Începând de astăzi şi, probabil, un pic după alegeri, Raed Arafat este noul ministru al sănătăţii în România, spre marea mea dezamăgire, aş spune, pentru că, odinioară apropiată a ministerului, ştiu sigur că ministrul are, în fapt, destul de puţine pârghii, atâta timp cât legile se schimbă politic iar bani mai mulţi pentru o reformă adevărată nu sunt. Şi, oricum, atâta timp cât românii au motive să fie îngrijoraţi de sănătatea lor (şi au!), sunt mai uşor de manipulat prin promisiuni, iar partea privată a sistemului poate înflori bine-mersi.
Preşedintele ţării, îl ştiţi, tipul ăla care râde simpatic, plânge simpatic şi căruia îi plac glumele lui, tocmai a declarat că va cere retragerea proiectului Legii sănătăţii, aflat zilele acestea pe agenda publică şi subiect de discuţie prin mass-media.
Ce face?! Cum?! Legea aia despre care am spus că o să facă şi o să dreagă, că o să ia sistemul sanitar şi o să-l mute de pe butuci pe roţi, legea aia?! Se retrage?! Cum adică? Nu e bună?!
NU! Nu de asta spune preşedintele că cere retragerea legii ci pentru că nimeni nu doreşte schimbarea propusă de aceasta!, a spus preşedintele, înşirând categoriile de participanţi la sistem, de la medici până la pacienţi, asiguratori şi manageri de spitale.
Ce nu s-a spus este ce se va întâmpla cu această lege, fiindcă indiferent cine vrea sau nu schimbarea, sănătatea e vai de capul ei, aproape mai rea decât educaţia, deci o schimbare e necesară! Dar preşedintele s-a supărat pe sat!
Să vedem. Medicii nu vor legea pentru prevederile pe care le face referitor la asigurarea lor de malpraxis şi pentru că un sistem bazat pe calitatea serviciilor şi plata acestora, i-ar lăsa pe medici fără spagă, iar populaţia refuză legea pentru că a auzit că o să plătească mai mult pentru aceleaşi servicii şi, fireşte, pentru că în conflictul Băsescu-Arafat populaţia îl susţine necondiţionat pe ultimul dintre ei.
Eu nu cred că e o mişcare de recunoaştere a erorilor din acest proiect de lege şi nici o mişcare dictată de teama popularităţii lui Raed Arafat (vezi petiţiile şi cauzele apărute ca ciupercile dupa ploaie) ci mai degrabă o aşezare a viitorului discurs politic de închidere a gurii celor care vor spune în continuare adevărul: sănătatea, sistem şi stare deopotrivă, e la pământ.
Nu în ultimul rând, declaraţia băsesciană de azi nu are nici o legătură cu Like-urile pentru petiţiile şi cauzele care susţin SMURD şi nici cu “mitingul” de la Universitate. Acolo sunt alte interese. Politice.
Update: după cum spuneam, altele sunt interesele cu mişcarea maselor şi protestele. La mitingul “spontan” pornit din Piaţa Universităţii şi ajuns la Cotroceni se scandează “Jos Băsescu” nu “Raed, suntem cu tine”. Cu toate astea, în continuare nu consider că Băsescu a retras proiectul de lege la presiunea mulţimii.
Tot astăzi am văzut o declaraţie a Sulfinei Barbu care spunea ceva de mărirea salariului minim pe economie. Am făcut o greşeală, însă, mărirea până la 700 de lei nu se face de la 600, cât ştiam eu că e, ci de la 670 cât e, de fapt. Băsescu va trebui să găsească “altă sută de lei” sau să vină c-o idee nouă de a linişti populaţia…
Dacă mai apucă!