Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.
Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!
“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!
Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!
Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!
Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!
Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)
Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!
Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!
eu vad Valentine’s Day exact asa cum trebuie: ca o zi de luni, bine de miercuri. O zi obisnuita. Prea multe mamosenii si aiureli din astea gen inimioare de te ineci la fiecare pas. Ori, eu nu mai stiu sa fiu romantic. :D
e ok, eu nu cred c’am stiut niciodata. fac alergie la petale de trandafiri si inimioare :))
A chestia asta cu Valentine’s Day nu avea cum sa prinda la noi! La noi preotii nu se sinchisesc sa pupe-n _ur orice regim dar vezi undeva in alta lume a fost un ,,preot prost” care a murit pentru ca a avut curaj sa unesca crestineste tineri pentru a fi sot si sotie. Taina casatoriei o numim noi cei din ritul ortodox,taina asta facuta in vremuri de mare restriste si omul ala care a facut posibil sa se intample se sarbatoresc de Valentine’s Day. Referitor la trandafiri, ciocolata, iepuri roz etc. este o chestie de perceptie personala si interes propriu.Marea majoritatea prefera sa-si vada consoarta in chiloti sexy sa-i traga o cotarciala (ca sa ramanem in trend) dupa un chiolhan romantic in oras . Numai ca nu-si pot da seama ca asta se poate petrece in fiecare zi ,,Valentine’s Day” este doar odata pe an!
Pe principiul “somnul ratiunii naste monstri”, tot asa lipsa logicii de moment (sper), naste titluri neinspirate. Probabil, s-au simtit presati de faptul ca titlurile comunicatelor de presa trebuie sa fie interesante si atractive si a iesit asa ceva.
nu e vorba de titlu, e vorba de continut! nu poti sa’i spui jurnalistului, in invitatie, spaga ta o sa fie cam atat… ca sa nu mai zic ca spaga nu tre’ sa fie deloc!