Nu-mi dau seama când am devenit, ca specie, atât de lipsiți de omenie și orbiți de ură încât imaginea unui băiețel sirian înecat, adus de apă pe plaja din Bodrum, să fie motiv de veselie: Ia uite, mai puțini refugiați!
Nu-mi dau seama nici când, în numele unei așa-zise umanități, unora a ajuns să li se pară firesc să răspândească o asemenea imagine pe rețelele sociale sau, și mai rău, s-o pună la profil, un fel de ???Je suis Copilul Sirian Mort???. Avea și un nume, apropo: Aylan Al-Kurdi.
Eu, una, n-aș fi vrut să văd imaginea cu pricina. N-am nevoie să văd așa ceva ca să știu deja că e normal să vrei să pleci dintr-o țară aflată în război civil de patru ani, un război în care și-au pierdut viața peste 200.000 de oameni. Cum să nu vrei să pleci de-acolo în căutarea unei iluzii de liniște, sperând că, departe de conflict, viața ta poate însemna, totuși, altceva decât exclusiv frica de a nu apuca ziua de mâine?
Aylan Al-Kurdi avea trei ani, adică în toată viața lui n-a știut altceva decât realitatea războiului. Cam așa arăta Kobani:
(Vadim Ghirda/AP, sursa)
Și așa:
Foto: Reuters. Sursa
Fratele lui, Ghalib, de cinci ani, era și el, oricum, prea mic să-și amintească altceva.
Au pierit amândoi, alături de mama lor, care a riscat atât viețile celor doi copii, cât și pe a ei, în disperata încercare de a evada din infern. Unii chiar mai cinici decât mine ar putea spune că, da, acum au scăpat… Singurul care a supraviețuit e tatăl lor, care și-a pierdut și soția și copiii. Pentru el, acum, oriunde s-ar duce, nu mai există decât infern, din păcate.
Doi copii veseli care aveau un ursuleț de pluș, ca toți copiii care au ursuleți de pluș din lumea asta, dar care trăiau într-o realitate cruntă, lipsită de logică, lipsită de omenie:
Mie, una, mi se pare mult mai puternică imaginea asta cu cei doi frați râzând. Uitați-vă bine de tot la ei. Sunt doi copii, ca oricare alți copii. Pardon! Au fost. Acum sunt morți.
Și totuși încă se discută de refugiați ca și cum ar fi un nor de lăcuste, nu oameni disperați, alungați de-acasă de teama de a nu ajunge doar un număr într-o statistică a morții, asumându-și riscul de a deveni un număr… și atât.
