Când vine vorba de dieta pisicească am şi exemple bune dar şi exemple rele. De pildă, Sony nu primeşte decât extrem de rar altceva decât mâncare pentru pisici. Da, ar mânca şi carne, pateu de ficat, gălbenuş de ou, peşte, cremă de vanilie şi, mai ales, pepene galben. Dar nu-i dau decât foarte rar aşa ceva, pentru că ştiu că mâncarea lui de pisici este echilibrată perfect pentru dieta şi stilul lui de viaţă: un motan de zece ani, care are alergii şi face uşor dermatită de la mâncare (drept urmare, se scarpină, săracu’, până îi dă sângele), castrat acum trei ani şi care nu iese din apartamentul nostru decât pentru o scurtă plimbare pe palier, vizite la babe şi la veterinar.

Continue reading