September 14

Bagaj de refugiat

Criza refugiaților este, fără îndoială, cea mai mare de după WW2, și mi se pare evident că Europa încă nu e în stare să se descurce cu problema asta, de la deschideți granița/închideți granița, până la sunt oameni sărmani vs ba sunt teroriști!

Încercările de manipulare media sunt multe, și de-o parte și de alta, și vor continua să fie pentru că astea-s vremurile în care trăim și socotelile sunt pe bani.
Totuși, nu trebuie să uităm că în statistici și relatări e vorba de oameni, iar un proiect fotografic simplu, realizat de Tyler Jump pentru IRC (International Rescue Committee), redă cumva această dimensiune, arătând ce se află în bagajele refugiaților.
Continue reading

September 3

Doi frați și un ursuleț de pluș

Nu-mi dau seama când am devenit, ca specie, atât de lipsiți de omenie și orbiți de ură încât imaginea unui băiețel sirian înecat, adus de apă pe plaja din Bodrum, să fie motiv de veselie: Ia uite, mai puțini refugiați!

Nu-mi dau seama nici când, în numele unei așa-zise umanități, unora a ajuns să li se pară firesc să răspândească o asemenea imagine pe rețelele sociale sau, și mai rău, s-o pună la profil, un fel de ”Je suis Copilul Sirian Mort”. Avea și un nume, apropo: Aylan Al-Kurdi.
Continue reading