Se tot spune, pe la colțuri, mai ferit sau nu, că social media nu e pentru oricine. Nici pentru orice întreprindere, aș adăuga, tru suplimentară lămurire, și nici pentru orice persoană care se recomandă (sau se visează) Social Media Specialist. Da, publicul și clienții sunt online, dar, depinzând de specificul activității, așa cum spun, nu oricărei companii i se potrivește o prezență în acest mediu. Sau, cel puțin, nu pe orice (fiecare) rețea socială!

E nevoie de motivații clare, de strategie și de oamenii potriviți pentru conținut. Unde acest mix lipsește, ne trezim cu poze salvate de pe Google Images alături de mesaje à la Poptămaș, fără nici o legătură cu brandul. Și, da, poate că vor primi aprecieri, dar, dacă n-au nici o legătură cu brandul, la ce bun, la ce vă folosesc?!

La finele săptămânii trecute am fost, din nou, la SMS Camp, ediţia a şasea, în acelaşi loc devenit deja familiar, Porţile Regatului, şi în aceeaşi formulă de lucru şi de distracţie: companii, agenţii, bloggeri, împreună cu orgnizatorii, gaşca de la Revista BIZ. Apropo de asta, mă înclin, Marta, pentru ambiţia şi optimismul tău de a ţine la aceeaşi masă toate cele trei categorii de mai sus şi de a dedica, din când în când, câte o delicată smetie, acolo şi atunci unde e nevoie… :)

Pentru noi distracţia a început în maşina lui Horaţiu, alături de ceilalţi doi pasageri, Groparu şi Ionuţ Tecuceanu, şi mai multe nu mai spun, că ce se întâmplă în maşina lui Horaţiu rămâne în maşina lui Horaţiu!

Înainte să încep a scrie rândurile astea, m-am plimbat un pic printre aşteptările şi concluziile generate de celelalte Social Media Camps, aşa cum se văd ele printre rânduri de blog personal. Cu bune şi cu mai puţin bune, îmi dau seama, totuşi, că anul trecut parcă eram un pic mai optimistă la capitolul aşteptări – nu de la tabără ci de la actorii principali ai spectacolului intitulat generic Social Media: companii, agenţii, bloggeri.

Chiar în timp ce scriu aceste rânduri a început înregistrarea pentru prima din Zilele BIZ 2013, cea dedicată Antreprenoriatului, şi sper că sunteţi acolo sau în drum spre, în orice caz, fiindcă vorbitorii sunt aleşi cu grijă – ca, de altfel, în fiecare dintre cele cinci zile ale evenimentului. Mai mult, azi o să aflăm (mai mult voi, că eu ştiu deja, dar încă nu am voie să spun!) care este topul antreprenorilor români.

Dar nu despre antreprenoriat am vrut să vorbesc cu Marta Uşurelu de data asta, ci despre inovaţie, fiindcă revista pe care o conduce a pus accent pe inovaţie anul acesta, parcă mai mult decât în alţi ani. Şi pe bună dreptate, aş zice, pentru că ideile şi curajul de a le duce mai departe, dincolo de prejudecăţi, bugete şi alte oprelişti sunt, dincolo de utilitatea lor, un exemplu de curaj într-un peisaj în care, de câţiva ani – deja! – cei mai mulţi preferă să nu-şi asume riscuri. Iar cei care vor vorbi în ziua de Inovaţie, departe de a reinventa apa caldă, au fost un pic mai atenţi la ce se întâmplă în jur, au avut idei pe care le-au şi transformat în realitate. Idei care fac bani, nu doar idei premiate!

Am o admiraţie profundă pentru cei care au avut curajul antreprenorial la o scară mai largă, cei care şi-au asumat un rol în comunitate şi, mai ales, şi-au asumat că nişte oameni – viitorii lor angajaţi – vor depinde, financiar cel puţin, de salariul pe care aceşti antreprenori trebuie să-l producă în fiecare lună, inclusiv cei 80% care pleacă spre stat – încă mă deprimă acest procent, apropo!

