Tag: previziuni

  • Cel mai neserios horoscop pentru 2014

    Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu.
    (2011, 2012)

    Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc, la anul ne aflăm cu toţii sub semnul calului de lemn – cam ca în vorba aia, Dar calul? Calul ce zicea? Era de lemn şi nu vorbea!, doar că istoria ne arată cum aceşti cai de lemn reuşesc uneori să-i păcălească chiar şi cei mai tari războinici. Prin urmare, e un an în care trebuie să avem grijă cu darurile de la greci. Nu că ăia ar traversa o perioadă în care-şi permit să fie prea generoşi. Sau… orice!

    Dar să vedem, dragi cititori, ce surprize ne rezervă astrele în 2014. Sunteţi gata?!

    (more…)

  • Ce-o să fie în Egipt?

    Ok, ce se întâmplă acolo e departe de a fi amuzant. Oamenii se bat pe strază, sunt morţi, sunt răniţi, iar jurnaliştii sunt alergaţi şi hăituiţi mai ceva decât câinii comunitari pe străzile Bucureştiului. Şi toată lumea se întreabă ce va fi in Egipt, mai ales că astăzi pare a fi fost anunţată cea mai mare mobilizare de forţe de până acum în Piaţa Tahir.

    Avem aici una bucată potenţial răspuns, greu, foarte greu, scos de la un personaj care, oricum, vorbeşte foarte puţin, spre deloc. Să urmărim împreună:

    The Colbert Report Mon – Thurs 11:30pm / 10:30c
    Crisis in Egypt
    www.colbertnation.com
    Colbert Report Full Episodes Political Humor & Satire Blog</a> Video Archive

    da, o neserioasă, ştiu!


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471