Tata

Oricât am crește noi și oricât ar îmbătrâni – de-acum – ei, tații de fete sunt doar niște băieți mari învârtiți pe degete de niște fetițe mici.

Așa am eu impresia uneori, că, orice-aș face, tata o să mă vadă mereu ca pe zgâria aia mititică, așezată la catedra lui peste o pernă și peste geanta lui diplomat, ca să mă văd și să pot vedea, și care, în liniștea inerentă unei lecții de istorie predată de el (adică deplină, că era un prof sever), a zis, cu voce subțirică: Tataaa, desenează și mie o pasică!

Nu cred că știa să deseneze pasici, dar știa povești cu Lulu, cățelul pe care l-a avut el în copilărie, și mi le spunea, iar și iar, cu o răbdare pe care eu, din păcate, n-am moștenit-o. De fapt, dacă mă gândesc bine, răbdare avea doar cu mine, și mai ales când eram mică. Acum ferească sfântu’ să ne-o pierdem în același timp și, mai ales, unul cu altul!

Se zice că prima vorbă pe care am spus-o a fost Tata, și nu m-ar mira. Am păstrat, de-a lungul anilor, și chiar și de-a lungul certurilor (oho!), o duioșie aparte pentru el, un val nestăpânit de drag care mă face să fiu disperată ori de câte ori are o problemă de sănătate sau chiar și aiurea, când ne întâlnim în parcul dintre casele noastre unde el joacă sah cu băieții.

Ca și mine, odinioară, nu ascultă și nu e mereu atent la vremurile care s-au schimbat. E tributar unor valori ce stau să apună, cum ar fi cinstea și principiile, iar pentru ele e în stare să meargă – și chiar o face, uneori! – până în pânzele albe, oricât l-ar costa asta și oricât de absurd ar putea părea pentru cineva din afară.

Încă face cea mai bună salată pe care am mâncat-o vreodată, încă are totdeauna câteva cărți risipite la capul patului, crede că le știe pe toate, iar cele două pisici pe care le au sunt alintate fetița lu’ tata. Și, când dansează, seamănă cu ursul Baloo.

E ziua lui azi, motiv de bucurie dar și de oarece spaimă pentru mine, fiindcă nu întinerește, iar eu… așa aș vrea! Dacă s-ar putea, i-aș cumpăra de undeva ani buni, ani mulți, să-mi rămână mereu prin preajma, i-aș da de la mine. Dar nu pot. În schimb, pot să-l cert, blând, când n-are grijă de el așa cum ar trebui. Și, uneori, foarte rar, chiar mă asculta!

Iar azi e ziua lui, așa că… La mulți ani, tata!