Şi nu mă refer doar la cei care croiesc un drum pornind de la o idee către un produs şi, ulterior, la o companie care – vor nu vor! – trebuie să continue inovaţia, ci şi la cei care şi-au asumat rolul de a schimba mentalităţi, percepţii, de a face lumea mai bună şi a ne oferi, nouă, celorlalţi, motive de optimism, la cei care au viziune şi, în fine, la cei fără de care toate acestea nu ar ajunge către public, nu suficient, nu “tradus” pe înţelesul oricui.

Sunt două atitudini care mă fac să iau foc, atunci când vine vorba despre oamenii cu care lucrez: Nu e treaba mea! şi Lasă, mă, că merge şi-aşa! Şi dacă la prima rezolvi pur şi simplu delegând, fără prea multe discuţii suplimentare, a doua ţine de mentalitate.

Mă scoate din sărite acest merge, lucrul făcut de mântuială, cârpeala. Să ţină, să vină banul, să fie suficient. Dacă clientul e mulţumit, e ok, oricum ar fi, ce dacă noi ştim că se poate mai mult, mai bine?  E genul de atitudine care nu iese din zona de confort, cuminte, mică, uneori aproape meschină. Călduţ, aşa. Comod. Bleah!

După patru zile de comunicare parlamentar-europeană, am plecat la Pârâul Rece, ca să văd comunicarea autohtonă în cadrul unei întâlniri trilaterale: clienţi – agenţii – bloggeri. Organizator şi maestrul de ceremonie a fost aceeaşi neobosită echipă BIZ condusă de Marta “ÎnZeceMinuteÎncepem” Uşurelu. Iar asta a fost, în opinia mea, cea mai bună ediţie de SMS Camp din cele cinci de până acum.
NB: zic “în opinia mea” pentru că sunt, oricum, subiectivă, dar şi pentru că eu am participat doar la patru dintre cele cinci ediţii.

Update: vedeţi aici prezentările.

Întocmai precum la colecţiile de modă, fiecare sezon aduce şi în zona de comunicare idei şi oameni noi. Şi tocmai pentru ca, nu-i aşa?, cei care avem legătură cu lumea asta vrem să ne facem treaba cât mai bine, e important să ieşim în offline, să ne vedem unii cu alţii, bloggeri, agenţii, clienţi, să învăţăm unii de la alţii şi împreună să facem campanii mai bune şi mai plăcute publicului.

Şi, da, să ne şi distrăm împreună, că amiciţiile (şi ideile faine!) aşa se leagă mai bine: la o bere, la un foc de tabără, sau, de ce nu, făcând parte din aceeaşi echipă care se joacă de-a pitchul.

România, prin Mircea Tudor, a câştigat recent Marele Premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva. Victoria reprezentanţilor români la Geneva se întâmplă pentru al doilea an consecutiv iar asta este o premieră în istoria de 41 de ani a evenimentului. Cu toate astea, în loc să fim mândri de reuşita unor români, am dezbătut, mult mai pe larg, la momentul respectiv, problema “interzicerii micilor”.

Mircea Tudor & trofeul cu steag românesc

Aparent, aşa ne sunt nouă priorităţile, şi ne place mai mult să dăm vina pe ţară pentru lipsa noastră de perspective decât să admitem, fără invidie, că sunt şi români care ne dau motive să fim mândri că le suntem compatrioţi. Cel mai recent dintre exemple ar fi cel al unui licean din Râmnicu Vâlcea, Ionuţ Budişteanu, care a câştigat premiul cel mare la International Science and Engineering Fair organizat de Intel – ştirea e aici.

BIZ e unul dintre produsele preferate din presa autohtonă, Gabi Lungu e unul dintre PRii pe care îi admir, Burberry e love brand pentru mine şi, în fine, nu-mi imaginez cum ar putea să-mi placă vreodată un domeniu de activitate mai mult decât îmi place comunicarea.

Cum se leagă toate astea? E simplu: în cel mai recent număr BIZ (244) se pune reflectorul pe PR într-un dosar special, iar pe copertă se află Gabi Lungu într-un trench Burberry! Cafeaua mea de azi dimineaţă a fost o adevărată plăcere alături de acest număr BIZ!