Şi a fost şi Rammstein #3, şi a fost cum zic mai jos. Organizarea avea loc de mai bine, dar show-ul nemţilor a fost foarte ok.
Am stat în Normal Circle, scena era departe, da’ departe rău, iar “focul” mare şi înalt. Da, avea ecran pe spatele lui, dar, practic, de unde am stat eu, scena nu prea s-a văzut.

Aparent, azi e zi de muzică aici, printre rânduri, dar dacă mă întrebaţi ce muzică îmi place n-o să ştiu ce să răspund, fiindcă nu există un gen preferat. Îmi place rock-ul dar nu orice e rock, ascult şi Pink dar şi Şuie Paparude, ascult Asaf Avidan dar şi Cindy Lauper, Sting, dar şi ACDC ori Rammstein.

Pe nemţii care fac dantz rock i-am detestat la început, recunosc, din pricina unui domn. I know. Stupid. Dar aşa e povestea, de ce să mint? Şi după aia, datorită altei persoane, am remarcat că, de fapt, Rammstein e o trupă care face mişto de toţi şi toate, că solistul şi clăparul nu sunt prea sănătoşi la cap (în sensul bun al cuvântului!) şi că, puf!, mie îmi place Rammstein. Tocmai de-aia, în 2009, m-am dus să-i văd la Lisabona (încă mai am biletul de la concertul ăla!) şi i-am revăzut şi în România, în 2010!

Lume multă ieri, la Romexpo, pentru cea de a treia zi a Tuborg GreenFest powered by Rock the City, singura la care am reuşit să ajung pe motiv de peripluri ieşene. Am prins Evanescence, care s-au auzit brici, şi al căror concert a avut, la bis, cele două piese pe care le aştepta (şi cunoştea) toată lumea: My Immortal şi Bring Me to Life. Prima a fost coloană sonoră pentru diverse drame personale şi cred că nu-s singura care a jelit pe cântecul ăsta, iar despre a doua am aflat de la solistă că videoclipul este filmat în România – habar n-aveam!

foto

Pauză dupa Evanescence, preţ de-o bere şi nişte floricele, poveşti cu ceilalţi bloggeri, saluturi cu unii şi alţii pe care nu-i mai văzusem de ceva vreme şi, pe la 8 şi jumate, chiar dacă nimeni nu se aştepta, Guns N’Roses au apărut pe scenă şi n-au plecat de acolo preţ de trei ceasuri şi un pic, adică ceva mai mult decât a stat, pe scena din Bucureşti, Jon Bon Jovi. De altfel, poveştile din culise spun că relatarea succesului de care s-a bucurat JBJ în România i-ar fi ambiţionat pe Axl &  Co, mai ales că data trecută au dat-o rău în bară.

foto

Oricare ar fi motivul fericitei transformări, Guns N’Roses a încins aseară – şi la propriu şi la figurat – publicul de la Tuborg GreenFest cu un show din care n-a lipsit (vezi setlist) nici una dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de iubiţi de public. Sigur, Axl Rose nu mai arată ca pe vremuri (50 de ani, deh!), s-a mai împlinit pe ici, pe colo, dar, indiferent de asta, vocea nu l-a părăsit iar la capitolul condiţie fizică e de invidiat, ţopăind neîncetat pe scenă vreme de trei ore, cu tricou si geacă ori sacou pe el, sub lumina fierbinte a reflectoarelor – n-are cum să fie floare la ureche aşa ceva, şi cred c-a slăbit cel puţin vreo două kilograme – iată o idee! :D

Şi publicul a fost ok. Noi am stat mai pe margine un pic, în Golden Circle, dar eu m-am dus un pic până în faţa scenei, în primele rânduri, la “saună”, ca să fac nişte poze mai bune, şi acolo se cântau toate piesele, vers cu vers, chiar şi alea care nu erau atât de celebre. S-a cântat, deci, s-a ţipat, s-a aplaudat, totul pentru super atmosferă, una care l-a cucerit atât de tare pe Axl încât, la finele concertului, după ce se aruncaseră pene de chitară şi beţe de tobe către public, şi-a aruncat şi el… microfonul! :))

(după care a spus ca roagă securitatea să i-l recupereze, fiindcă ţine la el. cumva, nu cred că l-a recuperat!)

Solo-urile celorlalţi componenţi ai trupei (Dizzy Reed, Tommy Stinson, DJ Ashba, Richard Fortus  & Bumblefoot) au completat show-ul, permiţându-i lui Axl să-şi schimbe tricourile şi gecile mai ceva ca la un show de modă! La final s-a lăsat cu confetti şi My Way-ul lui Sinatra, pe drept cuvânt: ăsta a fost un spectacol their way!

Felicitări organizatorilor pentru că n-am ce să le reproşez (nu vă daţi seama cât e de rar asta!) şi mulţumiri Tuborg & Golin Harris – să mai faceţi, că mi-a plăcut!