar tinerii sunt produsul unui sistem care nu le oferă un set de valori, instrumente pentru a gândi sau modele. Prin urmare, produsul sistemului, tineretul din ziua de azi, nu prezintă prea mare interes pentru angajatori: vax teorie + vax practică = vax oportunităţi. Şi dacă n-au job, şi aproximativ un sfert dintre ei nu au, costurile cu susţinerea lor sunt mari. Foarte mari: la nivel european se estimează (sursă) că aceasă cifră depăşeşte 150 de miliarde de euro pe an. 

Săptămâna trecută am fost patru zile la Strasbourg ca să mă documentez în legătură cu felul în care funcţionează Parlamentul European şi mai ales modul în care comunică. De altfel, însăşi această vizită e parte din strategia lor de comunicare: PE are un buget speciat destinat unor asemenea infotrips pentru bloggeri şi jurnalişti.

Au fost patru zile foarte pline, cu multe întâlniri şi mirări, dar care mi-au oferit “the big picture”. Şi când spun “big” nu mă refer doar la clădirea Parlamentului European ci la faptul că aşezarea actuală a contextului european este, inevitabil, soluţia pentru bătrânul continent, oricât de detestabilă ar putea părea ideea ca o grămadă de oameni din alte ţări decid cu privire la legislaţii aplicabilă intern… dar uniform!