M-am îndrăgostit de locul ăla în secunda în care am trecut de pragul ușii. Am spus că-l cumpăr înainte de a vedea bucataria, baia, balconul sau dormitorul. N-am regretat niciodată.
(more…)
Tag: personale
-
Ultimul asfințit la Gardiunor
-
Merele
Una dintre cele trei babe ale mele, cea mai tânără… Prin comparație cu celelalte două, care au sărit bine de 80, asta, care are un pic peste șase decenii, nici nu e babă, dar așa le zic eu, generic, ???babele mele???. În fine, ziceam că cea mai tânără, doamna S., e fosta proprietară a apartamentului meu. La un an după ce am cumpărat eu, s-a mutat înapoi, chiar aici, pe același etaj.
Zicea că unde se mutase ea avea vecini nesuferiți, ???se uitau ciudat la tine dacă le ziceai să beți o cafea??? dar și pentru ca să nu strice ???triumviratul???. Până la urmă, cu bune, cu rele, femeile astea sunt împreună de vreo 40 de ani.
(more…) -
Inventar
Pentru mine, revelionul e mai degrabă în seara asta, pe 11 martie, decât pe 31 decembrie. Un soi de revelion personal, dacă vreţi, când mi se împlinesc anii şi, deci, socotelile sunt mai uşor de făcut. Sau, în fine, de facut, în orice caz :))
Am început deja să primesc urări şi chiar daruri şi mai şi plouă, ceea ce face ca ziua mea să înceapă cum îmi place mie, cu ploaie, şi, deci, să mă găsească cu un zâmbet maaaaaare şi… un pic strâmb, că încă mă “ţine” niţel obrazul de la anestezia de azi – dintele netrebnic se pregăteşte de plombă!
-
Micile detalii
Ca să ştiţi, pasajul meu preferat din Lorelei e “Mi-e inima sură ca o minge de sare lucrată în ocne. Cine nu cunoaşte truda şi setea închise într-un bulgăre de sare, să stea la o parte”, şi mi-a plăcut de când am citit prima dată cartea.
De aproape trei săptămâni curăţ, albesc şi ordonez ce e în jur, reconstruindu-mi universul. Şi pe mine. Nu fug de nimic, pur şi simplu (re)aşez lucrurile. Am ajuns la detalii, micile detalii din fiecare casă, şi am dat iama prin cutiile în care păstram mici nimicuri, momente, amintiri. Au rămas mai puţine cutii. Cred, sper să termin totul până dumincă, dar e prima dată în timpul ăsta, de ceva timp, de fapt, când e linişte şi e bine.
S-a topit sarea. Dansăm?
:)
-
De-ale mele: tatuajul şi piatra
Fiindcă mă întreabă lumea ce şi cum, m-am gândit să scriu despre piatră şi tatuaj. Nu că m-ar deranja să răspund la ambele întrebări, dar s-o fac de prea multe ori la acelaşi eveniment nu e foarte fun. Aşadar…
Tatuajul. Reprezintă două inimi, una mai mare şi una mai mică. Poveste lui e legată de un medalion cu oarece încărcătură sentimentală pe care l-am pierdut şi regăsit, în Vamă, de vreo trei ori, motiv pentru care am decis să mi-l tatuez. Zis şi făcut, l-am tatuat, chiar atunci, în Vamă, pe principiul “Poţi să-l tatuezi? Tatuează-l!”. Apropo, nu doare, dar e un pic enervat, cam ca picătura chinzească, să te tot înţepe cineva/ceva şi tu să trebuiască să nu reacţionezi.
Întrucâtva amuzant, pe lângă faptul că tatuatorul (un zdrahon pletos) s-a tot chinuit să fie extrem de delicat, a fost că mi s-a spus că odată ce-ţi faci un tatuaj sigur o să mai vrei unul. Au avut dreptate, mai vreau unul :D
Piatra. E o piatră banală, are formă de inimă şi-o gaură proprie (adică nu eu i-am facut-o, aşa era piatra) prin care trece un şiret de piele cu ajutorul căruia o pot purta la gât. Eu am găsit-o şi pentru mine e o piatră preţioasă fiindcă îmi aminteşte constant că în vara aia (2008) am învăţat o lecţie importantă de viaţă. Mai în glumă, mai în serios, spun că e inima pe care o port la vedere: una de piatră, muhaha! :))