Am citit azi un text patetic scris de o tânără din România care studiază la Londra, unul despre cum l-a omorât Occidentul pe Dumnezeu şi despre cum vrea ea să scape de globalizare şi alte nebunii occidentale şi să se întoarcă în România.

Am citit, am râs, şi eram gata să trec peste, dacă nu m-aş fi uitat în josul paginii la numărul de like-uri. 11.000 (unsprezece mii) de oameni considerau că fătuca are dreptate, că România şi românii sunt buricul pâmântului şi Occidentul e un infern sau aşa ceva. Asta se întâmpla acum vreo trei ore, între timp numărul de like-uri s-a dublat.

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!

Se zice că Prostia nu doare, dar e greşit, să ştiţi. Doare. Adică mă doare pe mine capul de la prostia unora, în special când vine vorba de cei care aparţin categoriei prost fudul – cel mai neplăcut şi nefericit caz de prostie. Mă, ăştia până când nu-ţi sar în faţă, precum comunitarii la trecerea de pietoni, nu se simt bine.

În micimea IQ-ului lor, îşi imaginează că au ceva de spus oricând şi despre orice, emit judecăţi “de valoare” pe ton sforăitor, doct, şi fac glumiţe din categoria “Ce-mi plac glumele mele“. Dar sunt singurii care râd. Pe ei, pe ăştia, aş vrea să-i văd tăvălindu-se pe jos. Nu de durere, ci de râs. Mă, să râdă de orice, de imaginea lor, dacă le arăţi degetul, de afişul cu manele şi de reclama la minute incluse. Să râdă de absolut tot ce nu pricep. Dar să râdă aşa, în şoaptă. Mut!

Să ştiţi că nu e doar vina lor că nu se mulţumesc doar cu împărăţia cerurilor, nu. E şi vina celor care nu le spun (politicos!): “Suferi de provocări intelectuale!” (intellectually challenged e ok, nu?) – sau altă formulă smilară. De unde naiba să ştie că sunt proşti dacă nimeni nu le spune asta?! Zău, ar fi chiar un gest de solidaritate umană dacă i-am informa asupra condiţiei lor.

Şi fără subtilităţi, aici greşim. Subtilităţile le scapă. Noi credem că am rezolvat şi, când colo, apar, iar şi iar, ca un câine de care nu scapi. L-ai dus la mama dracului pe câmp, el vine înapoi dând vesel din coadă: “Bă, prostule, vezi că te-ai rătăcit! Bine că te-am găsit, nu mai face prostii, că te pierzi de tot, bipedule, vai de capul tău”.

De la 1 februarie, Quarelin – un medicament pentru migrene – nu se mai dă fără reţetă. Promit să-mi fac stocuri, dar stocurile alea nu vor rezista la nesfârşit. Şi-atunci că te ţii!

A! Să nu uit! Acest text a fost inspirat, cum altfel, de nişte manifestări de prostie împănată cu accese de fudulie. Şi glumiţe, dada!